Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 18 iulie 2001, reclamanta SC E.P. SRL București a solicitat anularea deciziei nr. 897 din 19 iunie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a procesului-verbal nr. 188352/2000, întocmit de Administrația Financiară a sectorului 6 București, exonerarea de plata sumei de 1.471.126.818 lei, reprezentând diferență impozit pe profit (344.133.668 lei) și majorări de întârziere aferente (1.126.993.150 lei) și obligarea pârâtelor să recunoască reclamantei, dreptul de a beneficia de scutire la plata impozitului pe profit, pe o perioadă de 5 ani.
În motivarea acțiunii s-a arătat că în urma cererii de rambursare a T.V.A., în valoare de 725.255.053 lei, Administrația Financiară a sectorului 6 București a dispus efectuarea unui control, ale cărui rezultate au fost consemnate în procesul-verbal nr. 165711 din 29 septembrie 2000. Ulterior, s-a efectuat un nou control, încheindu-se procesul-verbal nr. 188352 din 4 decembrie 2000, act contestat prin prezenta acțiune, reclamanta considerând că desfășoară activitate de producție, astfel încât nu datorează impozit pe profit.
Prin sentința civilă nr. 1487/2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că în mod legal, organele fiscale au stabilit în sarcina reclamantei, o diferență de impozit pe profit și majorări de întârziere, deoarece activitatea pe care a desfășurat-o, a fost de prestare de servicii, astfel cum s-a stabilit prin procesul-verbal din 29 septembrie 2000, act necontestat de petentă. Cu privire la excepția privind prescrierea dreptului de a se stabili impozitul pe profit, s-a reținut că această cerere nu a fost formulată, și în procedura prealabilă jurisdicțională, iar pe fond, sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 70/1994.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, reclamanta, criticând-o sub patru aspecte.
Se arată că în mod greșit instanța a respins cererea privind prescrierea dreptului de a se stabili impozit pe profit, cu motivarea că nu a solicitat acest lucru în procedura prealabilă, întrucât este vorba de o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată în orice stadiu al procesului; că sentința este motivată în sensul inadmisibilității acțiunii (nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990), iar dispozitivul prevede respingerea acțiunii, ca nefondată, existând, astfel, motive contradictorii și străine de natura pricinii; că instanța nu s-a pronunțat asupra cererii de anulare a procesului-verbal de control din 4 decembrie 2000 și a deciziei Ministerului Finanțelor Publice; că sentința nu se sprijină pe probele administrate în cauză.
Motivele de recurs au fost întemeiate în drept de către reclamanta-recurentă, pe dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7 teza a II-a și a III-a și pct. 9 C. proc. civ.
Verificând cauza în funcție de recursul formulat, Curtea reține următoarele:
Prin procesul-verbal nr. 188352 din 4 decembrie 2000, al Administrației Financiare a sectorului 6 București, a fost calculat impozitul pe profit și majorări de întârziere datorate de recurentă, pentru perioada 6 aprilie 1993 - 21 septembrie 1998, avându-se în vedere că societatea a avut activitate preponderentă de prestări de servicii, nu de producție, astfel cum s-a analizat și s-a stabilit prin procesul-verbal nr. 165711 din 29 septembrie 2000, al Administrației Financiare a sectorului 6 București.
Acest proces-verbal din data de 29 septembrie 2000, nu a fost contestat de recurentă, motiv pentru care concluziile sale sunt definitive.
Prin procesul-verbal din data de 4 decembrie 2000 s-a calculat numai diferența de impozit pe profit, pentru perioada precizată, plus majorări de întârziere, avându-se în vedere situația stabilită prin procesul-verbal anterior. Drept urmare, prin prezenta acțiune, petenta nu putea să constate decât sumele la care a fost obligată prin procesul-verbal din data de 4 decembrie 2000, nu și alte aspecte, după cum bine a reținut instanța de fond.
Având în vedere că sumele sunt datorate, întrucât nu se mai poate discuta încadrarea activității societății, aceasta fiind definitiv stabilită prin procesul-verbal din data de 29 septembrie 2000, necontestat, ca fiind de prestări de servicii – acțiunea a fost respinsă în mod legal și temeinic. Ca urmare, curtea de apel a reținut în mod judicios că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, întrucât reclamanta nu a dovedit că are un drept recunoscut de lege care să-i fi fost vătămat. Acesta este un argument pentru netemeinicia acțiunii, întrucât s-a analizat cererea pe fond și nu reprezintă un considerent pentru inadmisibilitatea acțiunii, astfel cum susține eronat recurenta.
În acest sens nu sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 teza a II-a și a III-a C. proc. civ.
Instanța, prin analizarea fondului pricinii în ce privește primul capăt din cererea introductivă de instanță, se constată că s-a pronunțat în mod temeinic și legal, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 6 și ale art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ.
Referitor la primul motiv de recurs, Curtea apreciază că nici acesta nu este fondat, întrucât invocarea prescrierii dreptului organelor fiscale, de a stabili impozit pe profit, reprezintă o cerere din cadrul acțiunii principale formulate de reclamantă, cerere care nu a fost promovată, și în procedura prealabilă jurisdicțional-administrativă. Nefiind întrunite cerințele art. 5 din Legea nr. 29/1990, în mod legal curtea de apel a respins acest petit. Invocarea prescripției de către reclamantă prin acțiune, nu echivalează cu o excepție, aceasta din urmă (excepția) reprezentând un mijloc al pârâtului, de apărare în procesul civil. Or, recurenta a avut calitate procesuală activă (reclamantă) și invocarea de către aceasta a prescripției, reprezintă o cerere din cuprinsul acțiunii, cerere în temeiul căreia a tins să dovedească netemeinicia obligării sale la sumele menționate în procesul-verbal de control atacat.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursul nu este fondat sub nici un aspect. Drept urmare, se va respinge recursul, constatându-se, totodată, că nu există temeiuri de casare de ordine publică, a sentinței, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E.P. SRL, împotriva sentinței civile nr. 1487 din 8 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.