Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr.123 din 16 ianuarie 2002, reclamanta S.C.”3D București”SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice – Municipiul București, a formulat plângere împotriva deciziei Ministerului Finanțelor Publice nr.2020 din 13 decembrie 2001 emisă în soluționarea contestației formulată de societate împotriva pct.6 și 8 privitoare la TVA și impozitul pe profit din procesul verbal de control încheiat la data de 18 octombrie 2001 de Direcția Generală a Finanțelor Publice – București, reclamanta societate solicitând desființarea respectivei decizii a Ministerului Finanțelor Publice nr.2020/2001 prin care i s-a respins contestația pentru suma totală de 4.783.183 lei precum și, recunoașterea dreptului societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr.68/1999 cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999 de 526.829.563 lei aferente TVA și de 514.062.569 lei aferente impozitului pe profit, cât și recunoașterea dreptului societății de a beneficia de O.U.G. nr.163/2000 pentru majorările de întârziere înregistrate la 19 octombrie 2001, de 4.726.488 lei aferente TVA și de 173.186.044 lei aferente impozitului pe profit și reducerea în consecință a datoriilor stabilite în sarcina societății în ceea ce privește TVA, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul verbal din 18 octombrie 2001, de la 893.842.016 lei la 0 lei precum și recunoașterea unei creanțe a societății asupra statului, la 30 iunie 2001, în sumă de 149.721.240 lei, reducerea obligației de plata majorării stabilite prin procesul verbal din 18 octombrie 2001 de la 615.803.463 lei la 0 lei, iar în ceea ce privește impozitul pe profit, în sensul reducerii debitului stabilit prin procesul verbal din 18 octombrie 2001 de la 1.005.018.521 lei la 226.375.480 lei și reducerii obligației de plata majorării, stabilită prin procesul verbal din 18 octombrie 2001, de la 1.450.499.429 lei la 174.311.430 lei. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a solicitat și suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal din 18 octombrie 2001, cu privire la TVA și impozitul pe profit.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în cadrul controlului, organele de control ale DGFP București, trebuiau să țină seama de cererea depusă pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.68/1999, luând în considerare scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază, dar dreptul societății a fost desconsiderat, organul de control aplicând OMF nr.620/1997, fără a ține seama de scutirea de majorări, de care beneficiază societatea, reclamanta citând și prevederile art. 7 al O.U.G. nr.68/1999.
Cu privire la dreptul societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr. 163/2000 cu modificările ulterioare, privind scutirea de la plata majorărilor înregistrate la 19 octombrie 2000, reclamanta societate a arătat că prin Decizia nr.2020/2001 emisă, Ministerul Finanțelor Publice refuză să-i recunoască dreptul de a beneficia de prevederile O.U.G. nr.163/2000 pentru majorările de întârziere aferente impozitului pe profit și TVA, întrucât sumele în cauză nu au fost prevăzute în sumă exactă în situația majorărilor de întârziere aferente impozitelor depusă de societate conform art.15 alin.1, O.U.G. nr. 163/2000.
Prin sentința civilă nr. 797 din 11 septembrie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ a respins acțiunea reclamantei S.C.”3 D București” SA în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că astfel cum rezultă din chiar actul de control întocmit de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, procesul verbal nr.19079 din 18 octombrie 2001, controlul fiscal a avut ca scop verificarea modului de constituire și virare a impozitelor, taxelor și altor debite datorate bugetului de stat, precum și modul de încadrare în prevederile O.U.G. nr.163/2000, perioada supusă controlului fiscal fiind 1 iunie 1997 – 30 iunie 2001.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr.2020/2001 pct. 1 a motivat corect și a dispus conform normelor în materie de soluționare a contestațiilor împotriva actelor de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, respectiv O.U.G. nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legrea nr. 506/2001 cu normele de aplicare, respectiv conform art. 3 alin. 4 din O.U.G. nr.13/2001, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.506/201 cu normele de aplicare, respectiv conform art. alin. 4 din O.U.G. nr.13/2001, raportat tematicii actului de control contestate în parte, întrucât analiza încadrării în prevederile O.U.G. nr.68/1999 a constituit obiectiv al actului de control în cauză.
În ceea ce privește impozitul pe profit, TVA și majorările de întârziere aferente acestora, pe perioada supusă controlului și beneficierea de facilitățile O.U.G. nr.163/2000 privind diminuarea arieratelor la bugetul de stat, atât actul de control cât și decizia emisă în calea administrativă de atac, au constatat și reținut corect că societatea verificată/contestatoarea nu a întrunit condițiile cumulative prevăzute de O.U.G. nr.163/2000, art.15 alin.1 conform cărora debitorii persoane juridice sunt obligați să depună în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, la organele fiscale la care sunt înregistrat plătitori de impozit și taxe, situația majorărilor de întârziere calculate și neplătite pe feluri de impozite și taxe sau venituri ale bugetului de stat, în situația majorărilor de întârziere calculate până la 19 octombrie 2000, netrecând și debitul restant la acea dată cu titlu de impozit pe profit și majorările de întârziere aferente acestuia;
În ceea ce privește majorările de întârziere aferente TVA, raportat debitului datorat pe iunie 1999 și august 1999, pârâtele autorității publice fiscale au reținut corect incidența art.8 din O.U.G. nr,.11/1996 modificată prin O.G. nr. 53/1997, coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare a O.G. nr.11/1996, plata obligațiilor bugetare efectuându-se distinct, pentru fiecare sumă datorată în parte, în contul bugetar corespunzător, în ordinea vechimii acestora, iar conform Normelor OMF nr.620/1997 pct. 2.3. (care nu au fost luate în apreciere în Raportul de expertiză contabilă), în cazul în care debitorul, pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt venit bugetar, efectuează plăți parțiale în contul obligațiilor de plată restante succesive și al majorărilor de întârziere, organul fiscal efectuează stingerea creanțelor bugetare și înregistrarea în contabilitatea fiscală în sensul stingerii debitului aferent celui mai vechi termen scadent în cadrul fiecărui impozit datorat și astfel se sting și majorările de întârziere aferente acestui debit;
Reclamanta nu a avut în vedere dispozițiile normelor fiscale de strictă aplicare, respectiv societatea reclamantă nu a avut în vedere că potrivit pct.11 alin.2, OMF nr.608/1999, dat în aplicarea O.U.G. nr.68/1999 și a pct. 1.1. alin.2, OMF 1396/2000, dat în aplicarea O.U.G. nr.163/2000, calculul majorărilor de întârziere se face de organul competent, abilitat de lege (prin acte de constatare), ori de persoana juridică pe proprie răspundere, în conformitate cu prevederile OMF nr.620/1997 (emis în aplicarea OG nr.11/1996), modificat și completat prin OMF nr.2052/1997 și OMF nr.1616/1999, situație în care pârâtele au răspuns corect că nu se poate acorda scutire de la plata majorărilor de întârziere, susținerile reclamantei ca și concluziile expertizei contabile judiciare neputând fi reținute de instanță.
Astfel, corect contestația reclamantei societăți pentru suma reprezentând majorări de întârziere restante la 30 aprilie 1999, a fost respinsă ca fiind fără obiect, tematica actului de control, nereferindu-se la instituirea condițiilor O.U.G. nr. 68/1999, ci la modul de încadrare în O.U.G. nr.163/2000, iar în ceea ce privesc celelalte sume pentru care reclamanta societate a invocat facilitățile O.U.G. nr.163/2000, s-a apreciat corect în respingerea contestației reclamantei întrucât aceasta nu a respectat condițiile cumulative prevăzute de O.U.G. nr.163/2000, art.15, în ceea ce privește termenul de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, nesolicitarea scutirii la plată a debitelor în cauză, calculate conform art. 8 din O.G. nr.11/1996 modificat prin O.G. nr.53/1997, coroborat cu OMF nr.620/1997 de aplicare a O.G. nr.11/1996, stingerea obligațiilor bugetare efectuându-se în ordinea vechimii debitului și a majorărilor de întârziere aferente, ordine expres prevăzută de normele fiscale de strictă aplicare care nu a fost respectată de societatea reclamantă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs S.C.”3D București”SA care a precizat că și-a schimbat denumirea în S.C.”3D România”SA București, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Recurenta a solicitat recunoașterea dreptului societății de a beneficia de prevederile O.U.G. nr.68/1999, cu modificările ulterioare, pentru majorările de întârziere înregistrate la 30 aprilie 1999, precum și de O.U.G. nr.163/2000, pentru majorările de întârziere aferente TVA și impozitului pe profit înregistrate la data de 19 octombrie 2001.
În acest sens, societatea recurentă a solicitat reducerea în consecință a valorii obligației fiscale stabilite în sarcina sa cu titlu de impozit pe profit, TVA și majorări de întârziere aferente acestora pentru perioada 1 iunie 1997 – 30 iunie 2001, de la suma de 3.965.163.429 lei la suma de 310.259.122 lei.
Recursul este întemeiat în sensul și pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.
Cu toate că în cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize de specialitate, instanța de fond nu a luat în considerare concluziile
acesteia și nici nu a motivat considerentele pentru care a considerat respectivele concluzii ca fiind neconcludente în raport de hotărârea pronunțată.
În raportul de expertiză efectuat în cauză s-a constatat că societatea reclamantă a îndeplinit toate condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 68/1999 pentru a beneficia de prevederile acesteia, și în consecință organul de control ar fi trebuit să țină seama de cererea formulată pentru a beneficia de facilitățile prevăzute de O.U.G. nr.68/1999, luând în considerare scutirea de la plata majorărilor de care societatea beneficiază în virtutea O.U.G. nr. 68/1999.
Se impunea așadar suplimentarea raportului de expertiză pentru a se verifica dacă societatea în cauză a îndeplinit condițiile legale pentru a beneficia de prevederile actului normativ sus-menționat.
Este necesar a se verifica și dacă societatea recurentă a îndeplinit condițiile prevăzute la art.6 alin.1 al O.U.G. nr.163/2000 pentru a beneficia de scutirea de la plata majorărilor datorate la data de 19 octombrie 2000, având în vedere susținerile acesteia în sensul că a achitat până la data de 29 decembrie 2000 debitele aferente majorările în cauză, precum și majorările ulterioare datei de 19 octombrie 2000 și până la data plății efective a debitului.
Ac este verificări sunt necesare având în vedere și susținerile recurentei în sensul că nu a inclus sumele făcând obiectul contestației în declarația pe proprie răspundere depusă la Direcția Generală a Finanțelor Publice București deoarece la momentul depunerii declarației aceste sume nu erau cunoscute ca datorate, condiții în care nu ar fi putut depune cerere de scutire de la plata respectivelor majorări la data formulării cererii.
Se impune de asemenea a se reverifica dacă stingerea obligațiilor bugetare restante s-a făcut în ordinea vechimii și dacă societatea reclamantă a precizat sau nu obligația bugetară achitată, pentru a se stabili dacă este reală afirmația recurentei în sensul că ar fi fost lichidate creanțe constituite pentru majorări de întârziere scutite deja de plată prin efectul legii.
Pentru aceste considerente, se impune suplimentarea expertizei administrate în cauză sau chiar efectuarea unei noi expertize iar cu ocazia rejudecării cauzei vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de S.C.”3D România” SA București.
Față de cele ce preced, recursul declarat în cauză urmează să fie admis, cu consecința casării sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Societatea comercială „3D București” SA, în prezent Societatea comercială „3D România” SA București împotriva sentinței civile nr.797 din 11 septembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.