Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 februarie 2002, completată ulterior, reclamantul A.O.F. a chemat în judecată, în baza Legii contenciosului administrativ, pârâtul C.N.S.A.S., solicitând ca instanța să constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i rezolva cererea înregistrată cu nr. 2446 din 29 noiembrie 2001 la care a făcut revenirea înregistrată la nr. 14 din 22 ianuarie 2002.
În motivarea acțiunii sale reclamantul a arătat că deși a solicitat eliberarea unor copii ale paginii 4 (vol. I) și paginii 1 (verso - vol. I pct. 3) din dosarul său cu nr. 261, fără ca numele Acad. Sahini și Prof. Grigoriu să fie șterse („anonimizate”), totuși nu i s-a rezolvat cererea, ci s-a răspuns că numele informatorilor vor fi date când acestea vor fi stabilite cu precizie.
Acest răspuns a fost dat în condițiile în care reclamantul apreciază că numele legăturilor oficiale ale securității sunt stabilite cu precizie și că refuzul de a i le da sunt de natură a-i vătăma drepturi recunoscute de Legea nr. 187/1999.
Curtea de Apel București, prin sentința nr. 235 din 7 martie 2002, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată reținând, în esență, că în raport cu obiectul cererilor reclamantului, cu răspunsul comunicat acestuia și cu dispozițiile legale incidente pricinii nu se constată existența unui refuz nejustificat din partea pârâtului de soluționare a cererii acestuia, nefiind astfel îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.O.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, F.A.O. a susținut, în esență, pe de o parte, că sentința atacată se bazează pe o gravă greșeală de fapt (art. 304 pct. 11 C. proc. civ.) în sensul că Acad. Sahini era „legătură oficială” și nu informator, fapt ce a determinat trecerea numelui său și nu cel conspirativ, fiind de altfel singurul cu acest nume în cartea de telefon.
Pe de altă parte, printr-un al doilea motiv de recurs se arată că hotărârea este lipsită și de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în sensul că în cazul domnului Sahini sunt aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (2) din Regulamentul C.N.S.A.S., iar nu cele ale art. 29 alin. (2) care se referă la informatori, text reținut greșit de instanța de fond.
Examinând sentința atacată în raport cu toate criticile formulate, cu toate probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul nu este fondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 187/1999 (M. Of., nr. 603/09.12.1999) orice cetățean român sau străin, care după 1945 a avut cetățenie română, are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității ca poliție politică, iar acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele acestuia și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul lui.
De asemenea, conform alin. (2) al aceluiași articol, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securității are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar.
Totodată, în conformitate cu art. 13 alin. (2) din Legea nr. 187/1999 nu se eliberează copii de pe acele înscrisuri ale dosarului al căror conținut poate afecta major o terță persoană, decât în următoarele condiții:
a) cu acordul scris al persoanei ce poate fi afectată major sau al moștenitorilor legali
b) asigurând o copie care nu cuprinde pasajele privitoare la o terță persoană ce poate fi afectată major.
În aplicarea acestui text, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare al C.N.S.A.S. adoptat prin H.G. nr. 17/2000 (M. Of., nr. 244/02.06.2000), petiționarul îndreptățit, luând cunoștință de conținutul dosarului, poate solicita în scris C.N.S.A.S. să i se comunice identitatea persoanelor care au contribuit cu informații la completarea dosarului personal, prin deconspirarea numelor de acoperire (conspirative) și comunicarea numelui real, iar, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, C.N.S.A.S. comunică petiționarului numele reale ale persoanelor numai dacă acestea pot fi stabilite cu certitudine.
De asemenea, potrivit art. 28 alin. (1) din Regulament, C.N.S.A.S. eliberează petiționarului îndreptățit, la cererea acestuia, copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale în legătură cu persoana care face obiectul cererii.
Totodată însă, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al aceluiași art. 28, C.N.S.A.S. nu va elibera copii de pe acele înscrisuri ale dosarului al căror conținut poate afecta o terță persoană, sub alte aspecte decât cele care au legătură cu activitatea de informator sau colaborator al securității al terței persoane. În acest caz C.N.S.A.S. va face ilizibile în copiile solicitate pasajele privind o terță persoană care ar putea fi afectată. Mai mult, potrivit alin. (3), derogările de la prevederile alin. (2) ale art. 28 din Regulament se admit numai cu acordul scris al persoanei care ar putea fi afectată sau al moștenitorilor legali ai acesteia.
În cauză, se constată că intimatul-pârât, prin răspunsul dat cererii petentului, pe de o parte, îi aduce la cunoștință acestuia că prin continuarea investigațiilor în fondul arhivistic ce-l deține până la data emiterii adresei nr. 2446/20 noiembrie 2001, nu s-a ajuns la informații suplimentare care să permită soluționarea cererii în condițiile prevăzute de Legea nr. 187/1999 și art. 29 alin. (2) din Regulament. Pe de altă parte, se constată că prin aceeași adresă intimatul-pârât l-a asigurat pe recurent că investigațiile vor continua odată cu preluarea integrală a arhivelor fostei Securități.
Prin urmare, răspunsul dat recurentului nu are caracter de refuz nejustificat de a soluționa cererea sa în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990, neexcluzându-se posibilitatea ca pe măsura lărgirii sferei investigațiilor în urma preluării integrale a arhivelor fostei Securități să rezulte indicii care să permită stabilirea cu certitudine a identității colaboratorilor Securității ale căror deconspirare a solicitat-o acesta.
Chiar dacă s-ar accepta teza susținută de recurentul-reclamant că în spațiile făcute ilizibile din copiile solicitate și primite ar fi fost scris Sahini, aceasta nu constituie o certitudine în sens juridic, pe de o parte, că respectivul cuvânt indică un nume real, iar nu unul conspirativ. Pe de altă parte și în ipoteza extremă în care ar indica un nume real, existența acestuia nu conferă automat certitudine cu privire la identitatea persoanei, fiind necesare mult mai multe elemente concrete de identificare, iar nu supoziții sau extrase din cărți de telefon sau alte probe neconcludente.
În consecință, în cauză, nu se poate reține că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Pe de altă parte, nu se poate reține nici că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., invocat de recurent, întrucât acest text a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G.nr. 138/2000 (M. Of., nr. 479/02.10.2000).
Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.A.O. împotriva sentinței civile nr. 235 din 7 martie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 3 aprilie 2003.