Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 20 aprilie 2001, reclamanta SC B. SRL Galați a solicitat anularea procesului-verbal nr. 1337 din 27 februarie 2001 și a deciziei nr. 26/2001 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, prin care s-a dispus obligarea reclamantei, la plata sumei de 43.147.140 lei, taxă de autorizare și majorări de întârziere calculate până la data de 14 februarie 2001, în valoare de 85.944.999 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data controlului efectuat de organele financiare deținea autorizație pe bază de licență, de organizare a jocurilor de noroc și nu trebuia să plătească o nouă taxă de autorizare.
Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 250/F din 26 noiembrie 2001, a admis contestația reclamantei și a anulat decizia și procesul-verbal emise de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că prevederile O.U.G. nr. 69/1998, prin care se stabilesc taxele de autorizare ce se percep pentru jocurile de noroc, nu sunt aplicabile societății reclamante, deoarece art. 10 prevede că agenții economici autorizați până la data intrării în vigoare a actului menționat, se vor conforma prevederilor ordonanței, fără plata taxelor de autorizare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 10 C. proc. civ.
Din actele și lucrările dosarului se reține faptul că recurenta-reclamantă, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 69/1998 - respectiv 1 ianuarie 1999, plătise taxa de autorizare prealabilă pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc.
Instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a O.U.G. nr. 69/1998, în sensul că a considerat că, dat fiind că reclamanta era autorizată pentru desfășurarea jocurilor de noroc prin licența nr. 0003324 din 18 aprilie 1997, aceasta nu mai avea nici o altă obligație ulterioară fiscală.
Interpretarea art. 10 al O.U.G. nr. 69/1998, aplicabil speței, nu poate fi făcută ad literam, așa cum a procedat instanța de fond, ajungând la concluzia greșită că agentul economic, nemaidatorând taxă de autorizare, nu mai poate fi obligat și la plata taxelor anuale (plătibile lunar), pentru fiecare mașină de joc în parte.
În fapt, agentul economic nu mai datorează, printr-o interpretare corectă, în contextul întregului act normativ, taxa de autorizare anticipată pentru obținerea licenței de funcționare propriu-zisă, ceea ce nu exclude, însă, plata taxelor lunare de autorizare în cuantum fix, pentru fiecare aparat.
Suma datorată de societatea reclamantă a fost compensată de organul de control cu o parte din taxa de autorizare datorată legal pentru perioada 1 ianuarie 1999 – 30 aprilie 1999, rămânând astfel de plată diferența de 43.147.140 lei, cu majorări de întârziere aferente debitului, în sumă de 84.944.999 lei.
Soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, recursul urmând a fi admis, casată sentința atacată și în fond, respinsă acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Galați, împotriva sentinței civile nr. 250/F din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea reclamantei SC B. SRL.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.