Ședințe de judecată: Ianuarie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1445/2003

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată sub nr. 1213/2001, reclamantul Cabinetul Individual de Avocatură M.V. a chemat în judecată pe pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și Administrația Financiară Deva, solicitând anularea în parte a deciziei nr. 3563 din 20 februarie 2000 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, precum și prin procesul-verbal nr. 23905 din 10 noiembrie 2000 întocmit de Administrația Financiară Deva cu privire la rambursarea TV.A. - ului în sumă de 100.764.996 lei, pe perioada 1 – 15 martie 2000; compensarea sumei de 17.572.250 lei reprezentând diferențele de impozit pe venit pe anii 1998 și 1999, contribuția de asigurări sociale de sănătate pe aceeași perioadă, majorări de întârziere la impozitul pe profit și la asigurări de sănătate, constatate prin procesul-verbal de control nr. 23.905 și de rambursat suma de 100.764.996 lei.

Obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Deva la plata sumei de 37.165.056 lei, cu titlu de daune interese și a cheltuielilor de judecată.

În motivare, a arătat că prin procesul-verbal de control încheiat la 10 noiembrie 2000, organele de control au stabilit obligația de plată către buget în sumă totală de 17.572.250 lei. În același proces-verbal s-a menționat și cererea reclamantului de rambursare a T.V.A., deductibilă, dar nu s-a pronunțat asupra acestui lucru.

A mai arătat că, prin decizia Direcției Generale a Finanțelor Publice Hunedoara, s-a dispus efectuarea unui nou control care să vizeze strict aceeași perioadă și aceeași bază impozabilă care a făcut obiectul contestației.

A susținut că atât actul de control, cât și a hotărârilor emise în faza administrației jurisdicționale sunt nelegale în contextul dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 17/2000, potrivit cărora rambursarea T.V.A. se efectuează în termen de 30 de zile de la data cererii de rambursare, cât și a prevederilor art. 9 alin. (3) și alin. (4) din O.U.G. nr. 13/2001 și art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 70/1997.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 145/2001, a admis cererea reclamantei doar cu privire la rambursarea T.V.A. - ului de recuperat.

Instanța de fond și-a fundamentat soluția pe concluziile raportului de expertiză dispus în cauză, cât și pe lucrările dosarului care au demonstrat că într-adevăr reclamanta este plătitor de T.V.A. pentru perioada 1 martie – 15 martie 2000, în temeiul H.G. nr. 215/1999, că în temeiul O.U.G. nr. 17/2000, reclamantul a fost scutit de plata T.V.A. - ului începând cu 15 martie 2000.

În perioada 1 martie – 15 martie 2000, reclamantul a colectat T.V.A., aferent activității desfășurate în sumă de 5.700.160 lei, perioadă pentru bunurile și serviciile achiziționate și servicii prestate, acesta a înregistrat T.V.A. deductibilă în sumă de 106.466.156 lei și făcând diferența între T.V.A. - ul deductibilă și cel calculat, T.V.A. - ul rămas nerambursat după efectuarea compensării cu obligațiile fiscale stabilite prin actul de control în sumă totală de 17.572.250 lei, TVA - ul de rambursat către reclamant, se ridică la suma de 83.193.746 lei.

Potrivit prevederilor art. 22 din O.U.G. nr. 17/2000, în situația în care TVA - ul deductibil este mai mare decât T.V.A. - ul colectat, diferența se regularizează prin compensare.

Reclamantul a îndeplinit condițiile legale pentru rambursare și, respectiv, pentru compensare.

Conform dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 17/2000, rambursarea urma să fie efectuată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare, respectiv 10 mai 2000.

Instanța a mai reținut că la data de 10 iunie 2000 reclamantul avea angajat un credit în sumă de 93.617.023 lei, conform contractului de credit încheiat cu B.R.D. Dobânda percepută de bancă pentru creditul acordat fiind de 62% pe an indexabilă, astfel încât reclamantul avea dreptul la plata daunelor interese solicitate.

Împotriva sentinței astfel pronunțată, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Deva, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara.

Recurenta reiterează motivele din acțiune, fără a aduce vreo critică de nelegalitate și netemeinicie o hotărâre atacată.

Recursul va fi respins ca nefondat pentru cele ce urmează.

Din examinarea actelor și lucrărilor de la dosar, în raport cu susținerile recurentei și a actelor normative incidente în cauză, Curtea va constata că instanța de fond a reținut atât situația de fapt, cât și cea de drept, astfel încât soluția pronunțată este legală și temeinică. Perioada în care Cabinetul s-a încadrat ca plătitor de T.V.A. a fost cuprinsă între 1 martie 2000 și 25 iulie 2000, dată la care, conform O.U.G. nr. 17/2000, activitatea avocațială a fost scutită de T.V.A.

În această perioadă (1 martie 2000 – 15 martie 2000) Cabinetul a colectat și încasat T.V.A., în sumă de 5.200.160 lei, iar TVA - ul deductibilă a fost de 110.644.444 lei conform procesului-verbal de control nr. 23905 din 10 noiembrie 2000 întocmit de Administrația Finanțelor Publice Deva și a raportului de expertiză.

Solicitarea rambursării T.V.A., s-a făcut de către reclamant la 10 mai 2000, conform adresei nr. 11.402.

Rambursarea trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare potrivit art. 23 alin. (1) din O.U.G. nr. 17/2000 care prevede:

„Rambursarea diferențelor de taxă rămasă după compensarea realizată conform art. 22, efectuată în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de rambursare pe baza documentației stabilite prin Ordonanța Ministerului Finanțelor și a verificărilor efectuate de organele fiscale teritoriale”.

Organul în drept nu a efectuat rambursarea în termen legal, deși reclamantul a îndeplinit condițiile legale pentru rambursare și, respectiv, pentru compensare, astfel cum în mod temeinic a reținut instanța.

În ceea ce privesc daunele interese acordate, instanța, în mod corect, a stabilit că, în situația în care pârâta ar fi rambursat TVA - ul, reclamantul ar fi putut returna creditul la B.R.D., tocmai în scopul realizării investiției ce a implicat plata T.V.A. - ului în litigiu și că între rambursarea T.V.A. - ului și dobânzile achitate exista raport de cauzalitate.

De altfel, pentru reanalizarea în termenul de 30 de zile de la data calculării T.V.A., partea datorează dobânzi legale, conform O.G. nr. 9/2000, fără nici o altă condiție.

Pentru aceste motive și cum în cauză nu se constată nici motive de casare de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. se va respinge recursul în cauză.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice Deva, în nume propriu și pentru Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, împotriva sentinței civile nr. 145 din 13 iunie 2001 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.