Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1354/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 8 august 2002, reclamanta M.I. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta cu nr. 220 din 20 iunie 2002, în ce privește data acordării indemnizației cuvenite, începând de la 1 aprilie 2001, în loc de 1 iulie 2001.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că a formulat cerere pentru stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, încă de la 23 martie 2001.

Prin sentința civilă nr. 426 din 15 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea, reținând că cererea despusă de reclamantă la 23 martie 2001, a fost respinsă printr-o sentință definitivă, iar faptul că reclamanta a formulat o nouă cerere, ulterior apariției H.G. nr. 127/2002, o îndreptățește să primească indemnizația, începând cu luna următoare solicitării.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M.I., care a susținut că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, i se cuvin din momentul solicitării.

Recursul este fondat.

Prin H.G. nr.1 27/2002 au fost aprobate Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice, de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000.

Prin art. 2 din aceste Norme, s-a lămurit conținutul noțiunii de persoană strămutată, fiind incluse în această categorie, și persoanele refugiate din motive de persecuție etnică.

Aceste norme fiind de aplicare a Legii nr. 189/2000, drepturile conferite de aceasta se acordă tuturor persoanelor care le-au solicitat în temeiul său.

Astfel fiind, și având în vedere dispozițiile art. 5 din Legea nr. 189/2000, cum reclamanta a formulat cerere la 23 martie 2001, urmează a beneficia de indemnizația cuvenită începând cu 1 aprilie 2001.

Văzând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de M.I., împotriva sentinței civile nr. 426 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, sSecția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și pe fond, admite acțiunea formulată de reclamanta M.I.

Modifică, în parte, hotărârea nr. 220 din 20 iunie 2002, emisă de Casa Județeană de Pensii Maramureș, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, i se acordă începând cu 1 aprilie 2001.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.