Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 26 iulie 2001, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila a chemat în judecată Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei – A.N.R.E. – solicitând anularea deciziei emisă de aceasta cu nr. 533/25 mai 2001 privind concilierea neînțelegerilor apărute la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 4205670/2000 dintre reclamant și SC E. SA.
În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că actele normative avute în vedere la emiterea deciziei contestate, respectiv O.G. nr. 63/1998 și O.G. nr. 29/1998, l-au asimilat cu marii consumatori finali industriali și similari acestora, fără a ține cont că în fapt este o autoritate publică locală, iar furnizarea energiei electrice se face către comunitatea locală, prețurile și tarifele stabilinându-se în raport de bugetul local.
În opinia reclamantei, clauzele contractului cadru aprobat prin decizia nr. 57/1999 a Președintelui A.N.R.E. ca și clauzele speciale din contractul 4205670/2000, cu precădere cele referitoare la încasarea de penalități de 0,3% pentru neachitarea în termen a facturilor către furnizori, încalcă dispozițiile Legii nr. 193/2000.
Prin sentința civilă nr. 468/25 aprilie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ căreia cauza i-a revenit spre soluționare prin declinare de la Curtea de Apel Galați, a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că temeiul legal al emiterii deciziei contestate l-a constituit decizia Președintelui A.N.R.E. nr. 57/1999, care a aprobat contractul cadru de furnizare a energiei electrice, în vigoare în decembrie 1999 și prin care s-a urmărit protecția consumatorilor casnici, reclamantul încadrîndu-se în categoria marilor consumatori – prin cantitate de energie contractată, peste 100 KW.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul Consiliul local al municipiului Brăila.
Recurentul a susținut că prin decizia contestată i-a fost încălcat un drept fundamental, acela de a avea posibilitatea de renegociere a clauzelor specifice dintr-un contract cadru și mai mult, a fost asimilat în mod greșit marilor consumatori finali, deși este o instituție publică care furnizează energie electrică pentru comunitatea locală. Ca atare nu înregistrează profit, astfel că nici nu poate fi obligat la plata penalizărilor de întârziere de 0,3%.
În fine, recurentul a susținut nelegalitatea deciziei atât pentru faptul că nu a avut la bază prevederile Legii nr. 193/2000, cât și pentru faptul că la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nu au fost prezentate avizele Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și Oficiul Concurenței, cerute „ad validitatem” de dispozițiile art. 5 și 16 din Legea nr. 193/2000.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 29/1998, privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.R.E., cu modificările ulterioare, ANRE: „stabilește și aprobă contractele cadru dintre agenții economici din sector, privind vânzarea, achiziția, transportul, dispecerizarea și distribuția energiei electrice și termice, precum și a energiei electrice și termice către consumatorii finali” (art. 5).
Contractul cadru elaborat de A.N.R.E. în baza acestor atribuții, pentru furnizarea energiei electrice este în fapt un contract comercial, atipic, cu clauze obligatorii apărute din necesitatea intervenției statului pentru protejarea consumatorilor de un eventual abuz pe care l-ar putea exercita furnizorul.
În sensul acestor prevederi, s-a emis și decizia nr. 57/1999 prin care Președintele A.N.R.E. a aprobat contractul cadru, (M. Of., nr. 623/21.12.1999), necontestată de reclamant.
Faptul că la încheierea contractului de furnizare a energiei electrice nr. 4205670/2000, s-au avut în vedere dispozițiile acestei decizii nu a produs reclamantului nici o vătămare în dreptul său de a negocia clauzele pretinse abuzive . Invocarea dispozițiilor Legii nr. 193/2000 este nerelevantă în cauză, întrucât acest act normativ definește o clauză contractuală ca fiind abuzivă numai dacă nu a putut fi negociată direct cu consumatorul.
Ori, divergențele semnalate cu prilejul încheierii contractului de furnizare a energiei electrice între reclamant și SC E. SA, au fost soluționate de A.N.R.E. conform cu dispozițiile O.G. nr. 63/1998 – decizia pronunțată devenind obligatorie pentru părți.
Pe de altă parte, legea nu este aplicabilă și pentru motivul că ea se referă exclusiv la două categorii de contracte, respectiv cele încheiate între furnizorul de servicii și consumatori și contractele standard, ceea ce înseamnă că se referă numai la relațiile consumatori – furnizor, fără a implica și autoritatea emitentă.
În ce privește lipsa avizelor Oficiului pentru Protecția Consumatorilor și a avizului Oficiului Concurenței, evocate de recurentă drept temei pentru anularea deciziei nr. 533/2000, urmează a se reține ca nejustificată, întrucât cu excepția avizului Oficiului Concurenței prevăzut de O.G. nr. 68/1998 și care s-a dovedit a fi existat, avizul Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, nu era necesar, el fiind prevăzut abia ulterior prin Legea nr. 193/2000 și ca atare necesar pentru contractele încheiate după apariția acesteia.
În fine, nefondată este și critica din recurs potrivit cu care recurenta ar fi fost greșit încadrată în categoria marilor consumatori finali, întrucât această încadrare se face în funcție de puterea contractată potrivit art. 5 din Anexa 1 la contractul cadru aprobat de decizia nr. 57/1999 fiind considerați marii consumatori cei cu puteri contractate de peste 100 KW. Cum reclamantul se încadrează în această categorie și definirea lui din acest punct de vedere s-a făcut corect.
Astfel fiind, în raport de toate aceste considerente urmează a se aprecia ca soluția Curții de Apel București este temeinică și legală, motive pentru care recursul declarat de Consiliul local al municipiului Brăila va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul local al municipiului Brăila împotriva sentinței civile nr. 468 din 25 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2003.