Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1419/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 13 noiembrie 2000, reclamantul C.S.I. a solicitat anularea ordinului nr. 637/2000 emis de Guvernatorul Băncii Naționale, prin care i s-a desfăcut contractul de muncă, în baza art. 130 lit. a) C. muncii, reintegrarea sa în funcție și obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că a îndeplinit funcția de economist, șef birou și apoi consilier bancar la Direcția Decontări Bancare a Băncii Naționale a României. La data de 18 octombrie 2000 a primit o adresă prin care a fost înștiințat că, în urma Hotărârii Consiliului de Administrație din 17 octombrie 2000, postul său a fost desființat și i s-a desfăcut contractul de muncă începând cu data de 18 octombrie 2000.

A susținut că măsura luată este nelegală și netemeinică.

Acțiunea s-a înregistrat la Judecătoria sectorului 3 și prin sentința civilă nr. 652/2001 s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ.

Recursul declarat împotriva sentinței nr. 652/2001 a fost respins prin decizia nr. 547/2/2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 1583 din 22 noiembrie 2001, a admis acțiunea reclamantului C.S.I.

A dispus anularea ordinului nr. 637/2000, emis de Guvernatorul Băncii Naționale a României și reîncadrarea reclamantului în funcția de consilier bancar.

A obligat pârâta la plata drepturilor bănești începând cu data de 18 octombrie 2000, până la data reîncadrării și la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în fapt, pârâta nu a dispus o reorganizare efectivă, având în vedere că s-a desființat Direcția Decontări Bancare și s-a înființat o nouă structură, Oficiul Central de Plăți și Decontări Bancare a preluat funcțiile și atribuțiile direcției desființate.

Funcția de consilier bancar nu a fost desființată, fiind prevăzută în Anexa 1 care cuprinde schema posturilor din Oficiul Central al Plății și Decontări Bancare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Banca Națională a României și a solicitat, în principal, trimiterea spre competentă soluționare a cauzei la instanța de drept comun.

Recurenta a susținut că sentința nr. 1583 din 12 noiembrie 2001 a fost pronunțată cu încălcarea normelor de competență, întrucât ne aflăm în prezența unui litigiu de muncă care intră în competența de soluționare a Judecătoriei sectorului 3 București.

În motivarea acestei opinii, a precizat că funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la Legea nr. 188/10999 privind Statutul funcționarilor publici, iar printre acestea nu sunt menționați și salariații Băncii Naționale a României.

Aceștia au încheiate contracte individuale de muncă și își desfășoară activitatea potrivit legislației muncii.

Pe fondul cauzei, pârâta a susținut că din probele administrate în cauză rezultă fără tăgadă că a avut loc o reducere efectivă de personal în cadrul Băncii Naționale a României, ca urmare a reorganizării activității prin desființarea Direcției Decontări Bancare.

Disponibilizarea salariaților, printre care și a domnului C.S.I., s-a realizat ca urmare a eficientizării activității de plăți și decontări bancare, prin reducerea atât a numărului de servicii de la 8 la 6, cât și a numărului de posturi de 160 la 129.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, sentința atacată fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență în materie.

De necontestat, Banca Națională a României are caracterul unei autorități centrale, fiind banca centrală a statului cu atribuții specifice în domeniul stabilirii politicii monetare a statului.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților stabilite de autoritatea sau instituția publică în temeiul legii, în scopul realizării competențelor sale.

Funcțiile publice sunt prevăzute în anexa la prezenta lege. Anexa poate fi completată prin hotărâre a Guvernului.

În lege, nu există nici o mențiune referitoare la Banca Națională a României și la salariații acesteia.

Banca Națională a României este banca centrală a statului român, având personalitate juridică, al cărui statut este aprobat printr-o Lege specială, nr. 101/1998 care dispune că aceasta „elaborează, aplică, răspunde de politica monetară, valutară, de credit de plăți, precum și de autorizarea și supravegherea prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, verificând funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la promovarea unui sistem specific economiei de piață”.

Din analiza textului arătat, rezultă că toate atribuțiile stabilite în competența Băncii

Naționale a României au caracter bancar.

La elaborarea Legii nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României s-a avut în vedere independența instituțională și financiară a băncii centrale în raport de celelalte instituții ale statului, ca o cerință obligatorie prevăzută prin Statutul Sistemului European al Băncii Centrale și dispozițiile Tratatului de la Maastricht vizând Uniunea Economică Monetară.

Față de faptul că Banca Națională a României nu este înscrisă în anexa la Legea privind Statutul funcționarilor publici, iar salariații săi nu sunt funcționari publici, rezultă că, în speță, ne aflăm în prezența unui litigiu de muncă în legătură cu încetarea contractului individual de muncă, astfel cum este acesta definit în prevederile art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

C.S.I. a fost angajat la Banca Națională a României cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată care i s-a desfăcut în temeiul art. 130 lit. a) C. muncii prin Ordinul Guvernatorului Băncii Naționale a României nr. 637 din 18 octombrie 2000.

În aceste condiții, competența de soluționare a cauzei revenea Tribunalului București, secția conflicte de muncă, conform art. 2 lit. b1) C. proc. civ.

Cauza, fiind soluționată de o instanță necompetentă, urmează a se admite recursul și a se casa hotărârea, cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului municipiului București, secția conflicte de muncă, conform art. 313 și art. 2 lit. b1) C. proc. civ.

Criticile de fond ale recursului vor fi avute în vedere de instanță, ca apărări ale părții.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Admite recursul declarat de Banca Națională a României împotriva sentinței nr. 1583 din 22 noiembrie 2001 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția conflicte de muncă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.