Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul T.A. a formulat acțiune împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând ca în contradictoriu cu aceasta, să se dispună anularea hotărârii nr. 1087 din 22 iulie 2002, să se constate calitatea de refugiat pentru perioada 29 noiembrie 1940 – 29 august 1941, 15 iulie 1943 – 24 august 1944 și 23 noiembrie 1944 – 6 martie 1945, iar indemizația să îi fie acordată începând cu luna aprilie 2001.
A susținut în motivarea acțiunii, că a depus în acest sens, cererea la 30 martie 2001, iar statutul de refugiat îl are recunoscut numai pentru perioada 29 noiembrie 1940 – 29 aprilie 1941, deși are același statut până la 6 martie 1945.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, instanța învestită la 21 august 2002, cu soluționarea acțiunii, a admis acțiunea reclamantului, a anulat în parte hotărârea nr. 1087/2002, emisă de pârâtă, în sensul că a constatat că reclamantul a fost strămutat în perioada 29 noiembrie 1940 – 6 martie 1945, iar indemnizația de 300.000 lei lunar, cu indexările legale, se va acorda,începând cu luna aprilie 2001.
Instanța de fond, prin sentința nr. 413 din 9 octombrie 2002, a reținut că prin probele depuse, dar și urmare a precizărilor aduse prin nota nr. 2375 din 19 iulie 2002 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, reclamantul are calitatea de refugiat pentru întreaga perioadă pretinsă și dovedită, iar drepturile trebuie acordate, conform art. 5 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, începând cu luna următoare înregistrării cererii.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii, Cluj, criticând sentința că a fost dată cu aplicarea greșită a legii. A susținut că reclamantul-intimat nu poate beneficia de calitatea de veteran și de deportat, fiind contrar Legii nr. 189/2000, după cum și acordarea drepturilor începând cu luna aprilie 2001, s-a făcut cu nesocotirea unei hotărâri judecătorești definitive.
Recursul este nefondat.
Din actele depuse de intimatul-reclamant, rezultă că începând cu data de 29 noiembrie 1940, are calitatea de refugiat român, fiind apoi la dispoziția organelor militare române.
În această situație, în cazul persoanelor, care după ce a intervenit strămutarea, refugiul sau expulzarea, aflându-se pe teritoriul românesc, au îndeplinit obligații militare de orice natură, în legătură cu cel de al doilea război mondial, chiar dacă aceste perioade au fost valorificate conform Decretului–lege nr. 118/1990 și respectiv, Legii nr. 49/1991, nu există impediment legal pentru acordarea solicitărilorr și a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940 - 1945, tipul și durata persecuțiilor la care se referă actele normative menționate, fiind distincte.
Și în ceea ce privește data acordării acestor drepturi pentru intimat, se constată că în raport cu prevederile art. 2 din O.G. nr. 242/2000 și H.G. nr. 127/2002, art. 5, instanța sesizată a acordat aceste drepturi legale, adică începând cu luna următoare înregistrării cererii, respectiv cu luna aprilie 2002.
Susținerea recurentei privind existența autorității lucrului judecat, nu poate fi primită, litigiul fiind desfășurat sub un alt cadru juridic, o reglementare nouă.
Față de considerentele expuse, recursul se constată a fi nefondat, pe cale de consecință, Curtea urmând a-l respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței nr. 413 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2003.