Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 12 iulie 2000, reclamantul A.I. a solicitat anularea deciziei nr. 7289/2992 din 28 aprilie 2000, emisă de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială București și obligarea pârâtei să-i recunoască drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, pentru perioada 1979 – 1989.
Prin sentința civilă nr. 62/2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen reclamantul, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. În motivarea recursului s-a arăta,t în esență, că instanța nu a administrat toate probele solicitate și nu a analizat actele dosarului.
Verificând cauza în funcție de motivele de recurs, formulate în lumina dispozițiile art. C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Instanța a încuviințat și nu a administrat proba cu acte și interogatorii, apreciind în mod corect că proba testimonială nu este utilă cauzei. Se reține că recurentul nu a dovedit prin hotărâre judecătorească irevocabilă, faptul că s-a constatat că a fost persecutat politic, astfel încât în prezenta cauză să se poată dispune pârâtei să-i recunoască drepturi acordate de Decretul-lege nr. 118/1990. Nu rezultă din probe că petentul a avut domiciliul forțat, a fost internat în spitale de psihiatrie sau că a fost în alt mod persecutat din motive politice.
Față de considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică a sentinței, conform dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A.I., împotriva sentinței nr. 62 din 25 ianuarie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.