Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 650 din 14 iunie 2000, Curtea de Apel București a admis acțiunea formulată de reclamanta R.G., a anulat decizia nr. 222/1999 emisă de pârâta Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a municipiului București și a obligat pârâta să emită o nouă decizie, prin care să anuleze decizia nr. 182.550/1999 a Oficiului de Pensii a sectorului 6 și să dispună acestui oficiu ca prin noua decizie de pensie a reclamantei, să ia în considerare ca bază de calcul, salariul mediu de 4.947,6 lei, stabilit prin expertiza efectuată în cauză.
Recursul declarat împotriva acestei sentințe, de pârâtă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 667 din 16 februarie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.
Cu cererea formulată la 9 iulie 2002, reclamanta R.G. a solicitat ca, în temeiul art. 2811 și art. 2812 pct. 2 C. proc. civ., să fie completat dispozitivul sentinței civile nr. 650 din 14 iunie 2000, în sensul obligării pârâtei să emită o nouă decizie de pensie, care să aibă în vedere raportul de expertiză, potrivit căruia, la data de 1 iunie 1998, pensia sa era în sumă de 1.557.390 lei, urmând ca de la această dată să-i fie calculate toate celelalte drepturi de majorare intervenite între timp.
Prin încheierea de la 15 iulie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins cererea ca nefondată, cu motivarea că cererea reclamantei nu are ca obiect o eroare materială sau o simplă omisiune din dispozitivul sentinței, ci se referă la o problemă de judecată, pentru care nu pot fi aplicate dispozițiile art. 281 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs reclamanta și a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta a susținut că cererea sa a fost greșit judecată la termenul din 15 iulie 2002, pentru care nu a fost legal citată și că instanța de fond a apreciat eronat ca nefiind dovedite susținerile sale, deși din expertiza efectuată în cauză a rezultat că, la data de 1 iulie 1998, era în drept să primească o pensie în sumă de 1.557.390 lei. De asemenea, recurenta a arătat c, instanța de fond a schimbat înțelesul expertizei și trebuia să lămurească dispozitivul hotărârii, în sensul obligării pârâtei să calculeze pensia în funcție de cuantumul de 1.557.390 lei, cuvenit la 1 iulie 1998 și să-i plătească diferențele de pensie, la valoarea actualizată.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea recurentei s-a întemeiat pe dispozițiile art. 2811 și ale art. 2812 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat și completat prin O.U.G. nr. 138/2000 și O.U.G. nr. 59/2001. Potrivit acestor dispoziții legale, cererile pentru lămurirea sau completarea dispozitivului hotărârii se pot formula în termenul prevăzut de lege pentru declararea căilor ordinare de atac împotriva acelei hotărâri, condiție care nu a fost îndeplinită în cauză.
De asemenea, cererea recurentei nu întrunește cerințele prevăzute de art. 281 C. proc. civ., întrucât s-a solicitat stabilirea unui anumit cuantum al pensiei și obligarea intimatei la plata diferențelor de pensie, iar nu îndreptarea unor erori materiale sau omisiuni cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul.
Susținerea recurentei privind neîndeplinirea procedurii de citare a sa la termenul din 15 iulie 2002, este nefondată. Din procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că recurenta a fost legal citată pentru termenul la care a fost judecată cererea sa.
În consecință, nefiind motive de casare a încheierii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de R.G., împotriva încheierii din 15 iulie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în dosarul nr. 775/1999, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.