Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul G.T. a solicitat, pe calea acțiunii în contencios administrativ, anularea hotărârii nr. 994 din 9 aprilie 2002, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiar al O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
În motivare acțiunii sale, reclamantul a arătat că s-a născut în refugiu și a suferit și el efectele strămutării părinților.
Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 512/CA/2002 – P din 7 octombrie 2002, a admis excepția tardivității și a respins ca tardivă, acțiunea reclamantului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în raport cu data primirii hotărârii contestate, acțiunea reclamantului a fost înregistrată cu depășirea termenului legal de 30 de zile.
Împotriva acestei hotărări reclamantul a formulat recurs, susținând că în mod greșit instanța de fond a reținut excepția de tardivitate a cererii și i-a respins acțiunea, deoarece instanței, în baza rolului activ, îi revenea obligația de a-l repune în termenul prevăzut de lege, câtă vreme pe fond are dreptate.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999, „împotriva hotărârii, persoana interesată poate face contestația la curtea de apel, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii”.
Cum reclamantului i s-a comunicat hotărârea nr. 994 din 9 aprilie 2002, a Casei Județene de Pensii Bihor, la data de 22 aprilie 2002, iar acțiunea a fost înregistrată la 26 iulie 2002, este de necontestat că nu a fost respectat termenul prevăzut de dispozițiile legale precitate.
În ce privește susținerea recurentului-reclamant privind obligația instanței de a-l repune în termen, se reține că potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., „neexecutarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei”.
Or, în cauză, reclamantul nu a făcut dovada existenței unei împrejurări care să-l fi împiedicat să introducă contestația în termenul prevăzut de lege.
În consecință, se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.T., împotriva sentinței nr. 512/CA/2002 – P din 7 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.