Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 133/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 ianuarie 2003.

            S-a luat în examinare recursul declarat  de SC ”ROMSAT CARDINAL NETWORK” SA împotriva sentinței nr.47/F din 26 februarie 2001 a Curții de Apel Brașov-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

            La apelul nominal  s-a prezentat: intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului reprezentat de consilier juridic S.A., lipsind recurenta-reclamantă SC ”ROMSAT CARDINAL NETWORK „SA.

            Procedura completă.

            S-a referit că recursul nu a fost  timbrat cu 15.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar, recurentul fiind citat cu mențiunea  timbrării.

            Consilierul juridic S.A. a solicitat   anularea recursului ca netimbrat.

 

C U R T E A

 

            Asupra recursului de față;

            Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

            Prin acțiunea înregistrată la 22 noiembrie 2000, reclamanta SC ”ROMSAT CARDINAL NETWORK” SA a solicitat anularea deciziei nr.253 din 7 noiembrie 2000 a Consiliului Național al Audiovizualului, ca fiind nelegală și netemeinică.

            Curtea de Apel Brașov-Secția Comercială și  de Contencios Administrativ prin sentința nr.47/F din 26 februarie 2001 a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată.

            Impotriva acestei sentințe a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție-Secția de Contencios Administrativ, reclamanta SC ”ROMSAT CARDINAL NETWORK” SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

            In  prealabil, se constată că recursul nu a fost legal timbrat.

            Conform dispozițiilor art.3 lit.”m” și  cele ale art.11 alin.1 din Legea nr.146/1997 privind  taxele judiciare de timbru, astfel cum au fost actualizate prin Hotărârea Guvernului nr.752/1999, recursul declarat în cauză  trebuia timbrat cu 15.000 lei taxă judiciară de timbru și cu 1500 lei timbru judiciar în baza Ordonanței Guvernului nr.32/1995.

            In cauză, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxele de timbru aferente recursului, dar aceasta nu și-a îndeplinit respectiva obligație.

            Prin urmare, se impune aplicarea dispozițiilor art.9  alin.2 din Ordonanța Guvernului nr.32/1995 coroborate cu cele ale art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată  până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

            In consecință, urmează a se anula recursul declarat în cauză, ca netimbrat.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

            Anulează ca netimbrat recursul declarat de SC ”Romsat Cardinal Network” SA împotriva sentinței civile nr.47/F din 26 februarie 2001 a Curții de Apel Brașov-Secția Comercială și de Contencios Administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  21 ianuarie 2003.