S-a luat în examinare recursul declarat de A. N. împotriva sentinței civile nr.128 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat recurentul-reclamant A. N. reprezentat de avocat, lipsind intimații-pârâți Ministerul Apărării Naționale și U.M. nr.02107 Ploiești.
Procedura completă.
Reprezentantul recurentei a invocat excepția necompetenței Curții de Apel în soluționarea cauzei și a susținut că soluționarea litigiului este de competența Judecătoriei Ploiești.
După rămânerea cauzei în pronunțare s-a prezentat pentru intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale un reprezentant fără delegație, care a lăsat la aprecierea instanței măsura ce urmează a fi luată.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 11.03.2002 la Tribunalul Prahova, reclamantul A. N. a solicitat obligarea pârâților Ministerul Apărării Naționale și U.M. nr.02107 Ploiești la plata sumei de 63.039.538, reprezentând diferență de drepturi bănești neachitate cu ocazia trecerii sale în rezervă la data de 31.05.2000.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data trecerii sale în rezervă, trebuia să beneficieze, potrivit art.31 din Legea nr.138/1999, de ajutoare neimpozabile în sumă totală de 160.476.344 lei, dar pârâții i-au plătit numai suma de 97.436.344 lei, refuzând să-i acorde diferența de 63.039.538 lei.
Prin sentința nr.165/ 16.04.2002, Tribunalul Prahova a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, motivând că drepturile solicitate de reclamant nu sunt drepturi salariale în sensul dispozițiilor prevăzute în Codul muncii, iar cauza nu reprezintă un litigiu de muncă, având în vedere că pârâtul Ministerul Apărării Naționale este o autoritate publică centrală. Reținând că în cauză sunt aplicabile prevederile art.1 din Legea nr.29/1990, Tribunalul Prahova a stabilit că este competentă să judece pricina instanța de contencios administrativ.
Prin sentința nr.128/ 17.09.2002, Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că sumele solicitate de reclamant reprezintă impozitul aferent plăților compensatorii și ajutorului primite în baza art.7 din Ordonanța Guvernului nr.7/1998 și art.31 din Legea nr.138/1999, impozit care a fost corect virat la bugetul de stat, deoarece prevederile cuprinse în actele normative sus menționate cu privire la neimpozitarea plăților compensatorii și a ajutoarelor acordate la data trecerii în rezervă a cadrelor militare au fost abrogate expres prin art.86 din O. G. nr.73/1999.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Invocând motivele de casare prevăzute în art.304 pct.7,9 și 10 C. proc. civ., recurentul a susținut că este eronată concluzia instanței de fond privind încasarea de plăți compensatorii în baza art.7 din O.G. nr.7/1998 și abrogarea acestor dispoziții și a celor cuprinse în art.31 din Legea nr.138/1999 prin art.86 din O. G. nr.73/1999. Sub acest aspect, recurentul a arătat că nu sunt incidente în cauză prevederile O. G. nr.7/ 1998 care au fost abrogate începând cu data de 1.01.2000 potrivit art.86 din O. G. nr.73/1999, iar la data de 31.05.2000, când a fost trecut în rezervă erau în vigoare dispozițiile art.31 alin.1 și 2 din Legea nr.138/1999, care au prevăzut acordarea unor ajutoare neimpozabile.
În temeiul art.306 alin.2 C. proc. civ., recurentul și-a completat motivele de recurs, invocând necompetența materială a instanței de contencios administrativ și solicitând trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că este întemeiată excepția de necompetență materială invocată ca motiv de recurs de ordine publică și față de care nu se mai impune cercetarea fondului pricinii.
Cererea recurentului are ca obiect plata sumei de bani reprezentând ajutoarele prevăzute de Legea nr.138/1999 pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare.
Refuzul de a plăti această diferență de sumă pretinsă de recurent nu reprezintă însă un act administrativ de autoritate pentru că, deși au calitatea de autorități publice, intimații nu au exercitat prerogative de putere publică, fiind chemați în judecată pentru drepturile cuvenite personalului lor după încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu.
În consecință, sumele solicitate prin acțiune nu au ca temei un raport de autoritate sau de muncă, fiind drepturi bănești prevăzute de lege pentru trecerea în rezervă a cadrelor militare, astfel încât pricina are ca obiect stabilirea întinderii dreptului de creanță al recurentului și obligarea intimaților la plata diferenței neachitate.
Instanța de contencios administrativ a reținut corect că diferența de sumă pentru care s-a formulat acțiunea reprezintă impozitul aferent ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, dar a soluționat greșit fondul cauzei pentru care Legea nr.29/1990 nu prevede competența sa materială, întrucît intimații nu au întocmit un act de impunere fiscală ca act de autoritate, reținând impozitul prin aplicarea unor dispoziții legale, a căror incidență a fost contestată de recurent.
Față de obiectul și temeiul juridic ale cauzei, se constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență materială prevăzute de art.1 alin.1 C. proc. civ. și potrivit cărora este competentă să judece prezenta pricină judecătoria, ca instanță de drept comun pentru litigiile privind pretenții bănești.
Pe cale de consecință, Curtea va admite recursul și în temeiul art.304 pct.3 și art.312 alin.5 C. proc. civ., va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A. N. împotriva sentinței civile nr.128 din 17 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Ploiești.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.