Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 13 iunie 2001, reclamanta SC F. SA Câmpina a solicitat anularea procesului-verbal nr. 6 din 15 ianuarie 2001, încheiat de Direcția Controlului Financiar Fiscal Prahova și a deciziei nr. 767 din 24 mai 2001, emisă de Ministerul Finanțelor Publice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că printr-o interpretare eronată a dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 133/1999, organele de control au considerat că suma de 5.680.480.000 lei nu reprezintă profit brut reinvestit, deși a dovedit utilizarea sumei respective pentru cumpărarea de acțiuni, majorarea capitalului social și efectuarea de investiții la SC U. SA. Reclamanta a susținut că suma astfel utilizată reprezintă un bun necorporal, pentru care este în drept să beneficieze de scutire la plata impozitului pe profit.
Prin sentința nr. 180 din 23 iulie 2001, Curtea de Apel Ploiești a admis acțiunea, a anulat actele de control contestate și a exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit, în sumă de 1.384.188.831 lei și a majorărilor de întârziere, în sumă de 1.592.754.518 lei.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, a fost admis prin decizia nr. 3967 din 30 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ. Instanța de recurs a casat hotărârea atacată, constatând că nu cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceiași instanță.
În fond după casare, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 51 din 23 aprilie 2002, prin care a anulat actele întocmite de pârâți și a exonerat reclamanta de plata impozitului pe profit calculat la suma de 5.680.480.000 lei și a majorărilor de întârziere aferente.
Hotărând astfel, instanța de fond a reținut pe baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că suma de 5.680.480.000 lei a fost corect reinvestită de reclamantă, la SC U. SA Câmpina, întrucât această societate aparținea reclamantei și Legea nr. 133/1999 prevedea că profitul brut realizat poate fi reinvestit pentru efectuarea de investiții în active corporale și necorporale, de natura celor reglementate prin Legea nr. 15/1994. Totodată, instanța de fond a avut în vedere că interpretarea dată Legii nr. 133/1999, prin adresa nr. 342719/2000, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, nu poate fi reținută în soluționarea cauzei, fiind un act ulterior exercițiului financiar al anului 1999, în care reclamanta a efectuat investiția.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurenții au susținut că instanța de fond a extins nejustificat norma juridică din Legea nr. 133/1999, potrivit căreia beneficiază de facilitatea scutirii de la plata impozitului pe profit, întreprinzătorul care își dezvoltă propria întreprindere. Prin profit reinvestit, recurenții au arătat că se înțelege profitul utilizat pentru efectuarea de investiții în active corporale și necorporale, de natura celor reglementate prin Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale. În acest sens, recurenții au învederat că achiziționarea pachetului de acțiuni de la SC U. SA nu se reflectă la active corporale sau necorporale și nu poate fi considerat profit reinvestit.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată, și pentru aprecierea probelor administrate, cu motivarea că au fost greșit însușite concluziile expertizei contabile, întrucât nu s-a avut în vedere faptul că intimata a obținut dividende și a plătit impozitul pe dividende.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente.
În trimestrul III și trimestrul IV/1999, societatea intimată a majorat capitalul social și a efectuat investiții, în sumă totală de 5.680.400.000 lei, la SC U. SA Câmpina și urmare a achiziționării pachetului de acțiuni de la F.P.S., a devenit acționar majoritar.
Instanța de fond a apreciat eronat că această sumă reprezintă profit reinvestit și a aplicat dispozițiile art. 23 din Legea nr. 133/1999, potrivit cărora cota-parte din profitul reinvestit de către întreprinderile mici și mijlocii, nu se impozitează.
Facilitatea fiscală a scutirii de la impozitul pe profit a fost acordată întreprinderilor mici și mijlocii cu capital integral privat, astfel cum au fost definite în art. 3 și 4 din Legea nr. 133/1999.
În sensul acestei reglementări, întreprinderea reprezintă orice formă de organizare a unei activități economice, autonomă patrimonial.
Societatea intimată și societatea comercială la care s-au efectuat investițiile, sunt în mod necontestat persoane juridice distincte și independente de modificările intervenite în structura acționariatului lor, și-au păstrat autonomia patrimonială, astfel încât nu au constituit o întreprindere din punctul de vedere al Legii nr. 133/1999.
În consecință, profitul obținut și investit de intimată pentru dezvoltarea unei alte întreprinderi, a fost greșit asimilat de instanța de fond, cu profitul reinvestit în propria întreprindere, din categoria celor prevăzute expres în Legea nr. 133/1999 și nu beneficiază de facilitățile fiscale recunoscute acestora.
Concluzia instanței de fond că în perioada supusă controlului, Legea nr. 133/1999 nu a prevăzut anumite condiții obligatorii pentru profitul brut reinvestit, este eronată, întrucât o asemenea condiție a fost impusă prin însuși scopul legii, definit ca fiind stimularea înființării și dezvoltării Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
De asemenea, în hotărârea atacată a fost greșit considerată ca întemeiată, apărarea din acțiune, potrivit căreia intimata este scutită de plata impozitului pe profit, pentru că achiziționând pachetul majoritar de acțiuni ale unei alte societăți comerciale, a efectuat o investiție, cu scopul de a obține venituri.
Investiția astfel efectuată, chiar dacă a fost finanțată din profitul obținut de intimată, nu a avut drept consecință dezvoltarea propriei întreprinderi, conform art. 1 din Legea nr. 133/1999, pentru că în schimbul sumelor investite, intimata, ca oricare alt acționar, a încasat dividende.
Prin urmare, instanța de fond nu a avut în vedere că acordarea facilității fiscale prevăzute în Legea nr.133/1999, este condiționată de efectuarea unei investiții pentru dezvoltarea propriei întreprinderi, iar nu numai pentru obținerea de venituri, care este esențială pentru societatea comercială, ca persoană juridică, având un scop lucrativ.
Față de considerentele expuse, se constată că sunt legal întocmite actele de control prin care recurenții au stabilit că intimata nu beneficiază de prevederile art. 23 din Legea nr. 133/1999 și au calculat obligațiile acesteia, de a plăti impozitul pe profit și majorările de întârziere aferente. În consecință, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată și va respinge ca nefondată acțiunea formulată de SC F. SA Câmpina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Prahova, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 51 din 23 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, respinge ca nefondată acțiunea formulată de SC F. S.A. Câmpina.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.