Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 19 septembrie 2002, reclamantul R.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 1446 din 13 august 2002 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea în favoarea sa a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că în perioada octombrie 1940 – iunie 1945, tatăl lui, fiind angajat la stația C.F.R. Oradea a fost strămutat cu familia în Ungaria în localitățile Ungvar și Iaszapati.
Curtea de Apel Oradea prin sentința nr. 566/CA/2002-P a admis acțiunea reclamantului R.A., a anulat hotărârea nr. 1446 din 13 august 2002 și a obligat Casa Județeană de Pensii Bihor să recunoască în favoarea reclamantului calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantului care era încadrat la calea ferată a fost strămutat în interiorul Ungariei; că strămutarea a fost dovedită cu actele depuse la dosar, iar actul normativ prevede drepturi în favoarea celor strămutați motiv pentru care reclamantul beneficiază de aceste drepturi.
Împotriva soluției curții de apel a formulat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut în esență că situația în care s-a aflat tatăl reclamantului nu se regăsește între situațiile prevăzute expres și limitativ de art. 1 din O.G. nr. 105/1999.
A arătat că potrivit Precizărilor C.N.P.A.S. nr. 1026/29 martie 2002 sunt exceptate persoanele din Ardealul de Nord care dovedesc faptul că părinții au fost detașați sau transferați în interesul serviciului, la stațiile Căilor Ferate din Ungaria (M.A.V.)
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a fost strămutat din motive etnice.
În speță prin probele administrate s-a dovedit că tatăl reclamantului care era încadrat la calea ferată și care în orice stat reprezintă un punct strategic de interes național a fost strămutat în interiorul Ungariei împreună cu familia în perioada Dictatului de la Viena.
Rezultă așadar, că reclamantul se încadrează în situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 189/2000 și beneficiază de drepturile instituite prin această lege.
Instanța nu poate reține apărările pârâtei, cu privire la situația de „transfer în interesul serviciului” al autorului reclamantului.
Este indubitabil că mutarea salariatului a avut la bază motive etnice având în vedere condițiile din care s-a realizat și împrejurarea că după retrocedarea Ardealului familia s-a reîntors la domiciliu.
Pentru aceste considerente și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se va respinge recursul în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței nr. 566/CA/2002-Pdin 28 octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2003.