La 11 martie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de S.C. „C.P.P.” SRL, de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, precum și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței civile nr.514 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheiere cu data de 11 martie 2003, iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 18 martie 2003, apoi la 25 martie 2003.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea, astfel cum a fost precizată ulterior, înregistrată la Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ la dosarul nr.3053/2001, la care a fost conexată și acțiunea din dosarul nr.3905/2001, reclamanta S.C. “C.P.P.” SRL, a solicitat ca instanța să dispună anularea deciziei nr.621 din 30 aprilie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, a procesului-verbal de control nr.26763 din 8 decembrie 2000 și a hotărârii nr.45 din 20 decembrie 2000, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Cluj privind obligația de a vira la bugetul de stat suma de 1.188.000.107 lei, din totalul sumei de 1.302.653.102 lei, reținute în sarcina sa de organele de control, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a atătat că suma contestată reprezintă:
- 297.960.300 lei – impozit pe profit suplimentar
- 514.303.262 lei – majorări de întârziere aferente
- 104.283.635 lei – T.V.A.
- 246.022.490 lei – majorări de întârziere aferente
- 90.692 lei – majorări aferente impozitului pe salarii plătit cu întârziere
- 25.339.728 lei – majorări aferente impozitului pe dividende, plătit cu întârziere.
Prin precizarea de acțiune din 2 octombrie 2001 reclamanta a solicitat ca suma de care să fie exonerată la plată prin hotărârea instanței, să se majoreze la 1.214.648.470 lei (fila 223 – dosar fond).
Reclamanta a susținut că nu datorează suma contestată și a apreciat că în mod eronat atât organele primare de control, cât și organul de jurisdicție administrativă, au considerat ca fiind cheltuieli nedeductibile, cheltuielile cu chiria, stipulată în contractele de leasing încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr.99/1999 și, de asemenea, nu au acceptat includerea pe cheltuieli a amortizării unei investiții și reducerea impozitului pe profit pentru profitul reinvestit și nici a TVA aferentă realizării investiției, considerând că amenajările și modernizările s-au efectuat la un imobil închiriat.
De asemenea, greșit s-a reținut și obligația de a achita majorări aferente imozitului pe salarii și impozitului pe dividende plătite cu întârziere, deoarece cu privire la acestea sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr.163/2000 pentru diminuarea arieratelor de la bugetul de stat.
Curtea de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.514 din 11 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea precizată, a modificat actele administrative atacate, în sensul menținerii obligației de plată a reclamantei pentru suma de 142.582.872 lei impozit pe profit suplimentar cu majorări de întârziere aferente în valoare de 198.886.987 lei la contractul de leasing nr.1109/1998; 18.948.411 lei impozit pe profit suplimentar și 1.023.214 lei majorări de întârziere la contractul de leasing nr.438/2001; 23.397.981 lei impozit pe profit suplimentar și 12.258.155 lei la contractele de leasing nr.20650 și nr.20651/1999;
A anulat obligația de plată pentru suma de 784.467.846 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere;
A respins ca inadmisibilă cererea reclamantei pentru reducerea obligației de plată cu sumele de 90.692 lei majorări de întârziere la impozitul pe salarii și 25.339.728 lei, majorări de întârziere la impozitul pe dividende;
A dispus restituirea taxei de timbru achitată de reclamantă în procedura administrativă, aferentă sumei de 784.467.846 lei, anulată la plată;
A obligat pe pârâți să plătească reclamantei 40.000.000 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în sinteză, următoarele:
Reclamanta a executat lucrări la un imobil închiriat, lucrări care sunt destinate să servească obiectul de activitate pentru care a fost autorizată, iar cheltuielile de amenajare s-au reflectat în contabilitate, astfel că înregistrarea investiției în contabilitatea societății și supunerea ei amortizării în condițiile Legii nr.15/1994 și H.G. nr.909/1997 este o operațiune legală.
În această situație, greșit s-a considerat de către organele fiscale ca fiind datorată diferența de impozit pe profit și diferența rezultând din reducerea cu 50% a impozitului pe profit reinvestit, folosit la această investiție.
De asemenea, facturile de achiziționare a materialelor destinate investiției fiind în legătură directă cu activitatea reclamantei, T.V.A. este deductibilă în condițiile art.19 din O.G. nr.3/1992.
În ce privesc obligațiile fiscale, derivând din contractele de leasing prin care reclamanta a achiziționat patru mijloace fixe, acestea sunt datorate, deoarece societatea reclamantă avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli numai dobânda și amortizarea mijloacelor fixe, stabilite în baza Legii nr.15/1994, nu și avansul și ratele aferente contractelor de leasing.
Referitor la majorările aferente impozitului pe salarii și cele aferente dividendelor, plătite cu întârziere, instanța a reținut că pentru sumele respective reclamanta nu a parcurs procedura administrativă reglementată de O.U.G. nr.13/2001, astfel că acest capăt de cerere este inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC “C.P.P.” SRL, pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj, precum și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Recursul reclamantei, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,8,9 și 10, vizează obligația stabilită prin decizia nr. 621/2001 a Ministerului Finanțelor Publice și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, menținute de instanța de fond, cu privire la plata impozitului pe profit suplimentar și majorările de întârziere aferente, ca urmare a derulării contractelor de leasing, astfel:
- 142.582.872 lei, impozit pe profit suplimentar și 198.886.987 lei, majorări de întârziere aferente la contractul de leasing nr.1109/ 29.07.1998;
- 18.948.411 lei, impozit pe profit suplimentar și 1.023.214 lei, majorări de întârziere aferente la contractul de leasing nr.438/ 29.08.2000;
- 23.397.981 lei, impozit pe profit suplimentar și 12.258.155 lei, majorări de întârziere aferente la contractele de leasing nr.20650 și nr. 20651/ 08.09.1999.
Reclamanta a susținut, în esență, că instanța în mod greșit a considerat că societatea comercială, ca utilizator în contractele de leasing, avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli numai dobânda și amortizarea mijlocului fix, stabilite în baza Legii nr.15/1994, nu și avansul și ratele de leasing, deoarece modificările aduse O.G. nr.51/1997 prin Legea nr.99/1999 nu sunt în măsură a schimba raporturile între părți, întrucât chiar în textul legii se face precizarea potrivit căreia „contractele încheiate anterior intrării în vigoare a legii își păstrează valabilitatea”.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj au susținut prin recursul formulat că instanța a analizat superficial starea de fapt și a interpretat eronat dispozițiile legale incidente cauzei.
În acest sens au precizat, în esență, că investiția realizată de intimată, concretizată într-un imobil nou, nu reprezintă o investiție la un mijloc fix închiriat în scopul modernizării pentru a fi supusă amortizării potrivit pct.7 lit.d) din H.G. nr.909/1997 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.15/1994, ci reprezintă o investiție într-un imobil nou, realizată de societate în favoarea unuia dintre asociații acesteia.
În această împrejurare, în mod legal organele de control, în conformitate cu prevederile pct.6 lit.k din O.G. nr.40/1998 pentru modificarea și completarea O.G. nr.70/1994, au considerat cheltuielile cu amortizarea investiției înregistrate de societate ca fiind nedeductibile fiscal.
În atare condiție, intimata nu poate beneficia nici de reducerea de 50% a profitului reinvestit, prevăzută de art.7 alin.1 lit.e din O.G. nr.70/1994, republicată.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie numai în ceea ce privește admiterea în parte a acțiunii reclamantei și anularea obligației de plată în sumă de 784.467.846 lei, reprezentând impozit pe profit, T.V.A. și majorări de întârziere aferente acestora.
S-a susținut că instanța de fond nu a reținut corect situația de fapt.
Astfel, s-a arătat că investiția realizată de reclamantă este un imobil nou, construit după demolarea vechiului imobil din care s-a păstrat doar fundația și un perete, care aparține și este în proprietatea unuia dintre asociații reclamantei, astfel că în mod greșit a reținut instanța că în cauză sunt incidente dispozițiile art.4 lit.a și d din Legea nr.15/1994 și cele cuprinse la pct.7 lit.a și d din H.G. nr.909/1997 și a admis capătul de cerere privind includerea pe cheltuieli deductibile a sumelor reprezentând amortizarea investiției și a profitului reinvestit pentru această investiție, precum și deducerea T.V.A. aferentă investiției.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. “C.P.P.” SRL, se rețin următoarele:
Potrivit prevederilor art.5 lit.c din O.G. nr.51/1997 privind operațiunile de leasing, redevențele cuprind cota de amortizare, chiria aferentă capitalului neamortizat, taxele și asigurările, precum și o marjă de profit.
Ordonanța Guvernului nr.51/1997 a fost însă modificată și completată prin Legea nr.99/1999, care în titlul II art.IV face deosebire între leasingul financiar și leasingul operațional, inclusiv sub aspectul cheltuielilor ce pot fi deduse din profitul impozabil.
Coroborând prevederile O.G. nr.51/1997, astfel cum a fost modificată și completată, cu prevederile art.4 din O.G. nr.70/1994, republicată privind impozitul pe profit și având în vedere și clauzele contractelor de leasing încheiate între părți, care stipulează obligația utilizatorului, în speță a reclamantei, de a suporta toate riscurile și responsabilitățile pentru deținerea și folosirea bunurilor achiziționate, precum și facturarea valorii reziduale, elemente ce definesc natura financiară a contractelor respective, se constată că, societatea reclamantă nu avea dreptul să înregistreze pe cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil întreaga rată de leasing și nici întregul avans achitat, ci doar dobânda și amortizarea bunului, în conformitate cu Legea nr.15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale.
Așa fiind, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că odată cu modificarea O.G. nr.51/1997, prin Legea nr.99/1999, reclamanta avea obligația să înregistreze pe cheltuieli deductibile la profitul impozabil numai dobânda și amortizarea bunurilor, calculate conform Legii nr.15/1994 și nu întreaga rată de leasing și întregul avans prevăzute în contracte.
În ce privește susținerea recurentei-reclamante, potrivit căreia prevederile Legii nr.99/1999 nu sunt în măsură a schimba raporturile între părți și nu pot fi aplicate contractelor de leasing încheiate anterior intrării în vigoare a acesteia, se reține că drepturile și obligațiile reciproce, ale părților, stabilite prin contractele de leasing, au rămas aceleași nefiind modificate prin intrarea în vigoare a Legii nr.99/1999, iar organele de control au recalculat cheltuielile deductibile din plățile cu titlu de redevență numai începând cu data de 1 iunie 1999, data intrării în vigoare a legii, procedând, în acest mod, corect.
Prin urmare, instanța de fond, menținând obligația de plată a reclamantei în sumă de 142.582.872 lei, reprezentând impozit pe profit suplimentar și 198.886.987 lei majorări de întârziere aferente la cele patru contracte de leasing încheiate de aceasta, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul reclamantei este nefondat și urmează a se respinge ca atare.
Examinând motivele de casare invocate de recurenții-pârâți, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, se constată că și acestea sunt nefondate.
Societatea comercială reclamantă are ca obiect de activitate producerea și comercializarea produselor cosmetice și farmaceutice, pentru realizarea căruia, a închiriat un imobil format din două clădiri, proprietatea unuia dintre asociați.
Proprietarul imobilului a consimțit ca în schimbul chiriei, locatara să execute lucrări de investiții de natură să aducă spațiul la parametrii funcționali care să corespundă normativelor impuse de obiectul de activitate.
Astfel, păstrând fundația și un perete, societatea reclamantă a procedat la realizarea unor investiții la una din cele două clădiri închiriate, rezultând un spațiu modern ce răspunde condițiilor speciale de igienă, laboratoare, spațiu productiv în acord cu normele stabilite prin O.G. nr.31/1995 și H.G. nr.382/1996 privind producția, circulația și controlul mărfurilor cosmetice și farmaceutice, spațiu ce este folosit în totalitate și exclusiv în scop productiv.
Realizarea investiției de către societatea reclamantă s-a efectuat cu acordul și concursul proprietarului, care a obținut toate aprobările și avizele necesare potrivit Legii nr.50/1991 (autorizație de desființare, certificat de urbanism, autorizație de construcție) și care a acceptat schimbarea destinației spațiului, în spațiu de producție.
Investiția realizată a fost înregistrată în contabilitatea societății în contul nr.2121 „Clădiri” și supusă amortizării, potrivit dispozițiilor art.4 lit.a și d din Legea nr.15/1994, republicată și pct.15 alin.5 din Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 909/1997.
Prin urmare, așa cum corect s-a reținut prin hotărârea criticată, reclamanta a executat lucrări la un imobil închiriat, cheltuielile efectuate au avut ca scop îmbunătățirea parametrilor tehnici inițiali și modernizarea acestora, majorându-se valoarea de intrare a mijloacelor fixe, concomitent cu majorarea cifrei de afaceri și a obligațiilor față de bugetul statului.
În această situație, greșit s-a reținut prin actele de control obligația societății reclamante de a vira la bugetul statului diferența de impozit pe profit în valoare de 63.366.164 lei și diferența, rezultând din reducerea cu 50% a impozitului pe profit reinvestit, folosit la această investiție în scopul extinderii activității pentru obținerea de profituri suplimentare, în sumă de 68.613.293 lei și majorări de întârziere aferente acestor sume.
Totodată, se reține că, la realizarea investiției, pe lângă materialele rezultate din desființarea clădirii, societatea reclamantă a achiziționat și alte materiale.
Cum investiția la care s-au folosit bunurile aprovizionate a fost destinată pentru desfășurarea activității reclamantei, a fost înregistrată în patrimoniul acesteia, și supusă amortizării conform normelor legale, T.V.A. aferentă facturilor de materiale utilizate este deductibilă, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.19 din O.G. nr.3/1992.
Față de considerentele arătate, se constată că instanța de fond a făcut o corectă apreciere și o temeinică analiză a situației de fapt și o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, motivele de casare invocate de pârâți și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj fiind neîntemeiate, astfel că și aceste recursuri se vor respinge ca nefondate.
În consecință, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursurile fiind nefondate, urmează a fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Societatea comercială “C.P.P.” S.R.L., de Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Cluj, precum și de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței civile nr.514 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Cluj – Secția comercială și de contencios administrativ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2003.