Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 98, pronunțată la 13 noiembrie 2001, de Colegiul jurisdicțional Dolj s-a admis contestația formulată de N.F., împotriva deciziei de imputare nr. 24 din 8 august 2002, emisă de intimata SC T. SA Calafat, prin lichidator B.V., pentru suma de 13.187.240 lei și s-a dispus anularea, ca tardiv emisă.
Pentru a hotărî astfel, Colegiul jurisdicțional a reținut că în urma raportului de expertiză contabilă, efectuat în dosarul nr. 33/F/1999 al Tribunalului Dolj, secția comercială, s-a stabilit că reclamanta N.F. a efectuat cheltuieli neeconomicoase, în calitate de contabil-șef, alături și de directorul societății, T.I., dar că intimata, deși a luat cunoștință de acest fapt în luna aprilie 2001, a emis decizia de imputare, cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art. 108 alin. (2) C. muncii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în anulare jurisdicțional, intimata SC T. SA, susținând că instanța nu s-a pronunțat cu privire la excepția de necompetență materială, că data întocmirii raportului de expertiză de expertiză nu poate constitui un reper pentru calculul termenului de prescripție și că emiterea deciziei s-a făcut în cadrul termenului de 3 ani de la data producerii prejudiciului.
Curtea de Conturi, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 95, pronunțată la 22 martie 2002, a admis recursul jurisdicțional declarat de SC T. SA Calafat, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre continuarea judecății, aceluiași Colegiu jurisdicțional.
Pentru a hotărî astfel, secția jurisdicțională a reținut cu privire la excepția de necompetență materială invocată de recurentă că potrivit art. 41 din Legea nr. 94/1992, republicată, competența soluționării contestațiilor împotriva deciziilor de imputație, revine Curții de Conturi, iar cu privire la tardivitatea emiterii deciziei de imputare se impune clasificarea momentului în care recurenta a luat cunoștință de existența prejudiciului.
În acest sens s-a mai reținut că nu există dovezi cu privire la data înregistrării expertizei la societate sau data la care persoana îndreptățită trebuia să emită decizia de imputare, calculul făcut de instanță fiind numai teoretic.
Împotriva deciziei Curții de Conturi, secția jurisdicțională, a declarat recurs N.F., susținând că instanța de fond a stabilit în mod legal că decizia de imputare a fost emisă peste termenul de 60 zile, ca urmare a faptului că raportul de expertiză a fost luat la cunoștință de lichidatorul societății în cursul lunii aprilie 2001.
Tot legat de acest aspect, recurenta a susținut că intimata nu a făcut nici un fel de dovezi, deși i s-a pus în vedere de instanță că decizia a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale.
Recursul este nefondat.
Curtea, analizând recursul, urmează să constate că decizia pronunțată de secția jurisdicțională este legală și temeinică.
În mod întemeiat, secția jurisdicțională a reținut că în vederea analizării dispoziției art. 108 alin. (1) C. muncii, referitoare la răspunderea materială, paguba cauzată poate fi stabilită numai în cazurile în care nu a trecut mai mult de 3 ani de la producerea ei, că în speță termenul nu a fost depășit și că nu sunt dovezi legate de momentul aducerii la cunoștință a existenței prejudiciului, pentru a se stabili dacă decizia de imputare a fost emisă tardiv.
Așa cum justificat s-a arătat, instanța de fond, Colegiul jurisdicțional Dolj, a făcut aprecieri strict teoretice cu privire la calculul termenului, fără să se ancoreze, însă, în probe concrete, motiv pentru care s-a dispus casarea, cu trimitere spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.F., împotriva deciziei civile nr. 95 din 22 martie 2002 a Curții de Conturi a României, secția jurisdicțională.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.