Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la 28 iunie 2000 reclamanta SC P. SA Constanța a chemat în judecată Direcția de Muncă și Protecție Socială Constanța, solicitând anularea parțială a procesului verbal nr. 8568 din 26 mai 2000 și suspendarea executării acestuia.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din totalul majorărilor de întârziere, calculate la contribuția de asigurări sociale de stat reținută de organul de control, datorează doar suma de 2.485.577.651 lei.
A susținut că organul de control prin adăugarea majorărilor de întârziere la baza de calcul a lunii anterioare a mărit artificial cuantumul majorărilor de întârziere datorate, modalitate care contravine O.G. nr. 11/1006, respectiv art. 15.
Cu privire la contribuția privind pensia suplimentară pe luna decembrie 1998 a precizat că a fost achitată la 15 ianuarie 1999, iar nu la 19 ianuarie 1999 cum eronat s-a consemnat în raportul de control.
În vederea unei juste soluționări a cauzei s-a dispus efectuarea unei expertize contabile de specialitate.
Cu respectarea dispozițiilor art. 32 C. proc. civ., reclamanta și-a modificat petitul acțiunii solicitând anularea parțială a procesului verbal din data de 26 mai 2000 și reținerea în sarcina societății a sumei 572.340.210 lei, reprezentând contribuția la asigurări sociale în perioada decembrie 1998 – martie 2000 și 533.620.892 lei majorări de întârziere;
- 5.872.200 lei majorări de întârziere la plata contribuției de 3% (5%) pensie suplimentară.
A fost introdusă în cauză, Casa Județeană de Pensii Constanța care în temeiul Legii nr. 19/2000 începând cu 1 martie 2001 a preluat atribuțiile în executarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 103/CA din 27 aprilie 2001 a respins acțiunea reclamantei SC P. SA Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele considerente:
- majorările de întârziere sunt datorate conform art. 1 pct. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 2/1999, începând cu data expirării termenului de plată și nu de la data întocmirii actului de control.
O.G. nr. 11/1996 nu este aplicabilă în speță, deoarece așa cum rezultă din denumirea actului normativ, dispozițiile acestuia au în vedere executarea creanțelor bugetare.
- obligațiile bugetare neachitate sau cele achitate cu întârziere produc majorări de întârziere;
- reclamanta nu beneficiază de reducere cu 7% a datoriilor bugetare întrucât perioada de grație de 3 zile nu poate fi avută în vedere.
A înlăturat concluziile raportului de expertiză considerând că nu se coroborează cu celelalte probe.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut că a contestat modalitatea de calcul a majorărilor de întârziere așa cum a fost aplicată de organul de control, care a determinat calcularea de majorări de întârziere la majorări de întârziere, aspect interzis de art. 15 din O.G. nr. 11/1996 și ignorat de instanța de fond.
A arătat că prin aplicarea incorectă a dispozițiilor OMF nr. 620/1997 punctele 2.2, 2.3 și 2.4 prin adăugarea la debitul restant din luna curentă a majorărilor aferente debitului lunii anterioare, s-a ajuns să se calculeze majorări de întârziere pentru sume artificial de mari.
Astfel că, organul de constatare a lărgit în mod nejustificat sfera de aplicare a ordinului ministrului finanțelor nr. 620/1997 emis în aplicarea art. 8 din O.G. nr. 11/1996 de la a stabili modalitatea de imputație a plăților efectuate de societate, la a stabili pe baza aceluiași act normativ cum anume va calcula majorările de întârziere la debitele restante.
A mai arătat că a fost interpretat eronat art. I pct. 2 din O.G. nr. 2/1999 întrucât aplicarea majorărilor de întârziere se face în termen de 3 zile de la scadență, iar nu de la scadența obligației.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale aplicabile și criticile formulate constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Organele de control ale Direcției de Muncă și Protecție Socială Constanța prin procesul-verbal încheiat la 26 mai 2000 au stabilit în sarcina SC P. SA C.A.S. datorat și neachitat de 6.868.505.229 lei și majorări de întârziere de 6.940.763.365 lei și contribuția la pensie suplimentară în cuantum de 39.628.877 lei precum și majorări de întârziere la această sumă de 36.418.875 lei.
Au folosit în determinarea sumelor datorate bugetului de stat modul de stingere a creanțelor bugetare prevăzut de pct. 2.3 din Ordinul ministrului finanțelor nr. 620/1997.
Potrivit acestui text normativ „în cazul în care debitorul pentru fiecare fel de impozit, taxă sau alt venit bugetar, efectuează plăți parțiale în contul obligațiilor de plată restante succesive și al majorărilor de întârziere, organul fiscal va efectua stingerea creanțelor bugetare și înregistrarea în contabilitatea fiscală, astfel:
a)se stinge debitul aferent celui mai vechi termen scadent în cadrul fiecărui fel de impozit datorat;
b)se sting majorările de întârziere aferente debitului prevăzut la lit. a).
„Dacă prin plata efectuată potrivit alin. (1) nu se acoperă integral majorările de întârziere aferente debitului achitat, următoarea plată efectuată de debitor va îndestula mai întâi diferența de la majorările de întârziere neachitate, după care se aplică regula prevăzut la alin. (1)”.
Utilizând această modalitate de imputație a plății, prin adăugarea la suma reprezentând C.A.S. datorată pe luna în curs a majorărilor de întârziere aferente lunii precedente, organul de control a calculat majorări de întârziere la majorări de întârziere.
Astfel au fost încălcare dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare în conformitate cu care la sumele reprezentând majorări de întârziere stabilite potrivit legii, la amenzile de orice fel, nu se datorează majorări.
De altfel imputația plății utilizată de organul de control și stabilită prin Ordinul lnr. 620/1997 încalcă și dispozițiile generale în această materie prevăzute de art. 1110-1113 C. civ., motiv pentru care ordinul nr. 620/1997, în acest caz, nu se aplică.
Curtea verificând raportul de expertiză efectuat în cauză constată că expertul pentru determinarea sumelor datorate bugetului asigurărilor sociale de stat de către SC P. SA a calculat majorări de întârziere potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 2/1999, iar ca modalitate de stingere a obligațiilor, a respectat dispozițiile prevăzute de art. 1110-1113 C. civ.
Totodată expertul a constatat corect și aplicarea eronată de către organul de control a O.U.G. nr. 2/1999 în sensul că s-au calculat majorări de întârziere de 15 % din suma datorată deoarece nu s-au avut în vedere dispozițiile art. 3 din această ordonanță.
Conform O.U.G. nr. 2/1999 art. 3 termenul de plată a contribuției pentru asigurările sociale de stat este „o dată cu lichidarea drepturilor de salarii pe luna expirată, de către persoanele juridice dar nu mai târziu de date de 20 a lunii în curs.”
Față de această scadență, majorările de întârziere (pentru neplata contribuțiilor datorate în termen de 3 zile lucrătoare de la scadența obligațiilor), sunt de 10 % din suma datorată, dacă achitarea ei se face în termen de 30 de zile de la acest termen.
În speță în mod eronat organul de control nu a ținut cont de cele 3 zile lucrătoare pe care le acordă legea ca perioadă de grație și s-a ajuns astfel în situația aplicării procentului de majorare de 15 % în loc de 10 %.
În același timp expertul, în mod justificat a procedat la aplicarea reducerii de 7 % a C.A.S. datorat pentru luna februarie 1999, întrucât a efectuat plata în termenul prevăzut de art. 3 din O.U.G. nr. 2/1999 la data scadenței sau în cel mult trei zile lucrătoare de la această dată și ca atare era îndreptățit să beneficieze de această facilitate.
În concluzie prin raportul de expertiză s-au calculat corect sumele datorate bugetului de asigurări sociale de către SC P. SA reprezentând C.A.S. și majorări de întârziere, precum și contribuția la pensia suplimentară și majorări de întârziere.
Instanța de fond a făcut o apreciere eronată a materialului probator și a ajuns la o concluzie greșită privind soluționarea cauzei.
Într-adevăr majorările de întârziere sunt datorate conform O.U.G. nr. 2/1999 începând cu data expirării termenului de plată numai că imputația plății, avută în vedere de organul de control, încalcă dispozițiile C. civ. art. 1110-1113, precum și dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare.
Dispozițiile O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare sunt aplicabile, întrucât creanța în discuție reprezintă contribuția la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Față de aceste considerente sentința Curții de Apel Constanța este vădit netemeinică și nelegală, motiv pentru care se va admite recursul declarat în cauză de SC P. SA.
Cât privește excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate la fond de către Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială Constanța, iar în recurs de Casa Județeană de Pensii Constanța, urmează a fi respinse.
Ambele intimate, au calitate procesuală pasivă în cauză.
Direcția Generală de Muncă și Protecție Socială a Județului Constanța avea atribuții de control atât la data efectuării controlului la societatea reclamantă, cât și în prezent în baza O.U.G. nr. 189/2001.
Casa Județeană de Pensii Constanța are atribuții de executare potrivit dispozițiilor Legii nr. 19/2000.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC R.R. SA Constanța (fostă SC R.R. – Complexul Petromidia Constanța) împotriva sentinței nr. 103 /CA din 27 aprilie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și în fond admite acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată.
Anulează în parte procesul-verbal încheiat de Direcția Generală de Muncă și Solidaritate Socială Constanța la 26 mai 2000.
Reține în sarcina societății ca obligație de plată suma de 572.340.210 lei reprezentând contribuția la asigurări sociale în perioada decembrie 1998 – martie 2000 suma de 533.620.892 lei reprezentând majorări aferente, precum și suma de 5.872.200 lei reprezentând majorări de întârziere la pensia suplimentară.
Exonerează pe reclamantă de plata celorlalte sume la care a fost obligată.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.