Asupra recursurilor de față;
Anlizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel București reclamanta Compania Națională „Fluvială Giurgiu Nav” S.A. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor și Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu pentru ca instanța prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea deciziei 1602/2001 cu consecința exonerării de plata sumei de 1.628.487.960 lei T.V.A. suplimentar și a majorărilor de întârziere în cuantum de 696.652.132 lei. Reclamanta a solicitat deasemeni anularea deciziei menționate și cu privire la suma de 237.967.619 lei reprezentând impozit pe veniturile din salarii cu majorările aferente precum și la suma de 307.594.578 lei reprezentând majorări de întârziere a debitului privind fondul de învățământ și fondul de handicap.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat pe larg că nu datorează sumele reținute și că organele de control au făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor legale aplicabile.
Curtea de Apel București prin sentința civilă nr. 106/2003 a admis în parte acțiunea formulată și a dispus anularea „în parte a deciziei nr. 1602/2001 emisă de Ministerul Fijnanțelor Publice pentru suma de 696.652.135 lei majorări de întârziere, suma datorată fiind de 200.204.063 lei pentru 1.983.427.305 lei T.V.A. suplimentar și majorări de întâtziere de 391.346.421 lei”.
Prin aceeași sentință Ministerul Finanțelor a fost obligat și la 25.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că din expertiza efectuată rezultă ce sume datorează reclamanta, altele decât cele reținute prin actul de control.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs în termenul legal pârâții Ministerul Finațelor Publice și Direcția Generală a Finanțeor Publice Giurgiu .
I. În motivarea recursului său recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu a susținut în esență că:
- în mod greșit instanța a exonerat reclamanta de plata sumei de 1.306.465.226 lei reprezentând T.V.A. suplimentar, ignorând dispozițiile H.G. nr. 401/2000 pentru aprobarea normelor de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind T.V.A. respectiv pct. 9.3 – 9.8 din această hotărâre, care reglementează condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agentul economic pentru a beneficia de cota „0” T.V.A.;
- din probele dosarului rezultă că reclamanta intimată a efectuat încasări în numerar la agenții din străinătate și nu prin bănci autorizate de BNR, așa cum prevede legea.
II. Recurentul pârât Ministrerul Finanțelor Publice, motivându-și recursul, a susținut că:
- greșit a avut în vedere instanța suplimentul la raportul de expertiză cu privire la calcularea majorărilor de întârziere, deoarece expertul în mod nelegal a procedat la recalcularea majorărilor de întârziere până la data încheierii procesului verbal de control, respectiv 31 august 2001, deși actul de compensare este ulterior finalizării controlului;
- greșit s-a considerat că intimata reclamantă nu datorează suma de 1.983.427.305 lei T.V.A. suplimentar, neținându-se cont de condițiile pe care trebuia să le îndeplinească aceasta pentru aplicarea cotei „0” T.V.A., condiții prevăzute O.M.F. nr.565/2000.
Analizând recursurile formulate prin prisma dispozițiilor art. 304 – 3041 C. proc. civ., în raport de motivele invocate, Curtea le va admite în sensul celor de mai jos.
Orice hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză soluționată, reprezintă convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, convingere formată ca urmare a situației de fapt rezultate din probele administrate și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.
Acesta este și motivul pentru care instanța încuviințează și administrează probe la cererea ambelor părți, menite să confirme sau să infirme cele susținute.
În acest sens, legiuitorul a prevăzut în art. 261 pct. 5 C. proc. civ. că hotărârea se dă în numele legii și cuprinde „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererilor părților”.
O hotărâre nemotivată nu poate fi supusă controlului judecătoresc ierarhic prin intermediul căilor legale de atac, deoarece instanța de control nu poate aprecia asupra motivelor de recurs formulate în lipsa motivării, respectiv a argumentării soluției pronunțate și ulterior atacate.
În cauza dedusă judecății, Curtea urmează a reține că sentința civilă nr.106/2003 este total nemotivată atât în fapt cât și în drept, instanța pronunțând o hotărâre nelegală și netemeinică cu încălcarea dispozițiilor art. 261. pct. (5) C. proc. civ.
Sub acest aspect este de menționat că o expertiză administrată într-o o cauză reprezintă o probă care trebuie însă coroborată și cu celelalte probe și cu privire la care instanța trebuie să motiveze de ce a reținut-o sau nu.
În cauza de față, instanța nu numai că nu a motivat sub nici un aspect de ce a reținut concluziile expertizei, dar nici nu a invocat vreun temei de drept în baza căruia a reținut sumele cuprinse în expertiză.
Or, recurenții pârâți au susținut atât la fond cât și în recurs că expertul a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale aplicabile, ori a omis și alte dispoziții.
Așa fiind, în raport de cele mai sus reținute și în baza dispozițiilor art. 312 și 313 C. proc. civ. recursurile vor fi admise, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța urmează a avea în vedere și motivele de recurs invocate, probele deja administrate pronunțând o soluție motivată care să reprezinte convingerea ei cu privire la obiectul acțiunii în raport de situația de fapt ce rezultă și cadrul legal aplicabil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 106 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2004.