Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3460/2000 – FC, reclamanta SC A.C. SA, în contradictoriu cu Biroul Vamal Constanța, Direcția Regională Vamală Constanța și Direcția Generală a Vămilor, a solicitat anularea actului constatator nr. 238 din 25 iunie 1999, decizia nr. 10741 din 7 octombrie 1999 a Direcției Regionale Vamale Constanța și decizia nr. 803 din 15 mai 2000 a Direcției Generale a Vămilor.
În motivare, reclamanta a arătat că la 15 august 1997, având profil agricol și pentru activitatea sa productivă, a încheiat cu societatea C.W. din Lichtenstein, contractul nr. S 1695 – 2232 – 1997, în baza căruia a preluat în regim de leasing, 4 combine marca și 4 tocătoare de paie, contractul având o durată de 18 luni.
La 24 septembrie 1997, la intrarea în țară a combinelor, s-a încheiat D.V.O.T. nr. 427 din 24 septembrie 1997, valabilă până la 24 mai 1999.
Pentru cele 4 tractoare intrate în țară prin Vama București, s-a întocmit D.V.OT. nr. 306/1998.
La 20 ianuarie 1998 s-a încheiat un act adițional la contract, denumit addenda, prin care s-a modificat durata contractului la 36 luni.
La 11 iunie 1999, reclamanta s-a prezentat la Vama Constanța, pentru a prelungi valabilitatea D.V.O.T. nr. 427/1997, cerere ce a fost respinsă.
Prin sentința nr. 106/F-C din 28 august 2000, s-a admis acțiunea, s-au anulat hotărârile administrativ-jurisdicționale ale Direcției Generale a Vămilor, Direcția Regională Vamală și actul constatator din 25 iunie 1999.
Pentru a pronunța astfel, instanța a avut în vedere:
Durata contractului a fost prelungită la 20 ianuarie 1998, prin actul adițional „addenda”, la 36 luni, iar la 4 martie 1998, când au intrat în țară și accesoriile combinelor de treierat, respectiv cele 4 tocătoare de paie, s-a încheiat D.V.O.T. nr. 306, cu termen limită la 20 februarie 2001, act semnat și însușit de vama română.
Conform O.G. nr. 12/1995, pentru contractele de leasing, bunurile aduse în sistem leasing intră în regim de import temporar prin efectul legii și nu prin efectul declarației vamale de operațiune temporară. Termenul este cel convenit prin contract.
Mai mult, D.V.O.T. nr. 306 din 4 martie 1998 a prevăzut valabilitatea operațiunii suspensive de taxe vamal, până la 20 februarie 2001, încadrându-se în termen de 36 de luni, declarații opozabile, și Direcției Generale a Vămilor.
Societatea a restituit utilajele închiriate în sistem leasing, la 19 octombrie 1999.
Reclamanta, deși a respectat pevederile O.G. nr. 12/1995, aplicabilă contractului de leasing, a fost nelegal obligată la taxe vamale, cu modificări de întârziere, pentru utilaje închiriate temporar, care au și fost restituite înaintea expirării contractului.
Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor, criticând astfel:
Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că prelungirea termenului pentru o operațiune suspensivă se face înaintea termenului acordat de autoritatea vamală, astfel că solicitarea de prelungire trebuia făcută înainte de expirarea termenului de valabilitate a D.V.O.T.
Solicitarea s-a făcut la 11 iunie 1999, deși actul adițional fusese semnat la 20 ianuarie 1998.
Biroul Vamal a aplicat prevederile art. 103 din Decretul nr. 337/1981, prin stabilirea taxelor vamale aferente, în situația neîncheierii operațiunii la termenul acordat.
În mod eronat s-a dispus restituirea taxelor de timbru aferente procedurii administrative prealabile.
Analizându-se actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Biroul Vamal Constanța, ca și Direcția Regională Vamală Constanț,a nu au declarat recurs împotriva sentinței nr. 106/F-C/2000, astfel că actele încheiate de acestea rămân anulate irevocabil.
Instanța de fond, în mod judicios, a avut în vedere O.G. nr. 12/1995, care este o lege specială, cu regim vamal derogatoriu, privind contractul de leasing.
Regimul de import temporar conform art. 1 din ordonanța citată operează „prin efectul legii”, pe tot timpul stabilit de părți în contractul de leasing - art. 2 din O.G. nr. 12/1995.
Legiuitorul nu a condiționat valabilitatea operațiunii de leasing, de valabilitatea termenului înscris în D.V.O.T., ci de termenul din contract.
Art. 113 din Decretul nr. 337/1981, nu se aplică în speță, fiind operante prevederile O.G. nr. 12/1995.
Cu referire la cheltuielile de judecată, taxele achitate în procedura administrativă prealabilă nu au fost acordate reclamantei.
Față de considerentele expuse, constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 106/F-C din 28 august 2000 a Curții de Apel Piteșt, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.