La 25 martie 2003 s-au luat în examinare recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța și de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța împotriva sentinței civile nr.14/CA din 15 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 1 aprilie 2003, apoi la 8 aprilie 2003.
C U R T E A
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la 12 martie 2001 reclamantul F.V. a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, Administrația Financiară și Trezoreria Municipiului Constanța, solicitând anularea Deciziei nr.12 din 26 februarie 2001, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva procesului verbal nr.50984 din 25 ianuarie 2001 privitoare la respingerea cererii de restituire a TVA în sumă de 267.182.609 lei.
În motivarea acțiunii reclamantul arată că și-a construit o locuință nouă în Constanța, Str. Ștefan cel Mare nr.123, pentru care trebuia să beneficieze de cota zero de TVA, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.17/2000 privind TVA.
Curtea de Apel Constanța – Secția contencios administrativ prin sentința civilă nr.14 din 15 februarie 2002 a admis în parte acțiunea, a anulat actul administrativ contestat și a obligat pârâtele la plata sumei de 444.009.465 lei cu titlu de TVA, la 267.182.609 lei reactualizată la rata inflației, pentru perioada 20 ianuarie 2001 - 20 decembrie 2001.
A fost respins ca prematur capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata unei dobânzi de 30,3% pe an.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța.
În recursul său, Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța susține, în esență că, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr.13/2001, competența de soluționare a cauzei revenea Tribunalului Constanța, iar pe fond că F.V. nu are dreptul la rambursarea TVA întrucât nu este înregistrat ca plătitor de TVA, la organul fiscal și cererea de rambursare nu a fost însoțită de documentele prevăzute expres la art.2 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000.
Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Constanța în recursul său invocă lipsa calității procesuale pasive a sa, în raport de prevederile O.U.G. nr.13 din 2001. Pe fond, recurenta critică soluția instanței privind capătul de cerere referitor la obligarea pârâtelor la rambursarea sumei de 267.182.609 lei cu titlu de TVA reactualizată cu rata inflației, care nu putea fi admis pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, ci numai pe calea dreptului comun. Se mai susține că, soluția instanței se întemeiază pe acte normative care nu sunt incidente în cauză, fiind avute numai în subsidiar dispozițiile O.U.G. nr.12/2000 și Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000, aplicabile în speță.
Ambele recursuri sunt fondate.
Potrivit dispozițiilor art.17 B lit. „n” din O.U.G. nr.17/2000 benficiază de cota zero de TVA construcția de locuințe, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuinței existente.
Prevederile art.5 din Legea nr.145 din 27 iulie 1999 pentru modificarea și completarea Legii locuinței nr.114/1996 stipulează că: „sunt scutite de TVA, cu drept de deducere a acesteia, construcția de locuințe, consolidarea și reabilitarea locuințelor existente, realizate în condițiile alin.1 și 2 al legii, ale art.6 și 7, art.20, 50, 55, 62 și art.63 precum și ...”.
Prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026 din 12 iulie 2000 privind aplicarea cotei zero a TVA pentru construcții, extinderea, consolidarea și reabilitarea locuințelor, în alin.2 al art.1 s-a precizat că se acordă cota zero TVA, construcțiilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)sunt prevăzute în autorizația eliberată în condițiile Legii nr.50/1991, republicată;
b)sunt executate de persoane fizice și/sau juridice autorizate, cu respectarea reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor.
Potrivit art.2 pct.2 al ordinului menționat, cererile de restituire a TVA se vor depune la organul fiscal teritorial, la care sunt înregistrate ca plătitoare de taxe și impozite până la data de 31 decembrie a anului următor celui în care s-au finalizat lucrările.
Conform art.18 al O.U.G. nr.17/2000 contribuabilii înregistrați ca plătitor de TVA au dreptul la deducerea taxei aferente bunurilor și serviciilor achiziționate.
În cazul în speță, reclamantul-intimat F.V. nu a fost înregistrat ca plătitor de TVA la organul fiscal și nu a atașat la cererea de rambursare a TVA documentația prevăzută de art.2 alin.2 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000 și anume:
-contractul cu unitatea prestatoare de servicii care a efectuat lucrările;
-copie de pe certificatul de înregistrare ca plătitor de TVA a unității prestatoare;
-copii de pe facturile fiscale pentru lucrările facturate, atât cu TVA, cât și fără TVA.
Facturile anexate de reclamant la cererea de restituire se referă exclusiv la cumpărarea de mărfuri de la agenții economici care comercializează materiale de construcții.
De asemenea, reclamantul nu a prezentat la dosarul cauzei situații sau devize de lucrări, întocmite de unități prestatoare de servicii care să facă obiectul verificării de către organele fiscale conform art.2 alin.3 din Ordinul Ministerului Finanțelor nr.1026/2000.
Privitor la excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța de a soluționa pricina, invocată de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, aceasta nu poate fi reținută, în raport de data introducerii acțiunii (12 martie 2001), când competența să judece pricina, potrivit art.3 pct.11 din Codul de procedură civilă revenea curții de apel, iar potrivit art.725 alin.2 Cod procedură civilă, instanțele legal investite la data sesizării vor continua să judece procesele.
În legătură cu lipsa calității procesuale pasive susținută de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța, se constată că aceasta a participat în proces în calitate de emitentă a actului atacat, motiv pentru care se va respinge și această excepție.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, se vor admite recursurile ambelor pârâte și se va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța și de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța împotriva sentinței civile nr.14/CA din 15 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de F.V.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2003.