Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1208/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 3 septembrie 2002, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, completarea hotărârii nr. 88 din 24 iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul recunoașterii și acordării, și a drepturilor prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 242/2000, cu modificările ulterioare.

Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin hotărârea menționată s-a stabilit încadrarea sa în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și o indemnizație lunară de 300.000 lei, pentru fiecare an, lună sau zi de persecuție etnică, conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, fără a i se acorda, însă și drepturile prevăzute de art. 5 din O.U.G. nr. 242/2000, care completează Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 89/F-C din 23 septembrie 2002, a admis acțiunea, a completat hotărârea nr. 88/2002, în sensul că a stabilit că reclamantul are dreptul să beneficieze și de drepturile recunoscute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.

A respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, invocată de pârâtă.

Pentru a pronunța soluția, prima instanță a reținut că în conformitate cu prevederile speciale ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 367/2001, împotriva hotărârii Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii, se poate face contestație la curtea de apel, nemaifiind necesară parcurgerea procedurii prealabile dispusă de Legea cadru nr. 29/1990.

În ceea ce privește fondul cererii, s-a apreciat că, întrucât reclamantului i s-a recunoscut încadrarea în situația prevăzută de art. 1 din legea reparatorie, beneficiază și de drepturile acordate de art. 5 din lege, acest din urmă text dispunând în acest sens, în mod expres.

Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș.

În susținerea recursului său, pârâta a arătat, în esență, că în mod nelegal, prima instanță a respins excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, aceasta fiind întemeiată pe prevederile imperative ale art. 5 din Legea nr. 29/1990, ale cărei dispoziții completează legea specială.

S-a mai susținut că instanța a interpretat eronat legea, când a dispus completarea deciziei, și în sensul recunoașterii drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, deoarece comisia din cadrul recurentei-pârâte nu avea decât atribuția de a-i stabili reclamantului, calitatea de beneficiar al legii raparatorii, urmând ca drepturile stipulate de art. 5 să-i fie acordate de instituțiile de resort, la cerere.

Analizând criticile formulate, Curtea constată că sunt neîntemeiate.

Într-adevăr, în conformitate cu dispozițiile speciale ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, modificată prin Legea nr. 367/2001, împotriva hotărârii Comisiei din cadrul Casei Județene de Pensii, persoana interesată poate face contestație la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Această normă derogă de la prevederile generale ale Legii nr. 29/1990, care instituie o procedură administrativă prealabilă.

Trimiterea din text la Legea nr. 29/1990, trebuie interpretată ca o completare a dispozițiilor legii speciale, cu cele ale legii generale, bineînțeles acolo unde legea specială nu conține reglementări exprese, diferite de cele cadru.

În speță, întrucât procedura de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este condiționată - în legea specială – de parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, fiind prevăzut accesul direct la controlul judecătoresc al actului administrativ, în mod corect instanța fondului a respins excepția ridicată de pârâta-recurentă, ca neîntemeiată.

Nici în ceea ce privește fondul cauzei, critica recurentei nu este fondată.

Așa după cum a reținut și prima instanță, art. 5 din Legea nr. 189/2000 ,prevede că de drepturile reglementate în cuprinsul său, beneficiază și persoanele prevăzute la art. 1 din lege.

Având în vedere că prin hotărârea în cauză s-a recunoscut reclamantului, încadrarea în situația prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. c) din lege, faptul că instanța a dispus completarea hotărârii, în sensul că intimatul-reclamant este îndreptățit și la acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000, nu constituie o interpretare eronată a legii, ci, dimpotrivă, o aplicare a acesteia.

Instanța nu a făcut decât să dispună modificarea actului administrativ, în sensul specificării în conținutul său a tuturor drepturilor acordate prin legea reparatorie, sub acest aspect acțiunea intimatului-reclamant fiind corect admisă.

Ținând cont că prima instanță a reținut exact situația de fapt dedusă judecății și că a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, pronunțând astfel o hotărâre legală și temeinică, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, împotriva sentinței civile nr. 89/F-C din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.