Ședințe de judecată: Iulie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1303/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat de N.I. împotriva sentinței civile nr.98 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

            La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a Municipiului București, prin consilierul juridic D.A.T. lipsind recurentul-reclamant N.I.

            Procedura completă.

            Curtea, din oficiu, a pus în discuție competența materială   a soluționării cauzei, în raport cu prevederile Decretului-Lege nr.118/1990, republicat, și cu dispozițiile Codului de procedură civilă.

            Consilierul juridic D.A.T. a învederat că excepția de necompetență materială a instanței sesizate de reclamant a fost invocată și în fața acesteia, dar a fost respinsă, ca nefondată. A precizat că, în cauză, competent este Tribunalul București – Secția de contencios administrativ, având în vedere că pârâta este autoritate a administrației publice la nivel județean, nu central.

            Curtea a rămas în pronunțarea cu privire la excepția pusă în discuție.

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, reclamantul N.I. a contestat decizia nr.70/2000 emisă de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială a Municipiului București, prin care i s-a respins cererea privind stabilirea calității de beneficiar al Decretului-Lege nr.118/1990, modificat.

            În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că, prin decizia atacată nu i s-a recunoscut perioada de persecuție politică, deși a depus suficiente dovezi din care să rezulte că a fost marginalizat profesional în perioada dictaturii comuniste.

            Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.98 din 4 februarie 2002, a respins ca nefondată acțiunea.

            În motivarea soluției instanța a reținut că, de fapt, reclamantul a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să se constate că începând cu data de 30 iunie 1977 și până la data când va fi emisă o hotărâre judecătorească definitivă a fost persecutat din motive politice, în sensul că a fost retrogradat din funcția de tehnician în cea de strungar, depunând numeroase înscrisuri care constituie indicii în sensul că reclamantul a fost marginalizat profesional pe considerente politice.

            A mai reținut că, prin decizia nr.70/2000 a D.M.S.S. București, cererea reclamantului a fost respinsă ca tardivă, în raport cu data de    15 martie 2000, stabilită prin art.8(3) din Legea nr.18/2000, ca termen limită de depunere a cererilor întemeiate pe Decretul-Lege nr.118/1990.

            A concluzionat că, întrucât cererea reclamantului a fost înregistrată abia la 31 mai 2000, față de prevederile de lege arătate, decizia emisă de pârâtă este legală și temeinică.

            Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat recurs, susținând, în esență că instanța și-a întemeiat soluția pe dispozițiile Legii nr.18/2000, care este în contradicție cu Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

            A susținut, totodată, că deși a administrat suficiente dovezi din care rezultă că în timpul dictaturii ceaușiste a fost persecutat politic, marginalizat profesional, instanța nu s-a pronunțat asupra lor.

            Cum însă, s-a invocat din oficiu, excepția de necompetență materială a curții de apel în soluționarea în primă instanță a cauzei, excepție care are caracter peremptoriu, urmează a fi examinată cu precădere față de motivele de casare invocate de recurent.

            Este de netăgăduit că obiectul litigiului îl reprezintă contestarea unei decizii emise de D.G.M.S.S.

            Având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, se constată că, în speță, competența de a judeca aparține, în primă instanță, tribunalului.

            Potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 din Codul de procedură civilă, coroborat cu pct.1 și art.3 din O.U.G. nr.59 din 27 aprilie 2000 privind modificarea și completarea O.U.G. nr.138/2000, curțile de apel judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială și al căror obiect are o valoare de peste 10 miliarde lei, precum și procesele          și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale.

            Având în vedere că Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială nu este un organ central, recursul urmează a fi admis, se va casa hotărârea atacată și se va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – Secția contencios administrativ.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Admite recursul declarat de N.I. împotriva sentinței civile nr.98 din 4 februarie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.

            Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București – Secția contencios administrativ.

            Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.