Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC R. SA a chemat în judecată Ministerul Industriilor, solicitând anularea Ordinului nr. 1564/1995, prin care s-a dispus rectificarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 1436/1994, eliberat reclamantei, în sensul că i s-a luat din proprietate suprafața de 2972 mp, care a fost atribuită în cotă indiviză, SC E. SA.
Prin sentința civilă nr. 291/1996 , Curtea de Apel București a respins acțiunea, ca neîntemeiată, reținând că terenul în discuție, în mod practic, deservește în aceiași măsură cele două societăți comerciale, prin existența pe teren a liniei de cale ferată uzuale.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs, reclamanta.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3362 din 29 octombrie 2001, a admis recursul, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceliași instanței, pentru suplimentarea probelor și pentru soluționarea cererii de intervenție formulată de SC E. SA
După rejudecare, prin sentința nr. 224 din 4 martie 2002, a fost admisă acțiunea principală formulată de SC I. SA (fostă SC R. SA), a fost anulat Ordinul nr. 1564/1995, emis de Ministerul Industriilor și Resurselor și a fost respinsă cererea de intervenție a SC E. SA, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs SC E. SA, susținând, în esență, că instanța a interpretat greșit actele fiecărei societăți, în raport cu terenul și calea ferată în discuție, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora, în sensul că investiția a aparținut SC E. SA și a fost amplasată pe un teren expropriat, în favoarea acestei societăți, căreia i-a fost dat în administrare operativă directă.
Recursul este fondat.
Sentința instanței de fond a fost dată cu motivarea că ordinul anulat este nelegal, deoarece obiectul său îl constituie revocarea parțială a unui act administrativ a dreptului de proprietate al reclamantei și că revocarea acestuia este posibilă, numai prin sesizarea instanței de judecată. Se mai rețin că SC E. SA nu a făcut dovada vreunui drept real privind suprafața în litigiul.
Cu actele depuse la dosar, SC E. SA a dovedit că întreaga suprafață de teren aferentă căii ferate uzuale (și care a fost greșit inclusă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M. 03 nr. 1436/1994, emis pentru SC R. SA) îi aparțin, ca fiind construită în anii 1968 - 1970 ,pe terenul ce a fost dat în administrarea sa, după expropriere.
Astfel, la data de 29 iunie 1968, Ministerul Căilor Ferate – Direcția Generală a Întreținerii Căii , cu adresa nr. 142/335 col. 1968, a autorizat în baza Decretului nr. 431/1952, ca Fabrica de Radio Receptoare și Televizoare Pipera (componenta a Uzinei E.) să construiască o linie industrială, ce urma să joncționeze linia C.I.L. Pipera, care se racorda la Stația Pantelimon. Linia Ferată a Secției Montaj Radio și Televizoare a fost construită în baza proiectului din 1968, întocmit de I.P.E.T. București și a fost pusă în funcțiune în 1970, cu avizul Direcției Generale de Întreținere C.F.R.
La data de 17 iulie 1971, Direcția Generală a Întreținerii Căii Ferate, regionala C.F., a încheiat cu Uzina Electronica, contractul de exploatare și întreținere nr. 125/1166, la art. 2 prevăzându-se că executarea liniei s-a făcut pe cheltuiala beneficiarului, respectiv a Uzinei E., pe o lungime de 1234,95 mp.
Cu adresa nr. 11489 din 4 aprilie 1968, Uzina E. a deschis rolul fiscal pentru suprafața de teren de 87800 mp, din care 1630 mp teren aferent liniei ferate, pentru care a și achitat impozite.
Situația terenului fiind astfel dovedit, în mod greșit instanța de fond a apreciat că terenul se află în administrația SC R. SA, în dosar neexistând nici o probă în acest sens.
În anul 1994, la întocmirea documentației de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, SC R. SA a omis să arate că terenul pe care este amplasată linia ferată, nu face parte din patrimoniul său, fiind afectat prin destinație căii ferate, servind, deci, folosinței comune a celor două societăți.
Calea ferată se află în întregime pe suprafața de teren de 2972 mp, astfel că indivizibilitatea proprietății a fost instituită prin efectul construcției căii ferate, destinația atribuită terenului neputând deroga de la utilitatea comună, starea de indiviziune fiind în mod legal îndreptată prin Ordinul nr. 1564/1995, al Ministerului Industriilor.
Dreptul de proprietate exclusivă al SC E. SA, asupra căii ferate, a fost recunoscut și de Ministerul Industriilor, care a rectificat eroarea făcută în 1994, la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În contradicție cu prevederile legii, instanța de fond a desființat Ordinul nr. 1564/1995, omițând a sesiza că soluția adoptată de Minister este în concordanță cu prevederile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, potrivit căruia terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității, conform obiectului de activitate, se determină de autoritățile nominalizate în text, în speță C.F.R.
Întrucât SC E. SA a făcut dovada că terenul pe care s-a edificat calea ferată, a fost în administrare sa operativă directă încă din anul 1968, aceasta fiind proprietara căii ferate uzinale, soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
Motivarea instanței privind intrarea în circuitul civil al actului atacat nu poate fi reținută, știut fiind că actul administrativ este revocabil prin decizia unilaterală a organului administrativ care este obligat să intervină în orice moment, pentru asigurarea respectării legii.
Așa fiind, se va admite recursul SC E. SA, se va modifica sentința atacată, în sensul că se va admite cererea de intervenție formulată în interes propriu de aceasta și se va respinge ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA (fosta SC R. SA).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC E. SA București, împotriva sentinței civile nr. 224 din 4 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Modifică sentința atacată, în sensul că admite cererea de intervenție formulată în interes propriu de SC E. SA și respinge acțiunea formulată de reclamanta SC I. SA (fosta SC R. SA), ca neîntemeiată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2003.