Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 7 noiembrie 2001, reclamantul L.G., cetățean chinez, a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul de Interne, Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, anularea vizei de ieșire din România nr. 180/731019/2001 emisă de pârât și obligarea acestuia să-i prelungească viza de ședere în România, conform art. 9 din Legea nr. 123/2001.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că actul administrativ atacat este ilegal, întrucât, în calitate de investitor, asociat al S.C. „G.W.S.T.” S.R.L., București, îndeplinea cerințele prevăzute de Legea nr. 123/2001 pentru prelungirea vizei de ședere în România în scop de afaceri.
Tribunalul București, secția V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 135 din 21 februarie 2002 a respins excepția lipsei procedurii prealabile și a respins și acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamantul, deși a intrat în țară în calitate de investitor, nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 din H.G. nr. 476/2001 sub aspectul mijloacelor de subzistență, pentru a i se putea prelungi viza.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri judecătorești a fost admis prin decizia civilă nr. 301 din 2 septembrie 2002 de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, care a casat sentința și a reținut cauza spre soluționare în fond, cu motivarea că, față de faptul că emitentul actului contestat este o autoritate ministerială și, în raport cu art. 3 pct. 1 C.proc.civ., tribunalul nu era competent să judece în fond litigiul, acesta fiind de competența curții de apel.
Judecând în fond pricina, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 331 din 13 martie 2003, a admis acțiunea, a anulat viza de ieșire nr. 180/731019/2001 și a obligat pârâtul la prelungirea vizei de ședere a reclamantului.
Pentru a pronunța soluția menționată, instanța fondului a avut în vedere că autoritatea pârâtă nu a luat în considerare în totalitate mijloacele de întreținere deținute de reclamant, mijloace care îl îndreptățeau pe acesta la aprobarea cererii de prelungire a vizei de ședere pentru o perioadă de încă 6 luni de la data expirării vizei anterioare (12 septembrie 2001).
Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal, pârâtul Ministerul de Interne–Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei, care a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că actele depuse de reclamant în fața instanței de fond nu au fost atașate cererii de prelungire a vizei, adresată autorității administrative, astfel încât, la momentul emiterii actului atacat, acesta nu a putut proba indeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Recursul este nefondat.
Instanța de fond a aplicat corect legea, în sensul că, potrivit art. 29 alin. 1 lit.a din H.G. nr. 476/2001, în vigoare la data depunerii cererii de prelungire a vizei de ședere, era necesară prezentarea dovezii mijloacelor de întreținere 500 USD lunar pentru vizele simbolului B și P – cazul intimatului reclamant.
În mod corect, instanța fondului, în aprecierea probelor administrate de reclamant, a considerat că acestea nu confirmă motivul de refuz al prelungirii vizei de ședere.
Dimpotrivă, din balanțele contabile depuse și extrasul de cont bancar atașat la dosar, reiese că reclamantul îndeplinea condițiile prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. 1 lit. a din H.G. nr. 476/2001, făcând dovada că are mijloace de întreținere care îl îndreptățeau la prelungirea vizei de ședere în România.
Prin urmare, instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, motiv pentru care, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II – a C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei împotriva sentinți civile nr. 331 din 13 martie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.