Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 5 iulie 2002, reclamantul P.D. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Satu Mare, solicitând anularea hotărârii nr. 55 din 12 iunie 2002, prin care Comisia constituită în baza O.G. nr. 105/1999, i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâta nu a admis faptul că persoanele din Ardealul de Nord cedat, nu au beneficiat imediat de actul de la 23 august 1944, Satu Mare și Carei, fiind eliberate abia în luna octombrie 1944.
Întrucât a fost supus persecuțiilor autorităților hortyste, în mod eronat s-a apreciat că nu este îndreptățit la recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 476 din 23 septembrie 2002, a admis în parte acțiunea reclamantului, a anulat în parte actul administrativ atacat și a obligat pârâta să-i recunoască drepturile prevăzute de art. 1 lit. d) din O.G. nr. 105/1999, pentru perioada 5 martie 1944 – 1 noiembrie 1944.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Satu Mare, susținând, în esență, că reclamantul nu se poate prevala de normele juridice invocate, întrucât prin adresa nr. 1026/2002 se arată că persoana, în situația reclamantului, beneficiază de indemnizație, numai pe perioada 6 septembrie 1940 – 1 septembrie 1944.
Recursul este nefondat.
Prin H.G. nr. 127/2002 au fost aprobate Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999.
Prevederile art. 2 ale acestui act normativ au extins aplicabilitatea ordonanței, și în ceea ce privește persoanele refugiate pentru motive etnice, categorii în care se încadrează și reclamantul intimat.
Potrivit art. 2 din Norme, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliu în altă localitate, din motive etnice. În această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Rezultă, așadar, că prin noua reglementare, în noțiunea de persoană strămutată în altă localitate, au fost incluse și persoanele, care, la fel ca reclamantul, s-au refugiat din Ardealul de Nord, din motive etnice, după aplicarea Dictatului de la Viena.
Norma juridică nou introdusă, nu face nici o distincție între cetățenii români care au fost victime ale unor acte de persecuție din partea regimurilor instaurate în România, cu începere de de la 6 septembrie 1940, și a altor autorități, cum este cazul celor de ocupație străină, instalate vremelnic pe teritoriul natal.
În cazul în speță, reclamantul a făcut dovada cu acte și martori, că în perioada 5 martie 1944 – 1 noiembrie 1944, s-a aflat pe teritoriul cedat Ungariei hortyste din motive etnice, fiind privat de libertate în locuri de detenție.
Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefundat, recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 476/CA/2002 - P din 23 septembrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.