S-a luat în examinare recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.628/CA-P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit atât recurenta-reclamantă Casa Județeană de Pensii Satu Mare, precum și intimata-reclamantă G.M.
Procedura completă.
S-a referit că ambele părți au solicitat judecarea recursului în absența lor (filele 3 și 8).
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 22 noiembrie 2002, reclamanta G.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea Hotărârii nr.3754 din 14 noiembrie 2002 emisă de aceasta și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile conferite de O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000, cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soție supraviețuitoare.
În motivarea acțiunii sale, reclamanta a arătat că Ordonanța Guvernului nr.105/1999 nu-i exclude pe cei născuți în refugiu, iar Casa Națională de Pensii și alte Drepturi ale Asigurări Sociale nu poate da și nici lua din ce conferă legiuitorul, îndrumările sale contravenind ordonanței.
Prin sentința civilă nr.628/CA-P din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Oradea a admis acțiunea introdusă de reclamanta G.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a anulat hotărârea nr.3754 din 14 noiembrie 2002 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a O.G. nr.105/1999 aprobată prin Legea nr.189/2000 cu modificările și completările ulterioare, în calitate de soție supraviețuitoare a soțului G.V.L., născut în refugiul părinților și decedat la 7 martie 1996.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că soțul reclamantei, G.V.L., s-a născut la 16 iunie 1942 în localitatea de refugiu a părinților săi, Lugoj, aflându-se în situația prevăzută de art.1 lit.c din Legea nr.189/2000, că la 7 martie 1996 a decedat la Satu Mare, după care reclamanta nu s-a recăsătorit, situație în care aceasta beneficiază de drepturile conferite de O.G. nr.105/1999 în calitate de soție supraviețuitoare, cu motivarea că soțul s-a născut în refugiu.
Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat recurs Casa Județeană de Pensii Satu Mare, motivând, în esență, că soluția instanței nu este legală, deoarece nici în Ordonanța nr.105/1999 și nici în modificările ulterioare ale acesteia, prin Legea nr.189/2000 și respectiv prin Legea nr.367/2001 nu se face vorbire de persoanele care s-au născut în timpul în care părinții au fost strămutați sau refugiați.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, se constată că recursul este declarat tardiv.
Potrivit art.301 și art.302 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, recursul urmând a fi depus, sub sancțiunea nulității, la instanța a cărei hotărâre se atacă.
Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage, conform art.103 din același cod decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să exercite calea de atac sau să îndeplinească actul de procedură.
În speță, sentința atacată a fost comunicată Casei Județene de Pensii Satu Mare la data de 24 decembrie 2000 (fila 20 dosar fond), iar recursul a fost declarat la data de 22 ianuarie 2003 (conform înregistrării de la fila 2 dosar recurs).
În consecință, recursul a fost declarat după împlinirea termenului în care calea de atac putea fi legal exercitată.
Cum recurenta nu a dovedit existența vreunei împrejurări care să o fi împiedicat să declanșeze calea de atac a recursului în termenul de 15 zile prevăzut de lege, se constată că, în cauză, operează sancțiunea prevăzută de art.103 Cod procedură civilă, astfel încât recursul urmează să fie respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare împotriva sentinței civile nr.628/CA-P din 16 decembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca tardiv formulat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.