S-a luat în examinare recursul declarat de S.V.M. „E. I. 89” SA Constanța împotriva sentinței civile nr.1231 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata pârâtă Comisia Națională a Valorilor Mobiliare reprezentată de consilierul juridic O. S., lipsind recurenta reclamantă S.V.M. „E. I. 89” SA Constanța.
Procedura completă.
Reprezentanta Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate, întrucât recurenta reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.9 din Legea nr.29/1990.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 12 septembrie 2001, reclamanta S.V.M. „E. I. 89” SA Constanța a solicitat în temeiul dispozițiilor art.9 din Legea nr.29/1990, suspendarea executării Ordinului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.2 din 4 mai 2001 pentru aprobarea Regulamentului nr.1/2001 pentru modificarea și completarea Regulamentului nr.3/1998 privind autorizarea și exercitarea intermedierii de valori mobiliare și a Ordinului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.4 din 28 iunie 2001 pentru aprobarea Regulamentului nr.2/2001 de modificare a Regulamentului nr.1/2001, până la soluționarea acțiunii în anularea acestor acte administrative.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin aplicarea ordinelor menționate, deși se află în suspendarea temporară a activității, este obligată să-și majoreze capitalul social la 4 miliarde lei, ceea ce inevitabil i-ar crea o pagubă majoră.
Prin sentința civilă nr.1231 din 26 septembrie 2001, Curtea de Apel București a respins cererea reținând că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor impuse de art.9 din Legea nr.29/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs S.V.M. „E. I. 89” SA Constanța care a susținut că împrejurarea majorării capitalului social la 4 miliarde lei, o prejudiciază, deoarece neîndeplinirea acestei obligații ar avea drept consecință retragerea autorizației de funcționare și implicit pierderea tuturor investițiilor făcute.
Recursul nu este fondat.
În temeiul prerogativelor conferite de dispozițiile art.117 din Legea nr.52/1994, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a emis Ordinul nr.2 din 4 mai 2001 pentru aprobarea Regulamentului nr.1/2001 pentru completarea și modificarea Regulamentului nr.3/1998 privind autorizarea și exercitarea intermedierii de valori mobiliare, precum și Ordinul nr.4 din 28 iunie 2001 pentru aprobarea Regulamentului nr.2/2001 de modificare a Regulamentului nr.1/2001, acte administrative de autoritate prin care s-a ridicat pragul minim al capitalului social la 4 miliarde lei chiar și pentru societățile de valori mobiliare aflate în suspendarea temporară de activitate.
Apreciind drept vătămătoare aceste ordine, reclamanta a solicitat anularea acestora, acțiune respinsă în primă fază de Curtea de Apel București, Secția de contencios administrativ.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art.9 din Legea nr.29/1990 a solicitat și suspendarea executării invocând imposibilitatea majorării capitalului social și pe cale de consecință producerea pagubei iminente constând în retragerea autorizației de funcționare și pierderea investițiilor făcute.
În conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.29/1990, numai în cazuri bine justificate care să creeze de la prima vedere o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ contestat, precum și pentru prevenirea producerii unei pagube ireparabile se poate dispune suspendarea actului administrativ vătămător.
Astfel fiind, și cum motivele invocate de reclamantă nu sunt de natură să facă dovada prejudiciului creat fie chiar și estimativ, în mod legal și temeinic Curtea de Apel București a respins cererea de suspendare a executării Ordinului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr.2 și 4/2001.
Aceasta cu atât mai mult cu cât prin actele administrative contestate, pentru a atinge nivelul de capital social minim subscris și integral vărsat, societăților de valori mobiliare li s-a pus la dispoziție un interval de 12 luni de la intrarea în vigoare a Regulamentului nr.1/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de S.V.M. „E. I. 89” SA Constanța împotriva sentinței civile nr.1231 din 26 septembrie 2001 a Curții de Apel București, Secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.