S-a luat în examinare recursul declarat de S.C. „M.I.” SRL împotriva sentinței civile nr.346 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurenta-reclamantă SC „M.I.” SRL reprezentată de avocatul V.H.; intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de consilierul juridic V.C.S. A lipsit Garda Financiară – Secția Sibiu.
Procedura completă.
Reprezentantul recurentei-reclamante a susținut și dezvoltat motivele de recurs, arătând că instanța de fond nu a luat în considerare cererea reclamantei de amânare a judecării cauzei pentru angajarea unui apărător și nici nu s-a pronunțat asupra acestei cereri în cuprinsul sentinței atacate, fiindu-i încălcat dreptul constituțional la apărare. Pe fondul cauzei, a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii, a anulării actelor administrative atacate și a exonerării reclamantei de plata sumei consemnată în actul de control.
Reprezentanta Ministerului Finanțelor Publice a pus concluzii de menținere a sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică.
Procurorul a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, întrucât a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 14 noiembrie 2001, reclamanta S.C. „M.I.l” SRL a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Secția Sibiu, solicitând anularea deciziei nr.1457/ 27.09.2001 și a pct.4 cap.3 din procesul verbal din 6.06.2001, prin care s-a dispus obligarea societății la plata sumei de 540.446.937 lei cu titlu de taxă pe valoarea adăugată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că organele financiare au interpretat în mod restrictiv prevederile art.17 lit.B din O.U.G. nr.17/2000 și ale Hotărârii Guvernului nr.401/2000, referitor la cota zero TVA pentru exportul de bunuri, a căror contravaloare se încasează în valută în conturi bancare autorizate de B.N.R.
Reclamanta a făcut dovada îndeplinirii acestei cerințe, împrejurarea că sumele respective au fost încasate cu depășirea termenelor menționate în DIV nejustificând pierderea facilității cotei zero la TVA.
Prin sentința civilă nr.346 din 12 decembrie 2001, Curtea de Apel Alba-Iulia Secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta a încălcat prevederile art.17 lit.B din OUG nr.17/2000 și pct.9.3 din H.G. nr.401/2000.
Astfel, în perioada februarie – aprilie 2001, reclamanta a efectuat în nume propriu cu cota zero TVA exporturi în valoare totală de 2.897.089.132 lei, neîncasând conform termenelor stipulate în declarațiile de încasare valutară contravaloarea bunurilor.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC „M.I.” SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamanta a arătat că instanța a judecat litigiul la primul termen, fără a lua în considerare cererea societății de amânare pentru lipsă de apărare și fără a fi dispus comunicarea întâmpinării depusă în ședință de reprezentanții pârâților, încălcând în acest mod dreptul constituțional al părții la apărare.
Pe fondul cauzei, reclamanta a învederat că se încadrează în prevederile art.17 lit.B din O.U.G. nr.17/2000, având dreptul să beneficieze de cota zero la TVA, din actele prezentate rezultând că facturile externe emise se încasează la Alpha Bank Sibiu, o bancă autorizată de Banca Națională a României.
Examinând cauza în raport de motivele inovate și având în vedere prevederile art.304 și 3041 Cod procedură civilă, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Susținerea reclamantei în sensul că instanța a procedat la judecarea cauzei cu încălcarea dreptului la apărare al societății este întemeiată.
Astfel, la data de 11 decembrie 2002, reclamanta a trimis prin poștă o cerere prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, la care a atașat și taxele de timbru datorate.
Deși din practicaua sentinței rezultă că instanța a avut în vedere timbrarea acțiunii, nu s-a pronunțat asupra cererii de amânare și, primind întâmpinarea depusă în ședință de reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice, nu a dispus comunicarea către reclamantă, pentru a-și formula apărarea și în raport de susținerile din întâmpinare.
În consecință, având în vedere încălcarea prevederilor art.156 Cod procedură civilă, Curtea va casa sentința și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Referitor la criticile privind fondul cauzei, invocate în motivele de recurs, Curtea nu le va analiza, având în vedere soluția dată căii de atac exercitată de reclamantă, susținerile respective urmând a fi avute în vedere la rejudecare de către instanța de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de S.C. „M.I.” SRL, județul Sibiu împotriva sentinței civile nr.346 din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.