Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 12 iulie 2002, reclamantul A.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârii nr. 1721 din 9 iulie 2002 și obligarea pârâtei la recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945.
În motivarea cererii, reclamantul a învederat că prin hotărârea sus-menționată i s-au recunoscut drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 ,doar pentru intervalul 1 noiembrie 1940 - 1 septembrie 1941, refuzându-se beneficiul legii pentru perioada ulterioară, cu motivarea că nu ar putea beneficia de cumulul indemnizațiilor de veteran de război și refugiat.
Pe parcursul judecății, s-a depus la dosar hotărârea nr. 1721 din 6 august 2002, de revizuire a drepturilor acordate conform Legii nr. 189/2000, prin care pârâta a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al actului normativ sus-menționat, pentru perioadele 1 noiembrie 1940 – 31 august 1943 și 2 decembrie 1944 - 6 martie 1945.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 460 din 23 septembrie 2002, a admis acțiunea, a anulat în parte hotărârea atacată și a dispus obligarea pârâtei să recunoască reclamantului că s-a aflat în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, și în perioada 1 septembrie 1941 – 6 martie 1945, sens în care va emite o nouă decizie (hotărâre).
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că refugiul reclamantului a durat pe toată perioada 2 noiembrie 1940 – 6 martie 1945, întrucât indiferent de ocupația avută în acest interval, a avut aceiași calitate de strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, pârâta a învederat că perioadele neluate în calculul intervalului de refugiu, sunt cele în care reclamantul a participat la război, pentru care beneficiază de indemnizația de veteran, în conformitate cu prevederile Legii nr. 44/1994 .
Conform art. 2 din Legea nr. 44/1994, în cazurile în care o persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât și în cea de fost deținut politic sau deportat, ori prizonier de război, beneficiază cumulativ de drepturi bănești, cu condiția ca perioadele corespunzătoare să fie distincte. Cât privește celelalte drepturi, altele decât cele bănești, acestea nu pot fi cumulate, persoana respectivă putând opta pentru cele mai avantajoase.
Pârâta a mai invocat și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora pot fi cumulate indemnizațiile acordate conform unor acte normative distincte, cu condiția ca acele perioade să nu se suprapună, în caz contrar persoana având posibilitatea să opteze pentru cea mai avantajoasă situație.
Or, în cauză, reclamantul a optat pentru a beneficia de indemnizația de veteran pentru perioada cât a participat la război, interval care, potrivit susținerii pârâtei, nu poate fi luat în calculul perioadei acordate conform Legii nr. 189/2000.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate și având în vedere prevederile art. 304 și 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, art. 2 din Legea nr. 44/1994 (M. Of. nr. 783/28.10.2002), a fost invocat în mod eronat, aceste prevederi enumerând persoanele care sunt considerate veterani de război.
Cât privește art. 12 din același act normativ, acesta a fost și el greșit reprodus în recursul declarat de pârâtă.
Astfel, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 44/1994, republicată, „în cazurile în care una și aceiași persoană se încadrează atât în categoria de veteran de război, cât și în aceea, de fost deținut politic sau deportat, inclusiv prizonier de război în fosta U.R.S.S., luat după data de 23 august 1944 sau, deși declarat înainte de această dată, a fost reținut după data armistițiului, beneficiază cumulativ de drepturile bănești pe perioadele corespunzătoare calității avute, cu condiția că perioadele să fie distincte”.
Potrivit art. 12 alin. (4) din aceeași lege, „persoana prevăzută la alineatul precedent nu poate cumula celelalte drepturi, altele decât cele bănești, dar va avea dreptul să opteze pentru cele mai avantajoase sau după caz, să le obțină pe cele care nu sunt prevăzute în prezenta lege, dar sunt recunoscute prin lege pentru cealaltă categorie sau celelalte categorii în care se încadrează”.
Așadar, Legea nr. 44/1994 interzice cumulul indemnizațiilor acordate veteranilor de război care au suferit, și persecuții pe motive politice, ca foști deținuți politici sau deportați, ori au fost prizonieri de război în fosta U.R.S.S.
Dispozițiile sus-menționate nu se referă, însă, și la persoanele care au fost strămutate ori s-au refugiat, suferind persecuții pe motive etnice, în lipsa unor prevederi legale exprese, neputându-se extinde sfera cazurilor prevăzute de art. 12 din Legea nr. 44/1994, republicată.
Nu prezintă relevanță în acest sens, împrejurarea că, inițial, drepturile acordate persoanelor persecutate din motive etnice au fost prevăzute prin O.G. nr. 105/1999, care modifica și completa Decretul-lege nr. 118/1990, care reglementa situația persoanelor care suferiseră persecuții din motive politice.
Ulterior, o dată cu aprobarea ei prin lege (Legea nr. 189/2000), O.G. nr. 105/1999 a devenit un act normativ de sine stătător, cu o nouă titulatură, respectiv ordonanța privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.
În raport cu cele expuse, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, din probele administrate în cauză rezultând că reclamantul se încadrează în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, text astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 849/2002 (M. Of. nr. 808/07.11.2002), pentru toată perioada 1 noiembrie 1940 – 6 martie 1945.
Pentru considerentele arătate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 460/CA-P din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.