S-a luat în examinare recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr.37/CA din 21 martie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat recurentul-pârât P.C. prin avocatul D.G. precum și intimata-pârâtă Direcția Generală a Vămilor și Direcția Regională Vamală Interjudețeană Constanța reprezentată de consilierul juridic C.C.
Procedura completă.
Reprezentanta recurentului-pârât a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței atacate ca nelegală și netemeinică și pe fond admiterea contestației, anularea Deciziei nr.16/ 18.01.2002 și repunerea sa în situația avută anterior cu plata drepturilor salariale de la data emiterii deciziei, pentru motivele prezentate în recurs pe care le-a susținut oral.
Consilierul juridic C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele prezentate pe larg în întâmpinare (f.10 și urm.)
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 21 ianuarie 2002 reclamantul P.C. a solicitat anularea deciziei nr.16 din 8 ianuarie 2002 cu care s-a dispus suspendarea sa din funcția de lucrător vamal I la Biroul de Control și Vămuire la frontiera Constanța Port.
În motivarea deciziei s-a reținut că sus numitul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.
În urma unui declinator de competență dat în cauză, Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr.37/CA din 21 martie 2002 a respins acțiunea.
În motivarea soluției date prima instanță a reținut, în esență, că măsura respectivă poate fi luată cât timp durează ancheta sau judecata.
Or, în speță, se constată că reclamantul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, iar procesul penal este în curs de judecată.
Sentința a fost recurată de reclamant.
Prin motivele de casare formulate în scris recurentul susține că decizia de suspendare este nelegală deoarece a fost luată în temeiul Legii nr.1/1970, deși, având calitatea de funcționar public trebuiau aplicate prevederile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici.
S-a mai învederat prin motivele de casare că măsura a fost luată la 6 ani după ce Direcția Generală Vamală a avut cunoștință de faptul că este cercetat penal.
În sfârșit, recurentul a arătat că sentința penală nr.249 din 17.07.1998, a Tribunalului Constanța, prin care a fost achitat, a fost casată numai pe aspecte procedurale așa încât instanța de trimitere nu va putea repune în discuție răspunderea sa penală.
Recursul este nefondat.
1. În decizia atacată se invocă drept temei al măsurii de suspendare dispozițiile Legii nr.1/1970 – art.16.
Temeiul de drept exact incident în cauză, în raport de calitatea de funcționar public a reclamantului, îl constituie prevederile art.79 din Legea nr.188/1999 care stabilește (alin.2) că în cazul în care în urma sesizării parchetului sau a organului de cercetare penală s-a dispus începerea urmăririi penale conducătorul unității sau instituției publice va lua măsura de suspendare a funcționarului public din funcția publică pe care o deține.
Prin urmare, suspendarea dispusă este o măsură legală și justificată în speță.
Faptul că s-ar fi făcut o referire eronată la un alt text de lege, care reglementează aceeași măsură a suspendării din funcție și pentru aceleași considerente ca și în cazul art.79 din Legea nr.188/1999, dar privind personalul aflat sub incidența codului muncii, nu atrage nulitatea suspendării aplicate, instanța având obligația să verifice ea însăși calificarea juridică a faptelor și dreptul aplicabil, menținând măsura respectivă câtă vreme este legală, raportat la dispozițiile normative incidente, și justificată.
2. Aplicabilitatea prevederilor legale citate se întinde pe toată perioada scursă din momentul în care s-a dispus începerea urmăririi penale și până când învinuitul este scos de sub urmărire penală sau achitat.
Așadar, nu se pune problema prescripției pe toată această perioadă, decât desigur în măsura în care ar opera o prescripție a faptelor penale, ceea ce nu este cazul în speță.
3. Pentru aceleași rațiuni evocate în considerentele precedente, pentru a face să înceteze măsura suspendării, în cazul în care s-a făcut trimiterea în judecată, momentul final până la care operează suspendarea dispusă este cel al pronunțării unei hotărâri definitive.
În consecință, nici unul dintre motivele de casare nefiind fondat, urmează a se respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.C. împotriva Sentinței civile nr.37/CA din 21 martie 2002 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.