Ședințe de judecată: Aprilie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1408/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

M.M., în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Satu Mare, a solicitat anularea hotărârii nr. 1343 din 15 iulie 2002, emisă de pârâtă și stabilirea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, a soțului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este urmașa soțului decedat și are dreptul să primească beneficiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât soțul său s-a născut în timpul refugiului mamei acestuia.

Prin întâmpinare, pârâta s-a opus la admiterea acțiunii, susținând că soțul reclamantei s-a născut în refugiu, or, aceasta nu-i dă dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel Oradea, prin sentința nr. 569/CA/P din 28 octombrie 2002, a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 1343 din 15 iulie 2002, emisă de pârâtă și a obligat-o să recunoască în favoarea antecesorului reclamantei, M.H., calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

S-a reținut că mama soțului a fost expulzată din satul Horea și se afla în refugiu, când s-a născut acesta, astfel că el a dobândit același statut de refugiat, ca părintele său.

În prezent, M.H. este decedat, astfel că reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, are dreptul să continuie și să exercite drepturile procesuale ale acestuia, din moment ce sumele ce se cuvin soțului decedat până la moarte, sunt drepturi care intră în masa succesorală.

Considerând hotărârea netemeinică și nelegală, pârâta a declarat recurs și a solicitat admiterea lui, casarea sentinței și în fond, respingerea acțiunii, întrucât de dispozițiile legii nu beneficiază copilul născut în perioada refugiului.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice; după cum urmează lit. c), a fost strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2000, art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate, și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

În speță, soțul reclamantei, în prezent decedat, s-a născut în perioada de refugiu a părinților, astfel că are același statut cu aceștia.

În consecință, soluția instanței este temeinică și legală, astfel că recursul se privește nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinței civile nr. 569/CA/P din 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2003.