Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 iulie 2002, reclamantul A.C. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să fie modificată hotărârea nr. 1071 din 17 iulie 2002, emisă de pârâtă pe seama reclamantului, în sensul că acordarea indemnizației de 300.000 lei lunar aferentă calității sale de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, să se facă începând cu data de 1 aprilie 2001, iar nu cu data de 1 aprilie 2002, cum în mod greșit a stabilit pârâta.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat următoarele: la data de 29 martie 2001 a depus cerere prin care a solicitat pârâtei să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, însă pârâta, prin hotărârea nr. 1379 din 27 aprilie 2001, i-a respins cererea, pe motivul că situația de refugiat, în condițiile ocupării Ardealului de Nord de către armata maghiară, nu se asimilează cu situația de strămutat din motive etnice, în altă localitate, decât cea de domiciliu; la data de 4 iunie 2001 a depus la dosarul cererii sale inițiale, în completare, două certificate eliberate în luna mai 2001 de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Alba și Dâmbovița, care atestă situația sa de refugiat din motive etnice, în contextul evenimentelor istorice produse în Ardealul de Nord; a solicitat pârâtei să-și revizuiească hotărârea prin care i-a fost respinsă cererea inițială, în sensul de a-i fi recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000; pârâta a dat curs solicitării sale, iar prin hotărârea nr. 1071 din 17 iulie 2002, i-a recunoscut calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acordându-i indemnizația aferentă, începând cu data de 1 mai 2002.
În opinia reclamantului, acordarea indemnizației ce i se cuvine, trebuie făcută începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depuă cererea inițială, respectiv cu 1 aprilie 2001.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea pretențiilor reclamantului, invocând faptul că acesta a contestat la instanță hotărârea prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, i-a respins cererea depusă la data de 29 martie 2001. A mai arătat c, instanța a respins contestația, iar sentința a rămas definitivă și irevocabilă, bucurându-se de autoritatea lucrului judecat. Totodată, pârâta a susținut că potrivit Precizărilor nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, în situția în care s-a pronunțat o sentință civilă de respingere a contestației împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, petentul se poate adresa cu o nouă cerere comisiei, situație în care drepturile se vor acorda începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În opinia pârâtei, acordarea indemnizației ce se cuvine petentei, s-a făcut în mod corect, cu respectarea H.G. nr. 127/2002.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 403 din 8 octombrie 2002, a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a dispus modificarea hotărârii nr. 1071 din 17 iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că acordarea indemnizației ce se cuvine reclamantului, se face începând cu data de 1 aprilie 2001.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că reclamantul a făcut dovada completă a situației sale de refugiat din motive etnice, la data de 4 iunie 2001 și a apreciat că acordarea indemnizației ce i se cuvine potrivit legii, se face începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a dovedit situația de refugiat. Cu privire la susținerile pârâtei, cum că prin acordarea indemnizației conform cerințelor reclamantului, s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat, instanța de fond le-a apreciat ca fiind nefondate, întrucât contestația precedentă a fost soluționată de instanță pe calea excepției de inaplicabilitate a Legii nr. 189/2000, în cazul refugiaților din Ardealul de Nord, și nu pe calea examinării pe fond a cererii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Prin motivele de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond a apreciat greșit cu privire la momentul de la care reclamantul a dobândit calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de lege, în sensul că nu a ținut seama de faptul că până la emiterea hotărârii nr. 1071 din 17 iulie 2002, contestată de reclamant, ar fi operat autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1743/2001, pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care a fost respinsă contestația reclamantului împotriva hotărârii nr. 1379 din 27 aprilie 2001, emisă inițial de pârâtă.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În discuție nu se află situația de refugiat a reclamantului și nici calitatea acestuia de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acestea fiind recunoscute de pârâtă, prin hotărârea a cărei modificare se cere. În prezenta cauză se cere a se clarifica data de la care se acordă indemnizația aferentă calității recunoscute, în situația în care petentul a depus cererea la organul competent, potrivit legii, să-i soluționeze pretențiile, iar dovada completă a susținerilor sale a făcut-o ulterior depunerii cererii.
Din actele depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamantul A.C. a depus cererea, prin care a solicitat pârâtei să-i fie recunoscută calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, la data de 29 martie 2001, iar la data de 4 iunie 2001 a depus, în completarea dosarului cererii sale, certificatele nr. 148 din 10 mai 2001 și nr. 170 din 28 mai 2001, eliberate de Arhivele Naționale – Direcția Județeană Dâmbovița și Alba, care atestă situația de refugiat a reclamantului, în contextul evenimentelor istorice produse în septembrie 1940, în Ardealul de Nord.
Prin hotărârea nr. 1379 din 27 aprilie 2001, pârâta, interpretând restrictiv prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, a respins cererea pe motivul că situația de refugiat invocată de petent, nu se regăsește în situațiile prevăzute la articolul menționat.
Ulterior depunerii de către reclamant a celor două certificate sus-menționate, pârâta și-a reconsiderat poziția cu privire la situația de refugiat din motive etnice, asimilând-o cu cea de strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu, iar prin hotărârea nr. 1071 din 17 iulie 2002 i-a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acordându-i indemnizația lunară cuvenită, începând cu data de 1 mai 2002.
Prin această din urmă hotărâre, pârâta, în calitatea sa de organ al autorității publice, a procedat la retractarea hotărârii precedente, apreciind în mod corect și echitabil, cu privire la situația de refugiat din motive etnice a reclamantului.
Cât privește data de la care pârâta a acordat indemnizația lunară cuvenită reclamantului, aceasta este greșită, fiind stabilită în mod arbitrar.
Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, acordarea indemnizației cuvenită persoanelor care se află în situațiile prevăzute de această lege, se face începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În înțelesul reglementării acestei legi, aprobarea cererii de către organul competent, este condiționată de dovedirea de către petent a situației invocate, astfel că în cazul în care dovada s-a făcut ulterior înregistrării cererii, acordarea indemnizației se face începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care s-a făcut această dovadă.
Cum reclamantul a făcut dovada situației sale de refugiat, la data de 4 iunie 2001, acordarea indemnizației se va face începând cu data de 1 iulie 2001, așa cum, în mod corect, a stabilit instanța de fond.
În contextul celor mai sus arătate, susținerile recurentei, cum că prin acordarea indemnizației conform cerințelor reclamantului, s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat, sunt lipsite de relevanță. La analizarea celor invocate de recurentă, trebuie să se țină seama de faptul că soluționarea contestației precedente de către Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 1743/C/2001 din 20 iulie 2001, s-a făcut, așa cum corect a reținut instanța de fond, pe calea inaplicabilității Legii nr. 189/2000, în cazul refugiaților din Ardealul de Nord, cererea reclamantului nefiind examinată pe fond. Pe de altă parte, art. 10 din Legea nr. 189/2000, permite Casei Județene de Pensii, retractarea propriei sale decizii, în situația în care se constată încălcări ale legii.
Pentru considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a sentinței, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 403 din 8 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.