Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2002 și precizată cu cererea depusă la 26 septembrie 2002, reclamantul B.A. a solicitat modificarea hotărârii nr. 275 din 30 mai 2002, emise de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, în sensul ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, să-i fie acordate cu începere de la data de 1 aprilie 2001 și ca perioada de refugiu să fie recunoscută de la 4 noiembrie 1940, până la 6 martie 1945, respectiv pentru 4 ani, 4 luni și 3 zile. Reclamantul a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, în sumă de 100.000 lei pe zi, până la data achitării drepturilor, cuvenite de la 1 aprilie 2001.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pentru recunoașterea statutului de refugiat din motive etnice, a formulat cerere la data de 6 martie 2001, iar prin hotărârea contestată, pârâta a stabilit nelegal acordarea drepturilor cuvenite pentru perioada de refugiu, cu începere de la 1 august 2002, în loc de 1 aprilie 2001.
Prin sentința civilă nr. 423 din 15 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că la 6 martie 2001, când a fost depusă, cererea reclamantului, de recunoaștere a statutului de refugiat, nu făcea obiectul Legii nr. 189/2000, împrejurare confirmată definitiv și irevocabil prin sentința civilă nr. 221/2001. Reținând că după adoptarea H.G. nr. 127/2002, reclamantul a depus o nouă cerere care a fost admisă de pârâtă, instanța de fond a constatat că în mod legal au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu începere din luna următoare depunerii acestei cererei.
Împotriva acestei sentințe și în termen legal, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică.
Recurentul a susținut că, instanța de fond a reținut eronat că prima sa cerere pentru recunoașterea statutului de refugiat din motive etnice, a fost respinsă cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 221/2002, fără a observa că prin această hotărâre s-a respins cererea pentru drepturile persoanelor strămutate, dar s-a constatat că a fost refugiat din motive etnice. De asemenea, recurentul a arătat că după apariția H.G. nr. 127/2002, care a prevăzut în categoria persoanelor strămutate, și pe cele care s-au refugiat din motive etnice, a revenit la cererea formulată la 6 martie 2001 și a solicitat acordarea drepturilor cuvenite, cu începere de la 1 aprilie 2001.
Hotărârea instanței de fond a fost criticată, și pentru aprecierea eronată dată Notei nr. 1026 din 29 martie 2002 a Casei Naționale de Pensii, motivându-se că prin acest act nu pot fi modificate prevederile unei legi, precum și pentru nesoluționarea cererii de modificare a actului atacat, în sensul de a se stabili perioada refugiului pentru 4 ani, 4 luni și 3 zile.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate și cu dispozițiile art. 304 și ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Prin H.G. nr. 127/2002 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, ordonanță care a fost aprobată prin Legea nr.1 89/2000.
Deși a reținut că reclamantul a avut statutul de persoană refugiată din motive etnice, instanța de fond a respins greșit cererea acestuia, de acordare a drepturilor care i se cuvin din luna următoare sesizării autorității pârâte, respectiv de la data de 1 aprilie 2001, având în vedere că drepturile solicitate au fost prevăzute în Legea nr. 189/2000, și nu în Normele metodologice aprobate ulterior pentru aplicarea legii.
De altfel, însăși intimata-pârâtă a confirmat prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, că după adoptarea H.G. nr. 127/2002, în care a fost interpretată noțiunea „persoană strămutată în altă localitate”, în sensul O.G. nr. 105/1999, s-a creat posibilitatea de a se acorda retroactiv și persoanelor refugiate din motive etnice, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
De asemenea, instanța de fond a reținut greșit existența autorității de lucru judecat pentru cererea formulată inițial de reclamant la 6 martie 2001. Cauza soluționată de Curtea de Apel Cluj, prin sentința civilă nr. 221/2001, a avut ca obiect cererea de anulare a hotărârii nr. 952 din 9 martie 2001, emisă de Direcția de Muncă și Solidaritate Socială a județului Cluj și s-a întemeiat juridic numai pe dispozițiile Legii nr. 189/2000. Acest prim litigiu judecat prin sentința irevocabilă menționată anterior, a avut un obiect și o cauză, diferite de cele ale pricinii de față și a fost soluționat în contradictoriu cu o altă autoritate publică, astfel încât nu există autoritate de lucru judecat, în sensul art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.
În consecință, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea instanței de fond și pe fond, va admite acțiunea formulată de reclamantul B.A. În temeiul art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, se va modifica în parte hotărârea nr. 275 din 30 mai 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, în sensul ca drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, să fie acordate reclamantului cu începere de la 1 aprilie 2001, respectiv de la data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, astfel cum se prevede în art. 5 din Legea nr. 189/ 2000.
Celelalte critici formulate în recurs urmează a fi respinse ca nefondate.
Susținerea recurentului privind aprecierea eronată a Notei nr. 1026 din 29 martie 2002, este lipsită de relevanță, în condițiile în care acest act administrativ nu a fost reținut în considerentele hotărârii atacate și nu a constituit o probă determinantă în soluționarea cauzei.
Critica formulată cu privire la durata refugiului, se dovedește a fi lipsită de obiect, întrucât prin hotărârea nr. 275 din 30 mai 2002, intimata-pârâtă a stabilit că recurentul-reclamant a fost refugiat din motive etnice de la 4 noiembrie 1940, până la 6 martie 1945, ceea ce corespunde perioadei indicate, atât prin acțiunea de față, cât și prin cererea depusă la 6 martie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de B.A., împotriva sentinței civile nr. 423 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea formulată de reclamantul B.A.
Modifică, în parte, hotărârea nr. 275 din 30 mai 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, i se acordă începând cu data de 1 aprilie 2001.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.