Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 21 februarie 2001 și precizată cu cererea depusă la 28 mai 2001, reclamantul S.T. a solicitat anularea măsurii de desfacere a contractului de muncă, dispusă de Administrația Prezidențială și comunicată la data de 23 ianuarie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că până la data de 24 ianuarie 2001, a îndeplinit funcția de expert categoria A, clasa II, gradul 3 în cadrul Administrației Prezidențiale și contractul său de muncă a fost nelegal desfăcut în baza art. 41 alin. (2) din O.U.G. nr. 1/2001 și art. 92 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, constatându-se că retragerea încrederii acordate de Președintele României, reprezintă un caz de incompatibilitate cu funcția publică.
Reclamantul a susținut că dispozițiile O.U.G. nr. 1/2001, privind încadrarea numai pe baza încrederii acordate, au fost greșit aplicate și în cazul său, de funcționar public atestat pe post, iar retragerea încrederii acordate a fost confundată cu motivele de incompatibilitate, deși acestea au fost prevăzute expres și limitativ în art. 56-58 din Legea nr. 188/1999.
Prin sentința civilă nr. 979 din 28 iunie 2001, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că neacordarea încrederii Președintelui României este un caz special de incompatibilitate pentru funcționarii publici din Administrația Prezidențială, reglementat printr-o lege, ulterioară Statutului funcționarilor publici. Totodată, instanța de fond a avut în vedere că prin neacordarea încrederii Președintelui, raportul de muncă al reclamantului a fost lipsit de unul din elementele sale esențiale, ceea ce a justificat măsura eliberării din funcție în baza art. 92 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și pe fond, admiterea acțiunii, anularea dispoziției de eliberare din funcție și reintegrarea în funcția deținută anterior sau într-o altă funcție compatibilă sub aspect profesional.
În primele două motive de casare, recurentul a susținut că instanța de fond nu a examinat apărările sale privind nulitatea absolută a măsurii de desfacere a contractului de muncă, pentru care nu a fost emisă și comunicată o decizie motivată în drept, precum și nerespectarea dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 1/2001, referitoare la organizarea reală a unui examen de atestare pe post.
Prin cel de-al treilea motiv de casare, a fost criticată hotărârea instanței de fond, pentru interpretarea dată prevederilor O.U.G. nr. 1/2001, care au fost aplicate retroactiv unor raporturi de muncă existente, ceea ce a reprezentat o încălcare a principiului drepturilor câștigate. Sub același aspect, recurentul a susținut că este eronată concluzia instanței de fond privind reglementarea unui caz special de incompatibilitate pentru funcționarii publici din Administrația Prezidențială, fără a se avea în vedere că singurele incompatibilități sunt cele prevăzute în art. 56 din Legea nr. 188/1999 și că această lege nu poate fi modificată printr-o ordonanță de urgență.
În ultimul motiv de recurs, s-a invocat omisiunea instanței de fond, de a analiza incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora, și în cazul existenței unei incompatibilități din cauze neimputabile funcționarului public, administrația intimată avea obligația legală de a-i asigura măsuri de protecție socială.
Cu cererea depusă în recurs la 12 iunie 2002, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 47/1994 și ale art. 2 din O.U.G. nr. 1/2001, motivând că dispozițiile criticate încalcă principiul neretroactivității legii prevăzut în art. 15 alin. (2) din Constituție.
Prin încheierea de la aceiași dată, a fost admisă cererea de sesizare a Curții Constituționale și s-a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de recurent.
Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 46 din 4 februarie 2003, prin care a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 47/1994, republicată și ale art. 2 din O.U.G. nr. 1/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Recurentul a îndeplinit funcția publică de expert categoria A, clasa II, gradul 3 la Departamentul Comunicare Publică din cadrul Administrației Prezidențiale și raporturile sale de serviciu au încetat la data de 24 ianuarie 2001, în temeiul art. 41 din O.U.G. nr. 1/2001 și art. 92 lit. a) din Legea nr. 188/1999.
Pentru eliberarea din funcție a fost emisă dispoziția nr. 15/F/398 din 23 ianuarie 2001, comunicată la aceiași dată, recurentului cu adresa nr. 361/2001.
Recurentul nu a contestat primirea acestei adrese, în care au fost indicate atât temeiurile de fapt și de drept ale dispoziției de eliberare a sa din funcție, cât și data și condițiile în care măsura dispusă urma să-și producă efectele juridice.
Față de conținutul dispoziției nr. 15/F/398 din 23 ianuarie 2001 și al comunicării efectuate de administrația intimată, recurentul a invocat neîntemeiat nulitatea actului administrativ individual pentru nerespectarea condițiilor de formă și apărarea astfel formulată a fost corect respinsă de instanța de fond.
De asemenea, în hotărârea atacată s-a constatat judicios că recurentul a contestat fără temei realitatea examenului de atestare pe post, organizat de administrația intimată, în aplicarea dispozițiilor art. 2 din O.U.G. nr. 1/2001. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul a susținut examenul de atestare, însă, în urma rezultatelor obținute, s-a propus neatestarea pe post și neacordarea încrederii Președintelui.
Critica recurentului privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor O.U.G. nr. 1/2001 și pentru personalul aflat în funcție la Administrația Prezidențială este nefondată în raport cu Decizia nr. 46/2002, în care Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate invocată, a statuat că legea nu retroactivează „atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice, constituite sub imperiul legii vechi”.
Același motiv de recurs se dovedește a fi nefondat și față de aplicarea dată de instanța de fond, prevederilor Statutului funcționarilor publici.
Conform art. 92 lit. a) din Legea nr.188/1999, eliberarea din funcție a funcționarului public se dispune în cazul ivirii unui motiv legal de incompatibilitate, iar în art. 56-58 din aceiași lege, sunt reglementate cu caracter general, cauzele de incompatibilitate cu funcția publică.
Pentru corpul funcționarilor publici din Administrația Prezidențială, instanța de fond a constatat corect că neacordarea încrederii Președintelui reprezintă o cauză de incompatibilitate, prevăzută în reglementarea proprie acestei administrații și cuprinsă în Legea nr. 47/1994, privind serviciile din subordinea Președintelui României, republicată.
În consecință, incompatibilitățile cu funcția publică prevăzute în Legea nr. 188/1999, ca Statut general al funcționarilor publici, se completează cu incompatibilitățile specifice fiecărei administrații și aprobate prin legi speciale. De altfel, chiar în art. 101 din Legea nr. 188/1999 se prevede expres că pentru funcționarii publici din cadrul Administrației Prezidențiale, numirea și sistemul de carieră sunt supuse regimului juridic din legea specială.
Ultima critică formulată în recurs, cu privire la incidența în cauză a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 188/1999, este nefondată, constatându-se că instanța de fond nu a fost sesizată cu cereri sau apărări în baza acestui temei juridic. În limitele învestirii sale, prin acțiunea precizată, cu cererea depusă la 28 mai 2001, instanța de fond s-a pronunțat cu privire la drepturile cuvenite recurentului, potrivit art. 93 din Legea nr. 188/1999 și a reținut corect că aceste drepturi au fost respectate prin sesizarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și prin acordarea unei indemnizații egale cu salariul de bază cuvenit pentru 15 zile calendaristice.
În consecință și acest motiv de casare este nefondat, cu atât mai mult, cu cât recurentul nu a precizat măsurile de protecție socială la care susține a fi fost îndreptățit și care nu i-au fost acordate de către administrația intimată.
Pentru considerentele expuse și constatând că nu există motive de casare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de S.T., împotriva sentinței civile nr. 979 din 28 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2003.