Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 1 martie 2002, la Curtea de Apel Timișoara, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a declarat recurs împotriva sentinței civile 512 din 11 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul 4993/CA/2001, privind pe reclamanta SC S&R. SRL Bocșa, împotriva pârâtelor Ministerul Finanțelor Publice București, Direcția Generală a Vămilor București, Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, întrucât hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că reclamanta SC S.&R. SRL Bocșa a precizat în cererea de chemare în judecată, că este investitor într-o zonă defavorizată, având certificatul nr. 465 din 23 octombrie 2000, eliberat de Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest România și că, în această calitate, a importat un număr de 4 autospeciale de transport-containere, marca Mercedes Benz, pentru transportul mărfurilor produse în unitate.
Fiind investitor într-o zonă defavorizată, beneficia de facilități fiscale în sensul de a nu plăti taxe vamale pentru importurile pe care le face, astfel că societatea a fost scutită de plata taxelor vamale pentru cele 4 autospeciale. Ulterior, organele vamale au efectuat un control al importurilor și au încheiat actul 240 din 5 martie 2001, respectiv actele de constatare nr. 25-26 din 21 martie 2001 și 27-30 din 21 martie 2001, prin care au dispus obligarea reclamantei la plata sumei de 3.295.014.544 lei, cu titlu de taxe vamale datorate, cu motivarea că reclamanta a efectuat transporturi și în afara zonei defavorizate, astfel că nu mai beneficiază de scutirea de taxe vamale. S-a mai precizat că prin sentința 512 din 11 decembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantă, în sensul că s-a dispus anularea ca nelegală a actului de valorificare nr. 240 din 5 martie 2001 și a actelor de constatare nr. 23-26 din 2 februarie 2001 emise de pârâte și a deciziei nr. 831 din 6 mai 2001 emisă de Ministerul Finanțelor Publice cu privire la obligarea reclamantei la plata sumelor de 2.600.664.325 lei și a fost exonerată de plata acestei sume.
A fost respinsă în rest acțiunea, întrucât reclamanta nu a contestat în procedură prealabilă actele de constatare nr. 27-30 din 21 martie 2001.
Recurentul a arătat că instanța a reținut că organele de control au dat o interpretare eronată activității reclamantei, respectiv Ordinului nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al A.M.D.R. Astfel, din probe rezultă că reclamanta este titulara certificatului de investitor în zonă defavorizată și în această calitate a importat cele 4 autospeciale.
Instanța a precizat prin sentința dată, atacată în cauză că: „activitatea de transport nu se poate limita în zona strict delimitată teritorial a zonei defavorizate, ci această activitate presupune extensie și în alte zone, pentru a se îndeplini scopul economic al reclamantei care este beneficiara tonei respective”.
Instanța a reținut că Ordinul 1/2001 al A.M.D.R. este o adăugare la lege și prin modul restrictiv, aduce atingere O.U.G. nr. 75/2000 care nu prevede o limitare a spațiilor geografice în care își desfășoară activitatea investitorii în zona defavorizată.
Recurentul a subliniat că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale care reglementează facilitățile fiscale ale investitorilor din zona defavorizată, respectiv O.U.G. nr. 24/1998, modificată prin O.U.G. 75/2000, întrucât simplul fapt că reclamanta are sediul în zona defavorizată nu este suficient pentru a beneficia de scutiri, ci trebuie ca activitățile sale, respectiv bunurile importate cu beneficiul scutirii de taxe vamale trebuie să fie destinate exclusiv zonei respective și pentru dezvoltarea acesteia și nu altor scopuri, cum ar fi transportul internațional de mărfuri ori intern, în alte zone decât cele defavorizate.
Recurentul a precizat că taxele vamale s-au născut în momentul când bunurile au fost destinate altor scopuri decât cele privind zona defavorizată.
Reclamanta, a arătat recurentul, nu a solicitat nici o probă cu care să infirme constatările din actul administrativ contestat, eventual că transporturile sunt destinate investițiilor în zona defavorizată.
Mai mult, recurentul a susținut că societatea comercială a deturnat scopul pentru care s-a aplicat scutirea de taxe vamale.
Sentința 512/2001 a Curții de Apel Timișoara a mai fost recurată și de Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș Severin care a susținut că legislația în domeniul zonelor defavorizate urmărește și arată clar faptul că activitatea economică desfășurată este obligatoriu să se desfășoare în interiorul zonei defavorizate. Reclamanta (intimata societate comercială) a desfășurat activitate de transporturi atât în țară, cât și în străinătate, facturile de transport dovedind acest lucru, fapt necontestat, de altfel, nici de reclamant.
Sentința Curții de Apel Timișoara a mai fost recurată și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara care a precizat că societatea reclamantă a efectuat o serie de transporturi (în afară de cele proprii) și pentru alți beneficiari, transporturi efectuate atât în țară, cât și în străinătate, fapt ce reiese din facturile de transport emise de contestatoare.
Recurenta a susținut că prin efectuarea curselor de transport în afara zonei defavorizate și în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutirea de la plata taxelor vamale și a T.V.A. - ului, contestatoarea a încălcat prevederile art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/1998, republicată, privind regimul zonelor defavorizate și Ordinul nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al Președintelui Agenției Naționale de Dezvoltare, prin care se stabilesc domeniile de interes pentru realizarea de investiții în zonele defavorizate.
Potrivit ordinului sus citat, în secțiunea „j” intitulată „Transport și depozitare”, este expres precizat faptul că „activitățile din această secțiune beneficiază de facilitățile prevăzute de O.U.G. 24/1998 dacă se desfășoară în cadrul zonei defavorizate”.
Prin utilizarea mijloacelor de transport în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale și a T.V.A. - ului aferent, potrivit dispoziției art. 144 pct. 1 lit. a) din Legea 141/1997, în sarcina societății contestatoare, s-a născut o datorie vamală.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul 871/2002 al Curții Supreme de Justiție, societatea intimată a susținut că Ordinul 1 din 24 ianuarie 2000 al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Regională adaugă nepermis la lege, deci nu poate fi avut în vedere.
Din actele cauzei, Curtea Supremă de Justiție reține următoarele:
SC S.&R. SRL din Bocșa, are în prezent ca obiect principal de activitate, prelucrarea lemnului, respectiv confecționarea diverselor piese de mobilier din lemn, iar în subsidiar, importul și comercializarea hainelor second-hand, precum și activități de transport de bunuri în trafic intern și internațional.
La 8 noiembrie 2000 intimata-reclamantă a importat 4 autospeciale Mercede Benz și 4 remorci Kogel, an de fabricație 2000, iar la data importului, toate acestea au beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale și T.V.A. - ului aferent, în baza O.U.G. nr. 24/1998, republicată.
Aceste bunuri au fost folosite de intimată pentru a efectua transporturi pentru diverși beneficiari, atât în țară, cât și în străinătate.
Prin efectuarea curselor de transport în afara zonei defavorizate, societatea a utilizat bunurile în alte scopuri decât cele pentru care a beneficiat de scutire de la plata taxelor vamale și a T.V.A. - ului și anume, de a-și „desfășura activitatea în cadrul zonei defavorizate”.
Această condiție este prevăzută atât în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/1998, republicată, privind regimul zonelor defavorizate, cât și în Ordinul 1 din 24 ianuarie 2000 al Președintelui Agenției Naționale de Dezvoltare Regională, prin care se stabilesc domeniile de interes pentru realizarea de investiții în zonele defavorizate. Astfel, în secțiunea „j” a acestui ordin, intitulată „Transport și Dezvoltare”, referindu-se strict la această secțiune, este precizat expres faptul că „ Activitățile (de transport și depozitare) beneficiază de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr. 24/1998, republicată, numai dacă se desfășoară în cadrul zonei defavorizate”.
Esența O.U.G. nr. 24/1998 este ca prin facilitățile oferite investitorilor în zonele defavorizate, aceste zone defavorizate să se dezvolte, economic, social, cu repercusiuni benefice asupra locuitorilor acestor zone.
Ordinul nr. 1/2000 este emis în aplicarea O.U.G. nr. 24/1998, respectându-se esența acestui act normativ, iar normele cuprinse în acest act sunt de natură să circumscrie „investirea în zona defavorizată”, astfel încât măsura legală luată să nu fie golită de conținut tocmai prin activități de genul celor întreprinse de intimata reclamantă. Societatea comercială a importat, beneficiind de facilități fiscale, 4 autospeciale și 4 remorci pe care le-a folosit potrivit facturilor emise și pentru transport mărfuri în beneficiul altor persoane, dar nu pentru zona defavorizată.
O astfel de activitate de transport marfă este legală, pentru societatea reclamantă ce are ca obiect de activitate transport de marfă, dar în condițiile în care societatea a importat cele 4 autospeciale și 4 remorci fără a plăti taxe vamale tocmai pentru a le folosi în zona defavorizată, datorează, prin nerespectarea condițiilor impuse de lege pentru investitorii din zonele defavorizate, taxele vamale ce au constituit facilități fiscale pentru aceasta, cu consecințele pentru neplata lor la timp.
Așa fiind, sentința pronunțată de Curtea de Apel Timișoara este nelegală și netemeinică, interpretându-se incorect normele legale în materie.
Susținerea instanței că O.U.G. nr. 75/2000 nu prevede o limitare a spațiilor geografice în care își desfășoară activitatea cel ce beneficiază de certificat de investitor în zonă defavorizată, este în contradicție cu esența și motivul adoptării O.U.G. nr. 75/2000, care a fost adoptată în interesul dezvoltării zonelor defavorizate, iar nu pentru interesul societăților comerciale.
Ordinul nr. 1 din 24 ianuarie 2000 al Agenție Naționale pentru Dezvoltare Regională a fost emis în acord cu O.U.G. nr. 75/2000 și este de natură a circumscrie condițiile în care se desfășoară activitatea investitorilor din zonele defavorizate și a fost emis ca urmare a neregulilor constatate de această autoritate care are obligația legală de a verifica dacă agenții economici care solicită eliberarea certificatului de investitor în zonă defavorizată, îndeplinesc condițiile legale de acordare a certificatului, dacă au autorizație și licențe de funcționare corespunzător activității desfășurate în zone defavorizate.
Mai mult, după eliberarea certificatului de investitor în zonă defavorizată, Agențiile pentru dezvoltare regională, verifică de cel puțin 2 ori pe an dacă fiecare agent economic care a beneficiat de facilitățile acordate, respectă obligațiile prevăzute în ordonanță.
Constatându-se, deci, că hotărârea atacată cu cele 3 recursuri în cauză, este nelegală și netemeinică, recursurile declarate vor fi admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, D.G.F.P. Caraș Severin, în numele Ministerului Finanțelor Publice, precum și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Timișoara, în numele și pentru Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 512 din 11 decembrie 2001 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea.
Pronunțată în ședință publică astăzi 4 aprilie 2003.