Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 9 august 2002, reclamanta R.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie modificată hotărârea nr. 703 din 24 iunie 2002, emisă de pârâtă pe seama reclamantei, în sensul că acordarea indemnizației de 300.000 lei lunar, aferentă calității sale de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, să se facă începând cu data de 1 aprilie 2001, iar nu cu data de 1 aprilie 2002, cum în mod greșit a stabilit pârâta prin hotărârea sus-menționată .
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat următoarele: în luna martie 2001 a depus cerere, prin care a solicitat pârâtei, să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, însă aceasta i-a respins cererea, pe motivul că situația de refugiat în condițiile ocupării Ardealului de Nord de către armata maghiară, nu se asimilează cu situația de strămutat din motive etnice, în altă localitate, decât cea de domiciliu; la data de 21 martie 2002 s-a adresat pârâtei cu o nouă cerere, solicitând ca aceasta să-și revizuiească hotărârea, prin care i-a fost respinsă cererea inițială, în sensul de a-i fi recunoscută calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000; pârâta a dat curs solicitării reclamantei, iar prin hotărârea nr. 703 din 24 iunie 2002, revizuită, i-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acordându-i indemnizația aferentă, începând cu 1 aprilie 2002, deși, inițial, i-a fost acordată începând cu 1 aprilie 2001.
În opinia reclamantei, acordarea indemnizației ce i se cuvine, trebuie să fie făcută în raport cu data cererii inițiale, când a făcut dovada, cu acte oficiale, că a suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în situația de „refugiat”.
Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea pretențiilor reclamantei, invocând faptul că aceasta a contestat la instanță, hotărârea prin care Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 i-a respins cererea inițială. A mai arătat că instanța a respins contestația, iar sentința a rămas definitivă și irevocabilă, bucurându-se de autoritatea lucrului judecat. Totodată, pârâta a susținut că potrivit Precizărilor nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, în situția în care s-a pronunțat o sentință civilă de respingere a contestației împotriva hotărârii Comisiei de aplicare a Legii nr.1 89/2000, petentul se poate adresa cu o nouă cerere, comisiei, situație în care drepturile se vor acorda începând cu data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea. În opinia pârâtei, acordarea indemnizației ce se cuvine petentei, s-a făcut în mod corect, cu respectarea H.G. nr. 127/2002.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 453 din 23 octombrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și a dispus modificarea, în parte, a hotărârii nr. 703 din 24 iunie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că acordarea indemnizației ce se cuvine reclamantei, se face începând cu data de 1 aprilie 2001.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente: Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, nu au introdus un nou text de lege, ci doar au explicat noțiunea de „persoană strămutată”; situația în care se află reclamanta, este asimilată celei de „persoană strămutată, fapt recunoscut de pârâtă prin hotărârea a cărei modificare s-a solicitat prin acțiune; reclamanta este îndreptățită, conform reglementărilor legale în vigoare, să beneficieze de drepturile ce i se cuvin în calitate de persoană refugiată, însă pârâta, în mod nelegal, i-a recunoscut calitatea de beneficiară a drepturilor din momentul formulării celei de-a doua cereri.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj.
Prin motivele de recurs, pârâta a arătat că instanța de fond ar fi apreciat greșit cu privire la momentul de la care reclamanta a dobândit calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de lege, în sensul că nu a ținut seama de faptul că pe perioada anterioară datei de depunere a celei de-a doua cereri de către petentă, a operat autoritatea de lucru judecat a unei sentințe judecătorești, care a menținut hotărârea administrativă, prin care pârâta a respins prima cerere formulată de petentă.
Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate și cu dispozițiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În discuție nu se află situația de refugiat a reclamantei și nici calitatea acesteia de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, acestea fiind recunoscute de pârâtă prin hotărârea a cărei modificare se cere. În prezenta cauză se cere a se clarifica data de la care se acordă indemnizația aferentă calității recunoscute, în situația în care petenta a depus două cereri la organul competent, potrivit legii, să-i soluționeze pretențiile sale.
Conform celor susținute de reclamantă prin acțiune și confirmate de pârâtă, prima cerere, privind recunoașterea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, a fost înregistrată la Casa Județeană de Pensii Cluj sub nr. 983 din martie 2001. Respingerea acestei cereri este consecința faptului că autoritatea publică chemată să o soluționeze, a interpretat restrictiv prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și nu a asimilat situația de persoană refugiată. în contextul evenimentelor istorice arătate de petentă, cu cea de persoană strămutată, la care se referă art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2002. Dacă la momentul soluționării primei cereri, Casa Județeană de Pensii Cluj ar fi apreciat în mod corect și echitabil cu privire la starea de persecuție din motive etnice, a persoanelor care s-au aflat în situația de „strămutat” sau „refugiat”, aceasta ar fi admis cererea reclamantei și i-ar fi acordat indemnizația cuvenită, începând cu data de 1 aprilie 2001, conform art. 5 alin. (1) din legea sus-menționată.
Prin cea de-a doua cerere, înregistrată sub nr. 30920 din 21 martie 2002, reclamanta care, între timp, a luat cunoștință de apariția H.G. nr. 127/2002, dată în aplicarea Legii nr. 189/2002, precum și de reconsiderarea poziției Casei Naționale de Pensii, cu privire la situația de refugiat din motive etnice, a solicitat Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, reanalizarea primei cereri și revizuirea hotărârii prin care i-a fost respinsă cererea.
Hotărârea prin care a fost respinsă prima cerere a reclamantei, este un act administrativ de autoritate, care poate fi revizuit de către organul administrativ emitent, cum de altfel a procedat pârâta care, prin hotărârea nr. 703 din 24 iunie 2002, a aprobat cererea reclamantei, recunoscându-i acesteia calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Beneficiul drepturilor prevăzute de legea sus-menționată se dobândește din momentul dovedirii situației de „strămutat” sau „refugiat”, iar acordarea drepturilor se face cu începere de la data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) din lege.
Întrucât reclamanta a făcut dovada situației sale de „refugiat”, odată cu depunerea primei cereri, pârâta, prin hotărârea revizuită, trebuia să-i acorde drepturile în raport cu data depunerii primei cereri, așa cum în mod corect a procedat instanța de fond.
În ceea ce privește susținerile recurentei, cum că prin acordarea indemnizației, conform cerințelor reclamantei, s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ., acestea sunt lipsite de relevanță în contextul celor arătate mai sus.
Pentru considerentele expuse și constatând că potrivit art. 304 și art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a sentinței, Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 453 din 23 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2003.