Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 5 aprilie 2002 reclamanta SC I. SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția Generală a Vămilor solicitând anularea Deciziei nr. 2314 din 27 februarie 2002 emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită autorizația de comisionar în vamă pentru societatea reclamantă, în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că în conformitate cu dispozițiile art. 83 alin. (2) pct. f din H.G. nr. 1114/2001 și-a schimbat denumirea din SC In. SRL în SC I. SRL.
Sub fosta denumire, a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă, pe o durată nelimitată, în baza autorizației nr. 231 din 21 septembrie 2000, iar în temeiul art. 102 din H.G. nr. 1114/2001 a întocmit documentația necesară pentru reautorizare, dar pârâta a refuzat în mod nejustificat emiterea autorizației, în baza unor criterii subiective și lipsite de relevanță pentru activitatea desfășurată de reclamantă.
Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 949 din 17 octombrie 2002 a respins acțiunea formulată de reclamanta SC I. SRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu are în cauză un drept vătămat recunoscut de lege, iar actul contestat este legal.
H.G. nr. 1114/2001 nu prevede expres criteriile legale în baza căreia autoritatea pârâtă autoriza sau reautoriza comisionarii în vamă.
Iar cum pârâta, care are competență exclusivă de apreciere a considerat că reclamanta în raport cu volumul activității pe anul 2001, 626 declarații vamale și patru angajați nu îndeplinește criteriile pentru a fi reautorizată, a respins corect cererea de reautorizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC I. SRL.
Recurenta a criticat sentința ca vădit netemeinică și esențial nelegală.
A susținut că actul administrativ este un răspuns nejustificat de a acorda autorizarea pentru că acest act nu are o motivare care să se sprijine pe lege.
Numărul de declarații vamale nu numai că nu este un criteriu de obținere a autorizației de comisionar în vamă prevăzut de H.G. nr. 1114/2001, dar este și inexact, în realitate numărul de declarații vamale depuse de societate fiind mai mare.
A arătat că societatea își desfășoară activitatea din 12 iunie 2000, are obiect unic de activitate „servicii de comisionar în vamă”, are personal calificat autorizat și în același timp este conectată la sistemul informațional vamal.
Pentru aceste motive consideră că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 83 alin. (2) din același act normativ, pentru a fi reautorizată în calitate de comisionar în vamă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta SC I. SRL a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă pe lângă Biroul vamal Târguri și Expoziții prin Autorizația nr. 291 din 21 septembrie 2000 emisă în baza H.G. nr. 626/1997.
O dată cu aprobarea noului regulament de aplicare a Codului Vamal prin H.G. nr. 1114/2001 comisionarii în vamă au fost obligați să obțină o nouă autorizație în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia, în condițiile art. 82 și 83.
Art. 83 alin. (1) din H.G. nr. 1114/2001 atribuie în competența Direcției Generale a Vămilor stabilirea numărului de societăți vamale în calitate de comisionar în vamă pentru fiecare birou vamal în parte în funcție de volumul activității și de personalul acestuia.
Eliberarea autorizației de comisionar în vamă se face solicitantului care îndeplinește condițiile prevăzute de alin. (2) al art. 83, respectiv:
a)are incluse în obiectul de activitate operațiunile prevăzute pentru comisionarii în vamă;
b)deține sau are închiriat un spațiu de depozitare de cel puțin 500 m.p., situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior pentru care se solicită autorizare;
c)deține echipamente necesare descărcării, încărcării, manipulării, ambalării, dezambalării și prezentării mărfurilor în vederea vămuirii, precum și personalul specializat pentru efectuarea acestor operațiuni.
d)are asigurat spațiul de birou și birotică necesară situat în zona de supraveghere a biroului vamal de interior sau de frontieră, pentru care solicită autorizarea;
e)este dotat cu echipamente necesare utilizării sistemului informatic vamal, care să fie conectate la acestea;
f)nu are în denumirea societății expresii similare cu cele ale autorității vamale nici în limba română și nici în altă limbă străină.
În aceste condiții chiar dacă Direcția Generală a Vămilor stabilește numărul de societăți autorizate în calitate de comisionar în vamă selecția acestor societăți nu poate avea caracter arbitrar.
În cauză se observă, însă, că organul abilitat în acest sens nu a motivat soluția de respingere a cererii de autorizare pe criterii obiective.
Instanța de fond de asemenea a menținut soluția organului administrativ fără a administra vreo probă din care să rezulte că societatea nu îndeplinește condițiile art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001 sau că are un volum de activitate cu mult inferior altor societăți care au fost autorizate pentru efectuarea de operațiuni vamale.
Hotărând astfel instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 129 C. proc. civ. potrivit căruia judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Pentru aceste considerente recursul va fi admis cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Pentru o bună soluționare a pricinii se impune completarea probatoriilor cu acte și expertiză care să stabilească volumul de activitate al reclamantei (număr de declarații vamale procesate) în raport și cu volumul de activitate a celorlalte societăți care au fost autorizate în calitate de comisionar în vamă pe lângă Biroul Vamal subordonat.
Totodată expertul va verifica toate criteriile obiective care au fost avute în vedere de către pârâtă la respingerea cererii de autorizare a reclamantei, precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 83 alin. (2) din H.G. nr. 1114/2001.
Cu ocazia rejudecării instanța de fond va avea în vedere și celelalte motive de recurs ca apărări de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC I. SRL București împotriva sentinței nr. 949 din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.