S-a luat în examinare recursul declarat de A.I. împotriva sentinței civile nr.570/CA/2002-P din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
La apelul nominal au lipsit recurentul-reclamant A.I., precum și intimata-pârâtă Direcția de Muncă și Solidaritate Socială Bihor.
Procedura completă.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 13 septembrie 2002 reclamantul A.I. a solicitat anularea deciziei nr.400/1999 emisă de Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Bihor, prin care s-a respins contestația petentului împotriva deciziei nr.297/1999 emisă de Comisia pentru aplicarea Decretului-Lege nr.118/1990 reținându-se că nu a făcut dovada motivului politic al condamnării.
Prin sentința civilă nr.570/2002 a Curții de Apel Oradea, Secția contencios administrativ, acțiunea a fost respinsă.
Instanța a reținut că prin sentința nr.1629 din 27.10.1949 reclamantul a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională, 4000 lei amendă corecțională și confiscarea averii, iar prin Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 20 septembrie 1977 a Procuraturii locale Lugoj i s-a aplicat o amendă administrativă de 1000 lei, ambele sancțiuni fiind aplicate pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, infracțiune care nu era încadrată ca delict politic.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei a fost condamnat de o instanță militară, i s-a confiscat averea, pedeapsa a executat-o împreună cu deținuții politici, după executarea pedepsei, la fel cu deținuții politici, a fost reținut în „detenție administrativă” încă 7 luni și ulterior el și familia sa au fost prigoniți și politic. În acest sens, precizează reclamantul, după executarea sancțiunii nu i s-a acordat dreptul de a se instrui, de a urma o școală superioară nici lui și nici copiilor săi, iar în tot acest timp a dorit să părăsească țara datorită celor arătate.
Verificând cauza în funcție de motivele de recurs formulate în baza art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat.
Prin sentința penală nr.1629/ 27.10.1949 a Tribunalului Militar Timișoara, recurentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare corecțională, 4000 lei amendă corecțională și confiscarea averii; pentru infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei în Iugoslavia prin punctul Teremia Mare, împreună cu L.M.
Pentru incidența D.L. nr.118/1990 trebuie avute în vedere împrejurările concrete și contextul politic în care a fost săvârșită infracțiunea. La data la care recurentul a comis fapta, regimul politic era de dictatură, multe drepturi și libertăți fundamentale cetățenești nefiind respectate. Infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei a fost judecată de o instanță militară, s-a dispus și confiscarea averii petentului, iar executarea pedepsei a fost efectuată împreună cu alți deținuți politici.
Față de toate aceste elemente, Curtea constată că recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile D.L. nr.118/1990. Ca urmare, se va admite recursul, sentința va fi casată și în fond se va admite acțiunea ca întemeiată. Actele atacate se vor anula iar pârâta va fi obligată să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al D.L. nr.118/1990 modificat, prin emiterea unei decizii în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de A.I. împotriva sentinței nr.570/CA/2002-P din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Oradea.
Casează sentința atacată și în fond admite acțiunea formulată de reclamantul A.I.. Anulează deciziile nr.400/ 16 iulie 1999 și nr.297 din 30 aprilie 1999 emise de D.G.M.P.S. Bihor – Comisia pentru Aplicarea Decretului Lege nr.118/1990 și obligă pe pârâtă să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de art.1 alin.1 lit.a din D.L. nr.118/1990 republicat, emițând o decizie în acest sens.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.