Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 4 septembrie 2001, reclamanta SC V.V. SA Basarabi a solicitat anularea parțială a procesului-verbal nr. 1854 din 27 iunie 2001, întocmit de Direcția de Control Fiscal Constanța și a deciziei nr. 1221 din 8 august 2001, emise de Ministerul Finanțelor Publice, în privința T.V.A., în sumă de 785.138.709 lei și a majorărilor de întârziere, în sumă de 208.474.894 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal organele de control au dispus colectarea T.V.A. aferentă contravalorii bunurilor exportate direct sau prin comisionari, pentru faptul că sumele respective nu au fost încasate în termenele înscrise în declarațiile de încasare valutară sau în contractele încheiate cu societățile comisionare. Reclamanta a învederat că pentru exporturile efectuate beneficiază de cota zero de T.V.A., conform art. 17 lit. b) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000, prevedere legală care a fost încălcată de pârâți la stabilirea obligației sale de a plăti T.V.A. colectată, cu majorări de întârziere aferente.
Prin sentința civilă nr. 5/CA din 24 ianuarie 2002, Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că reclamanta nu a încasat contravaloarea bunurilor exportate în termenele înscrise în declarațiile de încasare valutară sau în contractele de export și potrivit pct. 9.9 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000, nu beneficiază de cota zero de T.V.A., pentru operațiunile de export menționate în actele de control.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs reclamnta, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că instanța de fond a reținut greșit că operațiunile de export au fost efectuate numai în nume propriu și că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la pct. 9.3 – 9.6. din H.G. nr. 401/2000, deși a depus la dosarul cauzei, înscrisurile doveditoare pentru exporturile din perioada supusă controlului.
Recurenta a criticat hotărârea atacată, și pentru aplicarea greșită a dispozițiilor O.U.G. nr. 17/2000 și ale H.G. nr. 401/2000, potrivit cărora, numai condiția neîncasării valutei în conturi bancare autorizate de Banca Națională a României, este de natură să atragă obligația plății T.V.A., în cotă de 19%, nu și nerespectarea altor condiții, cum este încasarea la termen, reținută eronat de instanța de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 17 lit. b) pct. a din O.U.G. nr. 17/2000, în România se aplică o cotă zero de T.V.A., pentru exportul de bunuri, transportul și prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de contribuabili cu sediul în România, a căror contravaloare se încasează în valută, în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României.
În procesul-verbal nr. 1854 din 27 iunie 2001 și în decizia nr. 1221 din 8 august 2001, organele de control nu au contestat realitatea operațiunilor de export efectuate de recurentă în perioada aprilie 2000 - aprilie 2001 și nici faptul că valoarea în valută a exporturilor se încasează în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, motivându-se, însă, că pentru aplicarea cotei zero de T.V.A., trebuia să se și încaseze valuta, în termenele prevăzute în declarațiile de încasare valutară sau în contractele de export.
Instanța de fond a apreciat greșit ca fiind legale actele întocmite în acest sens de către organele de control, întrucât O.U.G. nr. 17/2000 nu prevede o asemenea condiție pentru aplicarea cotei zero de T.V.A. și nici sancțiunea aplicării cotei de 19% de T.V.A., în cazul nerespectării termenelor de încasare în valută a contravalorii exporturilor.
Obligația recurentei de a plăti T.V.A., în cotă de 19%, a fost greșit stabilită de organele de control în baza Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, aprobate prin H.G. nr. 401/2000. Potrivit acestei reglementări, nerespectarea prevederilor pct. 9.3 – 9.8M privind justificarea cotei zero de T.V.A. și/sau nerespectarea condiției de încasare a valutei (...), atrag obligația plății T.V.A., prin aplicarea cotei corespunzătoare livrărilor și prestărilor la intern și a majorărilor de întârziere aferente, calculate de la data documentului, care atestă livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor.
Condiția impusă de acest text de lege pentru aplicarea cotei zero de T.V.A., este aceea ca valuta aferentă exporturilor să fie încasată în conturi bancare deschise la bănci autorizate de Banca Națională a României, condiție care a fost respectată de societatea recurentă.
În consecință, textele de lege în baza cărora au fost încheiate actele contestate, nu condiționează aplicarea cotei zero de T.V.A., de încasarea valutei în termenele prevăzute în declarațiile de încasare valutară sau în contractele de export.
Nerespectarea acestor termene poate fi sancționată contravențional potrivit O.G. nr. 18/1994, dar această reglementare nu prevede și plata T.VA., în cotă de 19% și deci nu poate constitui temeiul unei asemenea sancțiuni, cum eronat au stabilit organele de control.
De altfel, prin procesul-verbal nr. 188016 din 27 iunie 2001, întocmit de Direcția Controlului Fiscal Constanța, recurenta a fost sancționată contravențional în baza O.G. nr. 18/1994, pentru depășirea termenului de repatriere a valutei pentru operațiunile de export efectuate în perioada supusă controlului. Pentru soluționarea plângerii recurentei împotriva acestui proces-verbal, prin care a fost amendată contravențional cu suma de 2.210.105.328 lei, Ministerul Finanțelor Publice a dispus la pct. 2 din decizia nr. 1221 din 8 august 2001, ca dosarul să fie trimis spre competentă soluționare, la Judecătoria Constanța.
Cea de-a doua critică formulată în recurs este, de asemenea, întemeiată, constatându-se că instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Astfel, instanța de fond a reținut că toate operațiunile de export menționate în actele de control, au fost efectuate direct de recurentă și nu prin comisionari, deci acest aspect era lipsit de relevanță în cauză, față de împrejurarea că nu a fost contestată realitatea operațiunilor de export, iar O.U.G. nr. 17/2000 prevede cota zero de T.V.A. pentru exporturi, fără a distinge dacă ele s-au realizat direct sau prin comisionar. Totodată, în hotărârea atacată s-a reținut neîntocmirea sau neprocurarea documentelor enumerate în pct. 9.3. din H.G. nr. 401/2000, deși organele de control nu au reținut în sarcina recurentei, faptul că nu s-au depus documentele justificative, pentru exporturile efectuate, iar obligația de plată a T.V.A. a fost stabilită numai pentru depășirea termenelor de încasare în valută a contravalorii bunurilor exportate.
Față de considerentele expuse, Curtea va admite prezentul recurs și va casa hotărârea atacată și pe fond, va admite acțiunea formulată de recurenta-reclamantă, va anula pct. 1 din decizia nr. 1221 din 8 august 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și pct. 2 lit. b) din procesul-verbal nr. 1854 din 27 iunie 2001, întocmit de Direcția de Control Fiscal Constanța, privind sumele de 785.138.709 lei, reprezentând T.V.A. și majorările de întârziere aferente, în sumă de 208.474.894 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de SC V.V. SA Basarabi, județul Constanța, împotriva sentinței civile nr. 5/CA din 24 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea formulată de reclamanta SC V.V. SA, Basarabi.
Anulează pct. 1 din decizia nr. 1221 din 8 august 2001 a Ministerului Finanțelor Publice și pct. 2 lit. b) din procesul-verbal nr. 1854 din 27 iulie 2001, întocmit de Direcția de Control Fiscal Constanța, privind sumele de 785.138.709 lei, T.V.A. și 208.474.894 lei, majorări de întârziere.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.