S-a luat în examinare recursul declarat de SC”A.R.”SA împotriva deciziei nr.431 din 20 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta SC”A.R.”SA, cât și intimata Curtea de Conturi a României.
Procedura completă.
S-a prezentat referatul cauzei, arătându-se că recurenta a fost citată cu mențiunea timbrării recursului, dar nu a îndeplinit această obligație legală.
Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a reținut-o spre soluționare cu privire la chestiunea prealabilă a timbrajului.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Colegiul Jurisdicțional Covasna, prin sentința nr.9/30.04.2002 a admis sesizarea procuroului financiar de pe lângă Curtea de Conturi Covansa și a obligat pe SC”A.R.”SA la plata către bugetul statului a sumei de 297.049.000 lei, bonificație de dobândă la creditele angajate pentru realizarea producției de export, pe care a încasat-o necuvenit, constatând că această sumă a fost restituită la buget cu OP 2002/27.11.2000, mai fiind obligată societatea și la plata dobânzii legale de 34,19 pe an pe anumite perioade la sumele stabilite de controlul efectuat.
S-a constatat că pentru cele 12 operațiuni de export efectuate de societatea comercială, repatrierea valutei s-a efectuat cu depășirea termenului limită, situație în care nu putea legal pretinde bonificație la dobândă pentru creditele angajate în vederea realizării producției de export.
Impotriva acestei sentințe a declarat recurs jurisdicțional SC”A.R.”SA, susținând că sesizarea procurorului a fost tardiv efectuată, cu depășirea termenului de 10 zile de 37 din Legea nr.94/1992 și că prin interpretarea eronată a O.G.nr.18/1994 și nr.15/1996 s-a dispus obligarea la plata sumei de 297.049.000 lei.
Secția Jurisdicțională a Curții de Conturi prin Decizia nr.431 din 20 septembrie 2002 a respins recursul jurisdicțional constatând că acesta este neîntemeiat, în sensul că termenul de 10 zile prevăzut de art.37 alin.1 din Legea nr.94/1992 este termen de recomandare,iar în ceea ce privește aplicarea celor două acte normative a reținut că ele au fost corect reținute și aplicate la speța soluționată.
Impotriva deciziei nr.431 din 20 septembrie 2002 a declarat SC ”A.R.”SA, criticând soluția ca fiind nelegală și netemeinică, în sensul că termenul de 10 zile prevăzute de art.37 este un termen de decădere, astfel că sesizarea procurorului financiar a fost tardivă, iar interpretarea dată celor două acte normative, respectiv O.G.nr.18/1994 și O.G.nr.15/1994 este eronată.
Analizând recursul acesta urmează a fi anulat ca netimbrat.
Potrivit dispozițiilor art.3 lit.m și cele ale art.11 pct.1 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, ca și de dispozițiile art.3 pct.1 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995 modificată prin Legea nr.123/1997, cererile care au ca obiect exercitarea unei căi de atac se timbrează, în cazul nostru, cu 50.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei tibru judiciar.
Nerespectarea dispozițiilor legale sus-citate se sancționează potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, raportat la art.9 alin.2 din O.G.nr.32/1995 cu anularea cererii.
In speță se constată că deși recurenta a fost citată cu mențiunea de a timbra cu sumele menționate mai sus aceasta nu a dat curs obligației legale ce îi revine – dovada de la fila 10.
In conseciță recursul urmează a fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Anulează recursul declarat de SC ”A.R.” SA împotriva deciziei nr.431 din 20 septembrie 2002 a Curții de Conturi – Secția Jurisdicțională, ca netimbrat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.