S-a luat în examinare recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr.1184 din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat: recurenta-pârâtă Casa de Pensii a Municipiului București prin consilierul juridic F.C., precum și intimatul pârât I.D.T., personal.
Procedura completă.
Consilierul juridic F.C. a susținut recursul și a solicitat admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris.
Intimatul-reclamant I.D.T. a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, făcând referire la considerentele din întâmpinare formulată în cauză.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 4 noiembrie 2002 reclamantul I.D.T. a chemat în judecată Casa de Pensii a Municipiului București, solicitând anularea Hotărârii nr.109 din 26 iulie 2002, prin care Comisia constituită în baza Ordonanței Guvernului nr.105/1999, i-a respins cererea privind acordarea drepturilor prevăzute de acest act normativ.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, urmare a aplicării Dictatului de la Viena părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea natală și întrucât el s-a născut în refugiu, are același statut de refugiat ca și părinții săi.
Curtea de Apel București - Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1184 din 5 decembrie 2002 a admis acțiunea reclamantului, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pârâta să-i recunoască drepturile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr.105/1999.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului București, susținând în esență că, reclamantul nu se poate prevala de normele juridice invocate, întrucât s-a născut în refugiu.
Recursul este nefondat.
Prin Hotărârea Guvernului nr.127 din 14 februarie 2002 au fost aprobate Normele de aplicare a Ordonanței Guvernului nr.105/1999.
Prevederile art.2 ale acestui act normativ au extins aplicabilitatea ordonanței și în ceea ce privește persoanele refugiate pentru motive etnice, categorii în care se încadrează și reclamantul intimat.
Potrivit art.2 din Norme prin persoană care a fost strămutată în altă localitate în sensul Ordonanței Guvernului nr.105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.189/2000, cu modificările ulterioare, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliu în altă localitate, din motive etnice. In această categorie se includ și persoanele care au fost expulzate sau refugiate precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral.
Rezultă așadar că, prin noua reglementare, în noțiunea de persoană strămutată în altă localitate au fost incluse și persoanele, care, la fel ca reclamantul s-au refugiat din Ardealul de Nord din motive etnice, după aplicarea Dictatului de la Viena.
Norma juridică nou introdusă, nu face nici o distincție între cetățenii români care au fost victime ale unor acte de persecuție din partea regimurilor instaurate în România, cu începere de de la 6 septembrie 1940 și a altor autorități, cum este cazul celor de ocupație străină, instalate vremelnic pe teritoriul natal.
In cazul în speță, deși reclamantul intimat s-a născut în perioada strămutării părinților săi, a suferit aceleași persecuții etnice ca aceștia, fiind privat de locuința din localitatea de domiciliu a părinților și de alte bunuri materiale, întrucât a avut același statut de refugiat ca și părinții săi.
Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului București împotriva sentinței civile nr.1184 din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.