Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2000, reclamanta comuna Geoagiu, actualmente orașul Geoagiu, reprezentat prin primar, a solicitat anularea licenței de conseciune privind activitatea de exploatare a zăcământului de ape termominerale și turbă terapeutică din perimetrul Geoagiu-Băi, încheiată între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA Geoagiu, în calitate de concesionar.
A mai solicitat anularea H.G nr. 272/2000.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin H.G. nr. 272/2000 s-a aprobat licența de concesionare a activității de exploatare încheiate între Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA Geoagiu-Băi, în calitate de consecionar, cu încălcarea dispozițiilor art. 46, coroborate cu art. 3 pct. 10 din Legea Minelor nr. 61/1998 și ale art. 1 din Legea nr. 219/1998, privind regimul concesiunilor.
Reclamanta a susținut că la data publicării legii minelor, exploatarea zăcământului de ape termominerale și turbă terapeutică din perimetrul Geoagiu-Băi, s-a făcut de către serviciul public de gospodărie comunală și locativă, organizat conform O.G. nr. 69/1994, iar până atunci de R.A. A.G. Orăștie.
Astfel, instituția de foraj, casa pompelor, izvor nr. 3, casa pompelor izvor termal – vila 2 și turbăria sunt prelucrate în domeniul public al comunei Geoagiu, prin hotărârea nr. 18/1998, adoptată de Consiliul Local.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința nr. 373 din 27 decembrie 2000, reținând că potrivit art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, nu pot fi atacate în justiție actele de gestiune săvârșite de stat în calitate de persoană juridică pentru administrarea patrimoniului său, a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva sentinței a declarat recurs Orașul Geoagiu, fosta comună Geoagiu, prin primar.
În motivarea cererii de recurs, s-a arătat, în esență, că potrivit art. 47 din Legea nr. 61/1998, soluționarea litigiilor în legătură cu interpretarea și executarea licențelor, aparține instanțelor judecătorești, iar litigiile în legătură cu eliberarea acestor licențe, sunt de competența instanțelor de contencios administrativ.
Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 3388 din 30 octombrie 2001, a casat hotărârea atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, reținând că cele două acte nu sunt acte administrative de gestiune exceptate de la controlul jurisdicțional, astfel că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.
Judecând cauza în fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința civilă nr. 47 din 20 martie 2002, a respins acțiunea formulată de comuna Geoagiu, prin primar, împotriva pârâților Agenția Națională pentru Resurse Minerale și Guvernul României.
Totodată, a respins cererea de intervenție depusă de intervenienta, în interes propriu, SC G. SA Geoagiu-Băi.
Pentru a soluționa astfel, instanța a reținut că SC G. SA Geoagiu-Băi a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 46 din Legea Minelor nr. 61/1998, pentru eliberarea licenței de concesiune, fără concurs de oferte, astfel că în mod legal a fost eliberată licența nr. 324 din 7 mai 1999, aprobată prin H.G. nr. 272/2000.
Cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC G. SA, a fost considerată ca inadmisibilă, față de dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
Nemulțumiți de sentința sus-menționată au declarat recurs, orașul Geoagiu, prin primar și SC G. SA Geoagiu-Băi.
În motivarea cererii de recurs, Orașul Geoagiu, prin primar, a arătat, în esență, că la data apariției Legii nr. 61/1998, în Monitorul Oficial, SC G. SA nu îndeplinea cumulativ condițiile imperative cerute de art. 46 din lege, pentru a i se încredința direct licența de concesiune a exploatării, fără concurs de ofertă și anume, nu a avut în administrare obiectivul minier, nu a desfășurat activități miniere de exploatare a zăcământului de ape termominerale, iar activitatea SC G. SA nu a fost autorizată conform legii, până la intrarea în vigoare a Legii minelor.
Recurenta-reclamantă a susținut că SC G. SA nu a desfășurat activități miniere și exploatare a zăcământului, conform art. 3 pct. 10 din Legea minelor și anume, ansamblul de lucrări executate în subteran și la suprafață, pentru extragerea resurselor minerale, preluarea și livrarea acestora în forme specifice.
S-a mai susținut că nici una din stațiunile județului Hunedoara nu are perimetre de protecție hidrogeologică și de exploatare a zăcământului.
Prin cererea de recurs formulată, SC G. SA recunoaște că potrivit dispozițiilor art. C. proc. civ., este inadmisibilă, solicită, însă, să îi fie admisă cererea de intervenție formulată în nume propriu.
Recursul declarat de Orașul Geoagiu, prin primar, este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998 „(1) Instituțiile publice, companiile naționale miniere și societățile comerciale își vor continua activitatea numai la acele obiective pe care le au în administrare și unde la data publicării prezentei legi, desfășoară lucrări autorizate de exploatare, dezvoltare și exploatare.
(2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, instituțiile publice, companiile naționale miniere și societățile comerciale care desfășoară activități miniere, vor finaliza acțiunea de delimitare a perimetrului de exploatare, dezvoltare și exploatare pentru obiectivele stabilite prin alin. (1) și vor solicita autorității competente, atribuirea lor în administrare sau concesiune potrivit legii”.
Din actele dosarului rezultă că la data publicării legii minelor, SC G. SA Geoagiu-Băi era înființată(prin H.G. nr. 1041/1991 și avea ca obiect de activitate exploatarea, prelucrarea și valorificarea apelor termominerale și a turbei terapeutice, în conformitate cu prevederile legale.
Potrivit adresei nr. 735 din 27 mai 1992 a Ministerului Comerțului și Turismului – Departamentul Reglementărilor Comerțului și Turismului, rezultă că societățile comerciale cu activități de turism balnear înființate în baza H.G. nr. 1041/1990, sunt beneficiari și administratori unici ai zăcămintelor miniere terapeutice din stațiunile în subordine, cu mențiunea că zăcămintele de substanță minerală fac parte din patrimoniul național și se află în administrarea societăților comerciale cu capital de stat, care sunt și proprietare asupra sondelor și echipamentelor de suprafață.
Prin Ordinul nr. 154/1991, Ministerul Turismului a transferat în proprietatea SC G. SA, activele deținute în localitatea Geoagiu Băi, iar Consiliul Județean Hunedoara, prin Hotărârea nr. 13 din 3 aprilie 199,7 a stabilit că societatea este administratorul și deținătorul rezervației de ape mezotermale la Geoagiu-Băi.
Cu adresa nr. 317 din 8 iulie 1998, SC G. SA a solicitat ca în conformiatate cu alin. (2) al art. 46 din Legea nr. 61/1998, să i se acorde concesiunea directă a zăcământului de apă termominerală din perimetrul Geoagiu-Băi.
Agenția Națională pentru Resurse Mminerale constatând că au fost îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 46 din Legea nr. 61/1998, pentru eliberarea licenței de concesiune fără concurs de oferte, a eliberat licența nr. 334 din 7 mai 1999.
Față de cadrul legal prezentat, licența de concesionare a activității de exploatare încheiată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent și SC G. SA, în calitate de concesionar în perimetrul Geoagiu din localitatea Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, a fost aprobată prin H.G. nr. 272/2000.
În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursul se privește ca nefondat.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., oricine are interes se poate adresa instanțelor judecătorești, pentru constatarea existenței unui drept.
Având în vedere că prin hotărârea atacată, SC G. SA i s-a recunoscut dreptul de concesionare directă, corect instanța de fond a respins cererea de intervenție în nume propriu, ca inadmisibilă.
Față de considerentele expuse mai sus, recursurile declarate de Consiliul Local al orașului Geoagiu și SC G. SA urmează să fie respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de orașul Geoagiu, reprezentat prin primar, împotriva sentinței civile nr. 47 din 20 martie 2002 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, precum și cel declarat de SC G. SA Geoagiu, împotriva aceleiași sentințe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2003.