Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 19 decembrie 2001 reclamanta S.C S.W. SRL, Sofronea, județul Arad, a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. a județului Arad, solicitând anularea deciziei nr. 1957 din 30 noiembrie 2001, precum și a procesului verbal încheiat la 26 septembrie 2001 de Direcția Controlului Fiscal Arad, în ceea ce privește refuzul rambursării sumei de 1.425.112.634 lei cu titlu T.V.A. de rambursat aferent lunii aprilie și în consecință, aprobarea rambursării sumei respective în contul bancar al societății.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în mod greșit organele de control au refuzat rambursarea T.V.A. pentru perioada 05 aprilie 2001 – 30 iunie 2001, pe motiv că pentru acea perioadă nu a figurat în evidențele plătitoare de T.V.A. Totodată, a susținut și că nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. 7 și art. 25 lit. a) pct. A din O.U.G.nr. 17/2000, fiind agent economic nou înființat care a solicitat să fie luat în evidență de la înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului ca plătitor de T.V.A. cu data de 30 martie 2001 și că textul de lege aplicabil în speță, este cel prevăzut de dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 82/1998 și de pct. 7.1 din Ordinul nr. 2116/1998 privind aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.G. nr. 82/1998.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 58 din 5 martie 2002, a admis acțiunea reclamantei, a anulat actele atacate și a obligat pârâții să-i restituie acesteia suma de 1.425.122.643 lei T.V.A. de rambursat aferent lunii aprilie 2001.
Pentru a se pronunța în acest sens instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta îndeplinește condițiile legale de plătitor de T.V.A. încă de la data înregistrării fiscale, astfel încât dreptul de rambursare a acestei taxe există de la 1 aprilie 2001, iar înștiințarea organelor fiscale că reclamanta este plătitoare T.V.A. de la o dată anterioară este lipsită de temei legal, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 25 lit. a) pct. A din O.U.G.nr. 17/2000, ci prevederile O.G. nr. 82/1998.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cât și D.G.F.P. Arad în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9, precum și cele ale art. 3041 C. proc. civ.
În esență, prin ambele recursuri declarate în cauză, se susține că în raport cu actele normative aplicabile în cauză în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanta are calitatea de plătitor T.V.A. de la 1 aprilie 2001, iar nu de la 1 mai 2001 cum corect au stabilit autoritățile fiscale.
Examinând sentința atacată în raport cu critica formulată, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 82/1998 aprobată de Legea nr. 228/1998 sunt obligați să completeze și să depună declarație de înregistrare fiscală, în vederea atribuirii codului fiscal și a eliberării certificatului de înregistrare fiscală, toți cei care, în condițiile legii sunt plătitori de impozite și taxe, iar în conformitate cu art. 7 din aceeași ordonanță, înregistrarea fiscală reprezintă și înregistrarea ca plătitor de T.V.A., accize și alte impozite și taxe care, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, sunt nominalizate prin ordin al ministrului, texte de lege modificate prin O.G nr. 93/2000.
Totodată, potrivit pct. 7.1 din Ordinul nr. 2116/1998 declarația de înregistrare fiscală servește și ca cerere de luare în evidență ca plătitor de T.V.A.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 17/2000, precum și cele ale H.G. nr. 401/2000 (pct. 11.1 din Norme) organele fiscale au obligația să stabilească înainte de eliberarea certificatului de înregistrare fiscală, calitatea de plătitor sau neplătitor de T.V.A., iar atribuirea calității de plătitor T.V.A. și aplicarea dispozițiilor referitoare la plată, se face cu data de întâi a lunii următoare aprobării, chiar și în situațiile în care se optează pentru această plată (art. 7 din O.U.G.nr. 17/2000).
În cauză este necontestat că societatea a depus declarația de înregistrare fiscală nr. 1938 din data de 02 aprilie 2001, solicitând să devină plătitoare de T.V.A., prin opțiune, încă de la înființare (30 martie 2001).
De asemenea, intimata-reclamantă recunoaște că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din O.G. nr. 82/1998, numai că a confundat noțiunile de declarație de înregistrare fiscală (în sens de cerere de înregistrare) cu înregistrarea fiscală care presupune existența aprobării autorităților fiscale de a deveni plătitor de T.V.A. Totodată, se constată și că aceasta nu a făcut distincția între data eliberării certificatului de înregistrare fiscală și a emiterii codului de înregistrare fiscală (R 13817074) și data de la care se aplică plata de T.V.A.
Prin urmare, chiar în situația în care contribuabilul optează pentru plata T.V.A. de la înființare, aceasta se va plăti de la întâi a lunii următoare aprobării calității de plătitor T.V.A., conform dispozițiilor legale mai sus arătate în vigoare la data înregistrării.
Cum în speță data emiterii codului de înregistrare fiscală este de 05 aprilie 2001, dată în raport cu care se reține că, (astfel cum legal au stabilit autoritățile fiscale și au susținut și recurenții prin motivele de recurs formulate în cauză), se calculează „întâi a lunii următoare” pentru plata T.V.A., intimata-reclamantă are calitatea de plătitor TVA începând cu 1 mai 2001.
Așadar, întrucât la data înregistrării fiscale a intimatei-reclamante potrivit dispozițiilor legale în vigoare în aprilie 2001, data emiterii certificatului de înregistrare fiscală nu coincidea cu data aplicării plății de T.V.A., se constată că instanța de fond a pronunțat o sentință nelegală și netemeinică.
Prin urmare, se vor admite recursurile declarate în cauză, se va casa sentința atacată și se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și de D.G.F.P. a județului Arad în nume propriu, cât și prin reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 58 din 5 martie 2002 a Curții de Apel Timișoara. secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond respinge acțiunea reclamantei SC S.W. SRL Arad.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2003.