S-a luat în examinare recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială cu sediul în Constanța împotriva sentinței civile nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios administrativ.
La apelul nominal s-a prezentat intimata-reclamantă C.C., lipsind recurenta-pârâtă Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța.
Procedura completă.
Intimata-reclamantă C.C. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate pentru motivele din întâmpinare pe care le-a reiterat în susținerea cauzei.
C U R T E A
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Constanța, secția contencios administrativ la data de 10 iulie 2002 reclamanta C.C. a chemat în judecată Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța și a solicitat anularea Deciziei nr.448 din 19 aprilie 2002, decizie emisă de pârâtă prin care a fost respinsă cererea de a-i fi recunoscute drepturile acordate de Decretul nr. 118/1990, ca persoană strămutată.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că începând cu luna martie 1949 familia sa a fost dislocată din comuna Izvoru-Mare, sat Veteranu în satul Izvorul Mare județul Constanța, revenind în anul 1955 în localitate din care au fost strămutați. A mai precizat reclamanta că tatăl său, P.V., are recunoscute aceste drepturi, conform Deciziei Curții Supreme de Justiție nr.3127/2001.
Curtea de Apel Constanța - Secția contencios administrativ a admis acțiunea reclamantei și a anulat decizia nr.448 din 19 aprilie 2002 și a obligat pe pârâtă să recunoască reclamantei drepturile de persoană strămutată de la domiciliu din motive politice, în condițiile art.1 lit.”e” din Decretul Lege nr.118/1990, fiind pronunțată în acest sens sentința nr.127/CA din 17 octombrie 2002.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța în care critică soluția ca fiind nelegală, în sensul că în mod greșit a fost respinsă excepția necompetenței materiale, competență ce susține că revine Tribunalului, iar pe fond că reclamanta nu a făcut dovezi în conformitate cu precizările Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Recursul este nefondat.
Decretul nr.118/1990 a fost modificat și completat prin Legea nr. 189/2000 care a aprobat O.G. nr.105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată după 6 martie 1945.
Prin prevederile art.7(4) din Legea nr.189/2000 împotriva hotărârilor comisiei persoana poate face contestație la Curtea de Apel în termen de 30 zile de la data comunicării, text avut în vedere de instanța de fond când a respins, și legal a procedat, excepția invocată de recurentă.
În ceea ce privește motivul al doilea de casare, se constată că în mod judicios instanța sesizată a stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor solicitate în conformitate cu prevederile art.1 din Decretul Lege nr.118/1990 cu modificările și completările ulterioare, fiind persoană strămutată.
Curtea apreciază că probele administrate oferă suficiente elemente prin care s-a stabilit statutul de strămutat și perioada persecuției.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța, împotriva Sentinței civile nr.127/CA din 17 octombrie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.