Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Ordinul Viceguvernatorului Băncii Naționale a României cu nr. 2 din 11 ianuarie 2002 s-a dispus sancționarea B.I.D. S.A. București cu limitarea operațiunilor pentru care a fost autorizată, iar prin hotărârea nr. 20 din 7 februarie 2002 Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a respins contestația formulată de bancă împotriva ordinului nr. 2/2002.
În contra acestei hotărâri a formulat recurs, în baza dispozițiilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 58/1998 și art. 4 din Legea nr. 29/1990 B.I.D. S.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Mai înainte însă de a examina motivele recursului se constată că reprezentanta recurentei a solicitat a se lua act de renunțarea la judecarea recursului.
Cum în conformitate cu dispozițiile art. 246 C. proc. civ. reclamantul, în baza principiului disponibilității în procesul civil, poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, în cauză urmează a se lua act de cererea de renunțare la judecarea recursului formulată de reprezentata B.I.D. S.A. prin lichidator S.C. R.V.A. S.A. și cu învoirea Băncii Naționale a României prin reprezentant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de B.I.D. S.A. București împotriva hotărârii nr. 20 din 7 februarie 2002 a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 aprilie 2003.