Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 28 mai 2002 reclamantul S.A. a chemat în judecată Baroul de avocați Brașov și Uniunea Avocaților din România solicitând anularea deciziei nr.8821 din 23 februarie 2002 emisă de Consiliul Uniunii, a deciziei nr.64 din 11 octombrie 2001 a baroului și obligarea pârâților să respecte decizia nr.1848/2001 a Curții Supreme de Justiție. In finalul acțiunii s-a arătat că în subsidiar cererea să fie considerată o nouă plângere pentru refuzul primirii nejustificat în profesia de avocat.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a obținut dreptul de a fi primit în avocatură fără examen, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, drept care i-a fost în mod nelegal anulat prin actele contestate.
Prin sentința civilă nr.106/3 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov, Secția comercială și de contencios administrativ, pronunțată în fond după casarea de către Curtea Supremă de Justiție, Secția contencios administrativ prin decizia nr.987/2003 a sentinței civile nr.67/2002 a Curții de Apel Brașov-Secția comercială și de contencios administrativ – acțiunea a fost respinsă.
Instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art.24 alin.2 din Legea nr.51/1995.
In ce privește cererea subsidiară, curtea de apel a menționat că actele atacate se referă doar la situația posterioară hotărârii Curții Supreme de Justiție întrucât cererea petentului a avut în vedere efectuarea formalităților posterioare hotărârii.
Impotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul.
In motivarea recursului s-a arătat că instanța nu a analizat cererea sa ca acțiunea să fie considerată o nouă plângere împotriva refuzului de primire fără examen în profesia de avocat urmând a se face aplicarea dispozițiilor art.14 lit.c) din Legea nr.51/1995.
Verificând cauza în funcție de motivarea de recursului formulate în lumina dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că sentința este legală și temeinică.
Din probele administrate în cauză rezultă că prin decizia nr.1848 din 23 mai 2001 a Curții Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ, s-a dispus ca Uniunea Avocaților din România să îl primească pe reclamant fără examen în profesia de avocat. Consiliul Uniunii, prin decizia nr.6362/16 septembrie 2000 a pus în executare decizia Curții Supreme de Justiție și a dispus ca Baroul Brașov să-l înscrie pe reclamant în Barou cu respectarea dispozițiilor Legii nr.51/1995.
De la data de 16 septembrie 2000 reclamantul trebuia ca în termen de 2 luni să renunțe la situația de incompatibilitate sub sancțiunea anulării deciziei de primire în profesie, în conformitate cu dispozițiile art.24 alin.2 din Legea nr.51/1995.
Recurentul-reclamant nu a respectat aceste dispoziții legale și a încetat activitatea de magistrat abia la data de 1 septembrie 2001 când s-a pensionat.
In aceste condiții, potrivit art.24 alin.2 din Legea nr.51/1995, Baroul Brașov, prin decizia nr.64 din 11 octombrie 2001 a anulat decizia de primire fără examen în avocatură iar Consiliul UAR, prin decizia nr.8821 din 23 martie 2002 a respins plângerea petentului formulată împotriva deciziei nr.64/2001.
Deciziile și sentința sunt corecte, întrucât dispozițiile art.24 alin.2 din Legea nr.51/1995 își au aplicabilitate deplină față de situația de fapt mai sus reținută.
Referitor la cererea subsidiară a recurentului, în sensul că acțiunea să fie considerată o nouă plângere pentru refuzul primirii fără examen în profesia de avocat, Curtea constată că instanța de fond s-a pronunțat și a analizat acest aspect.
Acțiunea nu poate fi considerată o nouă plângere pentru refuzul primirii fără examen în profesia de avocat, întrucât petentul s-a plâns împotriva deciziei nr.64/2001 a Baroului Brașov și apoi împotriva deciziei nr.8821/2002 a Consiliului URA, acte administrative de autoritate prin care s-a analizat o singură problemă, pusă în discuție de S.A., și anume anularea deciziei nr. 6362/2000 a Consiliului URA.
Cum recurentul-reclamant nu s-a adresat pârâtelor cu o nouă cerere (față de cea din anul 1997) de primire fără examen în profesia de avocat, acțiunea nu putea fi apreciată în sensul dorit de acesta.
Pentru considerentele expuse recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând motive de recurs care să poate fi analizate din oficiu în conformitate cu dispozițiile art.306 alin.2 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva sentinței civile nr.106/F din 3 iunie 2003 a Curții de Apel Brașov-Secția Comercială și de Contencios Administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.