Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 iunie 1999, S.C. W.D.I. SRL Craiova a solicitat anularea dispoziției nr. 82 din 3 octombrie 1997 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dolj prin care a fost menținută ca datorată suma de 2.041.616.700 lei, reprezentând accize, stabilită ca obligație de plată prin procesul verbal întocmit de reprezentanții Direcției Controlului Financiar de Stat a județului Dolj la 8 august 1999, precum și a deciziei nr. 1192 din 4 iunie 1999 a Ministerului Finanțelor prin care acesta a hotărât că nu se poate învesti cu soluționarea pe fond a plângerii formulate împotriva dispoziției respective, întrucât cauza constituie obiectul unui dosar penal.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în mod greșit organul de control a reținut că datorează accize, pentru că nu ea avea calitatea de producător de băuturi alcoolice, ci SC T.D. SRL Craiova, potrivit contractului nr. 1/1997, căreia îi revenea obligația de plată a accizelor.
Curtea de Apel Craiova. secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 437 din 8 octombrie 1999 a admis acțiunea reclamantei și a anulat actele atacate, exonerând-o pe aceasta de răspundere.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut, în esență, că, în raport cu faptul că prin decizia penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curții de Apel Craiova administratorii societății reclamante au fost obligați la plata accizelor și T.V.A. către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dolj printre care se regăsesc și sumele stabilite prin actul de control atacat, societatea reclamantă nu mai datorează și ea aceleași sume la bugetul de stat, fiind stabilit cu autoritate de lucru judecat că prejudiciul cauzat statului se datorează administratorilor condamnați, iar nu societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Dolj în nume propriu, în numele Direcției Controlului Financiar de Stat Dolj și în numele Ministerului Finanțelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în principal că faptul că cei doi asociați ai societății reclamante au fost condamnați penal pentru cauzarea debitelor reținute în procesul verbal de control financiar nu justifică anularea actului de control. Aceasta întrucât, susține recurenta, cei doi au fost condamnați la plata unor sume cu titlu de despăgubiri către recurenta-pârâtă pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și evaziune fiscală și nu cu titlu de accize și T.V.A. către bugetul de stat pentru societatea intimată-reclamantă.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv atât a art. 1 alin. (2) din Legea nr. 42/1993 privind regimul accizelor, cât și a art. 11 din Legea nr. 29/1990.
Astfel, arată recurenta, instanța de fond nu a avut în vedere că numai societatea poate avea calitatea de contribuabil și că instanța penală a reținut acest aspect.
În fine, se susține și că nu s-a reținut în sentința atacată nici faptul că prin acțiunea sa societatea reclamantă a invocat motive de fond, iar nu pe cele menționate de instanța de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu toate dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Este necontestat că prin decizia penală nr. 1418 din 26 august 1999 a Curții de Apel Craiova, secția penală, au fost menținute măsurile asiguratorii luate împotriva inculpaților S.I.G., B.E.I. și S.T. care au fost obligați în solidar la plata sumei de 7.115.373.970 lei prejudiciu datorat bugetului de stat, reprezentând accize și T.V.A., datorat de societatea comercială, dar neachitat din vina celor care nu au ținut evidența contabilă în mod legal.
De altfel, chiar Ministerul Finanțelor a reținut că, deoarece la data sesizării sale, cauza penală (referitoare la debitul care face obiectul plângerii împotriva dispoziției nr. 82/1997 și în care Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dolj s-a constituit parte civilă), era pe rolul instanței și având în vedere principiul de drept potrivit căreia penalul ține în loc civilul, nu se poate învesti cu soluționarea cauzei în faza respectivă, statul putându-și recupera prejudiciul în cadrul acțiunii penale care include și latura civilă.
În aceste condiții se constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că fiind stabilită răspunderea delictuală a administratorilor pentru aceeași sumă nu se mai poate reține și răspunderea societății.
De altfel, dacă nu s-ar proceda la anularea actului de control, s-ar ajunge la existența a două tipuri de răspundere vizând aceeași sumă, același prejudiciu.
Prin urmare, se constată că nu au fost greșit aplicate dispozițiile legale în materie de accize, ci instanța de fond a reținut corect că sumele respective nu se mai datorează de contribuabil, întrucât cei condamnați de instanța penală pentru producerea prejudiciului (care cuprinde și aceste sume) sunt obligați la achitarea lui către Direcția Generală a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat a județului Dolj care s-a constituit parte civilă ca reprezentant al Ministerului Finanțelor în numele statului, iar denumirea dată prejudiciului în penal, aceea de despăgubiri, nu este de natură a da altă destinație sumelor respective, acestea urmând să fie achitate tot către stat.
Faptul că motivele invocate în vederea anulării actelor atacate nu coincid în întregime cu motivele instanței nu este de natură a schimba soluția, întrucât potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde atât obiectul cererii și susținerile părților (pct. 3), cât și motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței (pct. 5), nefiind obligatoriu ca motivele respective să coincidă în totul. În plus, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, având și dreptul de a examina, în condițiile legii, și motive ce nu sunt menționate în cereri sau întâmpinare.
În ceea ce privește greșita aplicarea art. 11 din Legea nr. 29/1990 invocată de recurentă se constată că nici aceasta nu poate fi apreciată ca atare în raport cu faptul că instanța de fond, în mod legal, în baza unor considerente de fapt și de drept corect reținute, a dispus anularea actelor de control atacate.
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, urmează a se respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a județului Dolj în nume propriu, în numele Direcției Controlului Financiar de Stat Dolj și în numele Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 437 din 8 octombrie 1999 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 martie 2003.