S-a luat în examinare  recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile  nr.535/CA/2002 – P din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea.

            La apelul nominal părțile – recurenta-pârâtă Casa Județeană de Pensii Bihor și intimata-reclamantă P.F. – au lipsit.

            Procedura completă.

            S-a referit că atât recurenta-pârâtă, cât și intimata reclamantă au solicitat, în scris (filele 3 și 9), soluționarea cauzei în absența lor, potrivit prevederilor art.242 alin.2 din Codul de procedură civilă.

            Constatând pricina în stare de judecată, Curtea a rămas în pronunțare.

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Reclamanta P.F. a  solicitat pe calea acțiunii în contencios administrativ, anularea hotărârii nr.2022 din 30 iulie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr.189/2000.

            În motivarea acțiunii a arătat că a făcut dovada, prin actele depuse la dosar, că are calitatea de refugiat, astfel că în mod nelegal pârâta i-a respins cererea.

            Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr.535/CA/2002-P din 14 octombrie 2002, a admis acțiunea și, în consecință, a anulat hotărârea nr.2022 din 30 iulie 2002  și a obligat pe pârâtă  să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al Legii nr.189/2000.

            Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, că și copiii născuți în  refugiu  dobândesc statutul juridic al părinților și anume acela de refugiați, respectiv, domiciliul și cetățenia părinților din statul de origine, cu drept de ședere legală și temporară în statul primitor.

            Ca urmare, reclamanta a dobândit prin naștere statutul de refugiat al părinților.

            Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            În motivarea recursului, invocând prevederile art.304 pct.8 și 9 din Codul de procedură civilă, a susținut, în esență, că instanța a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale în materie.

            Recursul este nefondat.

            Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta s-a născut la data de 8 iunie 1942, în localitatea Tășad, județul Bihor, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu în perioada 15 septembrie  1940 – 6 martie  1945, ca urmare a persecuțiilor etnice.

Potrivit art.1 din O.G. nr.105/1999, aprobată prin Legea nr.189/2000 beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a  suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate  la literele a-f.

            Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonaței, rezultă că atât obiectul cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

            Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât  persoana care a  suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

            Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

            Or, în cauză este de necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.

            Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din  împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art.3 din O.G.nr.105/1999 și soțului supraviețuitor.

            Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice,  a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii copilul care fiind născut în perioada  refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale ca urmare a persecuțiilor etnice.

            Prin urmare, față de considerentele arătate, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

            Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva  sentinței nr.535/CA/2002-P din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi  1 aprilie  2003.